Actualitate

Buletinele de vot pe care s-au scris “dedicaţii” sunt valabile dacă au ştampila aplicată corect

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ), judecătorul Ilie Ursu, a atras atenţia preşedinţilor de secţii de votare şi locţiitorilor acestora să nu anuleze buletinele de vot cu "dedicaţii" pentru politicieni dacă alegătorul a aplicat corect ştampila într-un singur patrulater. "Se mai întâmplă să fie dedicaţii pentru cel pe care l-a ales sau pentru cel pe care nu l-a ales", a spus judecătorul Ursu.

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, judecătorul Ilie Ursu, le-a spus preşedinţilor secţiilor de votare şi locţiitorilor acestora că legea dă dreptul cetăţenilor să voteze şi în alte localităţi decât cea de domiciliu. “Dacă este din Bistriţa, nu o să poată vota la altă secţie decât cea la care este arondat. Doar dacă este din Dej sau din Prundu Bârgăului sau din orice altă localitate. Dacă e din localitatea în care domiciliază, trebuie să meargă la secţia lui. Este foarte important”, a spus Ursu.

Preşedintele BEJ a declarat că este posibil ca un alegător să se răzgândească şi să vrea să mai voteze încă o dată. “Este posibil ca un alegător să se răzgândească sau să-şi dea seama că a greşit fiindcă nu a văzut bine. Dacă se răzgândeşte, are dreptul să ceară un alt buletin de vot pe care îl poate primi o singură dată. Trebuie să-l luaţi pe cel pe care l-a greşit şi să-l anulaţi. Trebuie consemnată oricum situaţia şi în procesul verbal pentru că acel buletin are o altă situaţie”, a spus el.

În cazul în care se va ajunge la suspendarea procesului de vot, preşedintele BEJ a spus că acest lucru este posibil, dar cel mult pentru o oră, fără să se menţioneze dacă o oră întreagă sau mai puţin. “Oricum, nu suspendaţi pentru mâncare sau pentru alte situaţii”, a adăugat el.

Preşedintele BEJ a recomandat preşedinţilor să considere valabile şi acele buletine de vot pe care “s-au mai scris dedicaţii” dacă ştapila a fost aplicată corect. “Sunt valabile buletinele dacă au o singură ştampilă pe un singur patrulater indiferent dacă s-au mai scris dedicaţii de un fel sau altul. Se mai întâmplă să fie dedicaţii pentru cel pe care l-a ales sau pentru cel pe care nu l-a ales”, a spus judecătorul Ursu.

Preşedintele BEJ a participat, joi, la o instruire cu preşedinţii secţiilor de votare din zona Bistriţei cărora le-a atras atenţia asupra schimbărilor care intră în vigoare la aceste alegeri.

1 comentariu

  • noooo ce mai buna dedicatie nooooo JOS CIUMA ROSIE JOS PSD noooo
    sa vina DREAPTA CURATA nooooo sa nu ne ducem dracului de tat noooo

Apasă aici ca să comentezi