Locatarii din zonele de blocuri ale celor patru patru orașe ale județului vor colecta separat biodeșeurile, iar cei care stau la case vor fi încurajați să facă, în propriile gospodării din orașe sau de la țară, compostare, a anunțat Cristian Niculae, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Bistrița-Năsăud va introduce, din acest an, colectarea separată a biodeșeurilor în zonele de blocuri din cele patru orașe ale județului, coroborat cu îndemnul adresat cetățenilor care locuiesc la case să înceapă compostarea în propria gospodărie a deșeurilor de natură vegetală, cum ar fi coji sau resturi de legume și fructe, flori ofilite, iarbă, lăstari, tocătură de gazon și alte tipuri de deșeuri vegetale.
”Introducerea colectării separate a biodeșeurilor reprezintă o obligație legală. Anul trecut, am distribuit ghiduri de compostare individuală, iar această acțiune va continua și în acest an pentru a încuraja cetățenii care locuiesc la case și au posibilitatea să adopte această practică. Scopul este reducerea cantității de deșeuri generate și evitarea creării unor noi fluxuri suplimentare de deșeuri care conduc la o creștere evidentă a costurilor cu serviciile de salubritate. Din acest ghid, cetățenii vor afla ce tip de deșeuri pot fi compostate, cum se realizează corect compostarea, de ce este importantă și care sunt beneficiile compostului: revigorarea solurilor sărace în substanțe nutritive, menținerea umidității în sol, facilitarea aerării acestuia și reducerea poluării generate de deșeuri”, a spus Cristian Niculae în ședința Colegiului Prefectural.
Compostarea înseamnă ca, în loc să aruncăm la gunoi coji de legume și fructe, resturi alimentare vegetale, frunze uscate, iarbă tăiată, zaț de cafea sau coji de ouă, ar trebui să le adunăm într-o ladă specială sau un colț amenajat în grădină. Acolo, aceste materiale se descompun natural, cu ajutorul microorganismelor, aerului și umidității, și se transformă în timp într-un sol fertil. Astfel se obține un îngrășământ natural care poate fi folosit în grădină sau pentru plante.

Ieri s-a încheiat prima campanie din acest an de colectare a deșeurilor vegetale. Oamenii au putut preda gratuit crengi, iarbă, frunze rezultate din curățenia în curți și grădini. O campanie similară va fi organizată și în luna noiembrie 2026.










Sunteți siguri ca s-a încheiat??Haideți peste linie în vecinătatea fostei ICRA.Locuitorii cartierului au scos resturile vegetale încă de joia trecută și sunt TOT IN STRADĂ după aproape o săptămână!
Consider ca actioneaza in interesul operatorului….oare de cine esti platit sa ne dai solutii din astea?
Noi platim gunoiul sa ni l luati nu sa ne dati solutii sa …NE LASAM DE SERVICI, SA CUMPARAM UTILAJE DE TOCAT, SA URMARIM FENOMENUL DE FERMENTARE….poate vreti si sa ne ocupam toti de agricultura, nu?
De ce nu oferiti solutia asta operatorului sa investeasca in instalatii de biogaz????
Si sa nu mai spuneti ca se colecteaza gratis vegetalele ca…..nu e…face parte din contract!!!!
Deci daca eu locuiesc la bloc si am bucataria relativ mica si deja colectez separat gunoi menajer, plastic, sticla, oare unde sa mai pun si cosul pentru deseul vegetal ?
Si totul parca e in zadar cand ii vezi ca vin si golesc in masina toate deseurile la un loc …