Actualitate

Premiu de 5.000 de lei câştigat de Şcoala Generală din Rebra

O serie de delegaţi ai şcolilor bistriţene au participat la Costineşti la concursul de proiecte educaţionale ”Laboratorul de educaţie pentru sănătate în învăţământul preuniversitar”. Şcoala Generală nr. 1 din Rebra a câştigat un premiu în valoare de 5.000 de lei cu proiectul ”O 9 atitudine pentru un zâmbet fericit”.

În perioada 21-26 august, s-a desfăşurat la Costineşti activitatea numărul cinci din cadrul proiectului “ EDSANO- Educaţie pentru Sănătate-Dezvoltarea curriculei modulare pentru învăţământul preuniversitar”, derulat de Fundaţia  Tineri pentru Tineri prin  Fondul Social European, programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Activitatea a avut ca scop înfiinţarea, dezvoltarea  şi consolidarea de reţele de bună practică pentru directorii de unităţi de învăţământ din mediul rural, şi a reunit cadre didactice din întreaga ţară. Judeţul Bistriţa-Năsăsud a fost reprezentat de 4 directori: Rus Clarita ( Şc. Gen. Viişoara),  Mureşan Nicoleta (Şc. Gen. Rebra), Turcu Marcela (Şc. Gen.  Şieu Măgheruş) şi Salanţă Gabriela (Şc. Gen. Budacu de Jos).  În cadrul activităţii, delegaţii şcolilor bistriţene au participat la concursul de proiecte educaţionale ”Laboratorul de educaţie pentru sănătate în învăţământul preuniversitar”.

Acest concurs a avut ca scop încurajarea persoanelor cu funcţie de decizie din sistemul de învăţământ în elaborarea  şi implementarea de proiecte educaţionale de sănătate care să răspundă  nevoilor comunităţii rurale, dar şi creşterea calităţii ofertei curriculare de educaţie pentru sănătate în ceea ce priveşte opţionalul derulat în clasele mici din mediul rural, prin sondarea şi adresarea nevoilor celor care au responsabilităţi în managementul unităţii şcolare.

Tema concursului a fost elaborarea unui proiect educaţional la nivelul unităţii şcolare care să îndeplinească nevoile de implementare a opţionalului de educaţie pentru sănătate prin crearea, dezvoltarea şi îmbunătăţirea mediului optim de desfăşurare a acestuia.

Din 141 de proiecte prezentate, au fost premiate cinci, printre care şi cel al Şcolii  Generale  Nr.1  Rebra, cu titlul: ”O 9 atitudine pentru un zâmbet fericit”, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Premiile au o valoare identică – 5.000 de lei, şi vor consta în bunuri /produse/servicii, achiziţionate de Fundaţia Tineri pentru Tineri în baza  bugetului proiectului câştigător. Premiile vor fi trimise la unităţile şcolare câştigătoare în maximum 6 luni de la încheierea concursului.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS