Actualitate

Prefectul Dolha, avertisment pentru șefii de instituții: Cine nu poate, să plece! Nu există altă cale

”În perioada următoare, o să vă anunț sau nu, o să fac controale în instituțiile pe care dvs. le conduceți. Guvernul este liberal și este condus de Ludovic Orban. V-aș ruga să aveți o implicare serioasă, onestă și asumată în privința măsurilor luate de Guvern. Cine crede că poate să o facă să o facă, cine crede că nu poate să o facă și nu este compatibil cu aceste măsuri să plece. Nu există altă cale, decât asta: colaborare, implicare, cu onestitate, cu dăruire, cum vreți. Instituțiile noastre trebuie să le facem mai vizibile, transparente și implicate, asta cere Guvernul, mie și dvs. Asta vă cer, asta o să verific în toată perioada în care o să ocup acest portofoliu”, le-a spus prefectul Stelian Dolha șefilor de instituții deconcentrate în ședința Colegiului Prefectural.

El a adăugat: ”Am aceste pretenții, la fel cum dvs. trebuie să aveți în dreptul meu pretenții. Aștept o cât mai bună comunicare între noi, numai așa putem fi performanți. Când mă prezint în fața premierului Orban vreau să spună despre noi că suntem o instituție model”, a mai spus prefectul județului.

Stelian Dolha le-a cerut șefilor de deconcentrate să îmbunătățească și să actualizeze site-urile oficiale ale instituțiilor, ”interfața cu cetățeanul”. ”Vă cer să fiți foarte deschiși cu cetățenii și să le răspundeți de fiecare dată cu promptitudine”.

15 comentarii

  • Domnule prefect,va felicit pentru demnitate in care ati fost numit.Sunt multe carente in activitatea unor sefi de instituții pe care acum le conduceți.Sper ca ceea ce spuneti să nu fie numai vorbe.Am să dau două exemple:1)Casa județeană de pensii-a)trateaza pensionarii superficial,BILETE de tratament primesc aceeași oameni in fiecare an ,sunt suspiciuni că s-ar distribui cunoștiințelor,condiții la hoteluri dezastruoase,daca ai nevoie de lămuriri nu poti vorbi cu un sef,sunt baricadei mai altfel decat la NASA ,nu ca niste funcționari publici.Trebuie verificați și aduși pe calea cea bună.2)ISU-județean,șeful se plimba intr-un DUSTER mereu nou.Ar trebui verificate angajati la și dotările.Vine iarna ,apoi primăvara, ce au mai multe :pompe pentru inundații sau masini DUSTER?Fiecare primărie sub conducerea nemijlocită a dvs care sunteti președintele Comitetului județean pentru situații de urgențe,are”” voluntari platiti””au dotări pentru a interveni și capacitate fizică?Nu uitați de Colectiv și alte situații de gen.Exista un manual al primarului pentru situații de urgență,stiu de el?

  • Gargară ieftină domnule Dolha. Ceva de genul : ” dacă vreți să rămâneți sefi, treceți la pnl”. Deja a trecut mult de la venirea partidului dumneavoastră la guvernare, pentru a mai avea INCĂ, în fruntea deconcentratelor nu simpli membri psd, ci din ăia, roșii și în cerul gurii. Ce spuneți doar de șefii învățământului din județ? Sau poate a trecut deja în regimentul dumneavoastră? Ei, așa-i când sperantele și promisiunile sunt mai mari decât casa. Vă vedeți cu sacii în căruță și acum, trăiască România!

  • Institutiile trebuie curatate de oamenii numiti politic si de corupti si pe urma cu oameni competenti sa faceti treabă. La patru ai se schimba prefectii iar hotii rămnan in functii si continua sa-si facă treaba.

  • Să se schimbe toți de la învățământ că vor să vine cei de acu 17 ani ei sunt cei mai de treabă și bătrâni și cu experiență

  • Deja se vede o diferentă de mentalitate intre fostul si actualul prefect. Fostul prefect Ovidiu Frenţ le cerea directorilor instituţiilor deconcentrate, să participe obligatoriu la evenimente de genul Ziua Naţională a României, 24 Ianuarie, Ziua Eroilor, Ziua Imnului, Ziua Drapelului etc. exact ca pe vremea comunistilor. Uneori Ovidiu Frenţ i-a dat afară din şedinţa Colegiului Prefectural pe toţi şefii şi adjuncţii de instituţii deconcentrate de la nivelul judeţului care nu participau la asemenea manifestări.
    Iată că pentru noul prefect Stelian Dolha le-a cerut șefilor de instituții deconcentrate să-si îmbunătățească activitatea în privința aplicarii măsurilor luate de Guvern în teritoriu. ”Vă cer să fiți foarte deschiși cu cetățenii și să le răspundeți de fiecare dată cu promptitudine”, a mai spus Dolha în ședința Colegiului Prefectural.

    • Hai să fim serioși e un apropo sa plece sa i aducă pe ai lui ca nu mai are chef sa lucre cu actualii

  • Ce sunt alea DECONCENTRATE ? Nu exista asa ceva in urma unui guvern pesedist esuat . Sa fim seriosi. In toata tara pe aceste posturi sunt baietii buni din esalonul doi al politicii de cadre ale partidelor. Specialistii adevarati au fost inlocuiti de beizadele, curve, amante, neveste, copii si buni executanti de partid si care cotizeaza la greu in campaniile electorale. Invoc doar exemplul cel mai recent din ARAD, de pe la vami, drumuri etc !

  • va dau eu o idee,vedeti pe la mediu si garda de mediu,tot judetul e plin de gunoaie si poluare de toate soiurile,poti sa i duci de mana sa le prezinti,nu fac nimic….apoi vedeti si pe la directia de sanatate publica,protectia copilului si altele.

  • Cine nu poate, să plece. Ce să-ți povestesc? Nu pleacă nici unul, sunt stabiliți pe post prin concurs, prefectul nu-i poate da afară. Pariez că primul care pleacă e prefectul, șefii de deconcentrate rămân. N-are Dolha sânge în instalație să dea cu ei de pământ. Au ieșit de la ședință cu zâmbetul pe buze, toți.

  • Propun control la Politia jud. Bn. Sunt varza si ciubucari! Daca ai pile scapi… Nu este permis asa ceva!! Va rog control si la comune. La fel sunt varza. Nu sunt in stare sa ia masuri.

  • nu va legati de politie va rog,doar profesionisti si mai au de si bagat doua trei neveste pe la prefectura sau cj.
    in rest?nu fac nikic,daca faci tu greseala sa depui o plangere?se intorc impotriva ta

  • Stelica ie o geacă ră pe tine si umbla pe la ghisee să vezi cum te tratează cu dispreț aproape orcicare domniță și domn

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS