Social

Cu mâncare simplă, naturală şi gustoasă, doi sîngeorzeni au impresionat la ”Chefi la cuţite”

(FOTO-VIDEO) Doi sîngeorzeni, Cătălina Niculai (54 de ani), şomeră, și Ioan Larionesi (56 de ani), şofer la primărie, au gătit reţete simple şi autentice la „Chefi la cuţite”, cu care i-au impresionat pe cei trei chefi.

„Astăzi pentru chefi gătesc ciolan afumat cu cureci, cu varză murată, preparate din zona Ardealului, de unde vin, se gătesc şi pe timp de iarnă, şi de vară. Oricine o vinit la mine i-o plăcut cum am gătit, o ţărăncuţă, cu tradiţii de la părinţii mei, de la mama mea. O gătit şi ea, am gătit şi io de mică. Mâncarea mea e simplă, naturală, gustoasă”, a spus Cătălina Niculai.

Femeia a servit arome pe pâine, le-a asezonat cu niște tuiculiță și i-a cucerit iremediabil pe chefi. Dumitrescu a încercat o glumă, asta în timp ce Scărlătescu se chinuia să-i ia din față farfuria cu varză cu ciolan: ”Doamnă,  noi aici mâncăm fois gras, tartar de somon și dumneavoastră veniți cu varză?”

Cu un gust ca la mama acasă, acasă în Ardeal și cu trei cuțite de la cei trei chefi, Cătălina Niculai și-a atras admirația întregii echipe de la ”Chefi la cuțite”, care a mâncat până la ultima îmbucătură.

Chef Sorin Bontea a gustat cu poftă dintr-o bucată de slănină şi din pâinea cu brânză, frământată cu borcut, iar Florin Dumitrescu abia s-a putut opri din mâncat.

„E dezmăţ, pe bune. Asta înseamnă bucătărie, frate, să aibă gust mâncarea”, a spus chef Bontea.

„Dacă aş avea două cuţite, două i-aş da”, a spus şi Cătălin Scărlătescu. Cheful şi-a amintit de vizita din vară de la Sîngeorz-Băi şi de cozonacii făcuţi de sîngeorzancă. „Ştiţi cine mi-a mai gătit la Sîngeorz? Fierarul Ionică”, a spus Cătălin Scărlătescu.

„Foarte bun! Excelent”, a spus şi Florin Dumitrescu. Femeia a primit trei cuţite.

„Am tăiat viţelu înainte să vin la Bucureşti, are la gât nişte momiţe care-s la gust asemănător cu creierul şi măduva. Gătesc momiţe de viţel, o tocăniţă tradiţională care se face la noi, la Sîngeorz-Băi. Am primit reţeta de la bunicii noştri. Bucătăria o fac prin plăcere, ceva suplimentar de mic copil. Eu mă ocup cu mai multe lucruri, sunt şofer la Primăria Sîngeorz-Băi. Pe lângă toate astea mai fac figurine pentru copii. Chefii trebuie să simtă gustul de cărniţă proaspătă, de legume proaspete şi să zică oau. Mămăliga nu o facem moale, îi zicem coleşă”, a spus Ioan Larionesi în bucătărie.

Şi el le-a servit chefilor o „palincă bună de prună”. „Asta e mămăliga mea preferată. Mâncarea cu gust”, a spus chef Florin Dumitrescu. „Luaţi farfuriile de aici că pleznesc. E atât de multă mâncare bună şi gustoasă în România!”, a spus Sorin Bontea. „Un super român a gătit!”, a adăugat Cătălin Scărlătescu.

Când l-a văzut, chef Scărlătescu a exclamat: „Ionică, unde am belit viţelul! E cel mai zmeu şofer de pe planetă, omul care le descurcă pe toate, şoferul primarului”.

Şi Ioan Larionesi a luat toate cele trei cuţite şi i-a invitat, fălos, pe chefi la căsuţa lui de la Sîngeorz.

4 comentarii

  • Felicitări! Exact ceea ce spuneam cu vreo două săptămâni în urmă: fiți autentici şi nu vă complicați inutil! Avem mâncăruri tradiționale, deosebit de gustoase, a căror rețete dacă le stăpânim foarte bine şi la care dacă mai punem şi mult suflet, îi cucerim pe toți străinii care ne trec pragul. V-o spun din proprie experiență!

  • No bravo mă Ionică să vadă lumea că la primărie avem si jitai,o crezut că noi mâncăm numa sobolani?Data viitoare musai să duci si o bugesca ge lapce acru gi după ușa gin cinda si o fele ge borcut să ragaiasca o tira Scarlatescu ista .Mă Ionică era să uit du mă si niște scoverza cu brânză iute gi la le Saveta lu cucuruz grijania mami lor de mitici.No trai bun cu Floarea.

  • Hai sa fim seriosi, astia au fost luati pt glume si povestile care le mai fac, asa mai de la tara… de gatit oricine stie si are talent poate merge sa fiarba o zama de fasole cu ciolan afumat… pofta buna si cutite lungi

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui George Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS