Actualitate Social

Preşedintele CJ Radu Moldovan, la Năsăud cu ocazia Zilei Eroilor şi Zilelor oraşului

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a participat alături de senatorul Ioan Deneş şi primarul din Lechinţa, Romeo Florian, la ceremonialul militar-religios organizat la Năsăud de Ziua Eroilor, după care a mers la Gala folclorului românesc ”De Ispas la Năsăud”, în cadrul Zilelor oraşului.

”Astăzi, la 40 de zile după Sfintele Paşti, de Ziua Înălţării Domnului comemorăm eroii cunoscuţi şi necunoscuţi căzuţi în războaie, iar gândurile noastre se îndreaptă spre toţi cei care au apărat cu preţul vieţii independenţa , integritatea şi suveranitatea României. Este datoria noastră să ne amintim în fiecare zi de actele lor de vitejie, de curajul de care au dat dovada şi de dorinţa de a avea o tară liberă. Alături de oameni buni din oraşul Năsăud ne-am aplecat pentru câteva clipe frunţile şi am spus o rugăciune pentru odihna sufletelor celor care au pierit şi au lăsat în urmă durere în inimile familiilor. Cinste eroilor români şi fie ca Bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletele lor!”, a scris pe Facebook Radu Moldovan.

Alături de el, la ceremonialul militar-religios de Ziua Eroilor au fost prezenţi primarul Năsăudului, Mircea Romocea, senatorul Ioan Deneş, primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian şi subprefectul Ovidiu Frenţ.

Şeful CJ a mers şi la deschiderea Galei folclorului românesc ”De Ispas la Năsăud”, în cadrul Zilelor oraşului Năsăud: ”Am avut plăcerea să particip la cea de a XIV-a ediţie a Ispasului de la Năsăud , o sărbătoare care ne aminteşte de originile noastre şi de omenia înaintaşilor noştri. M-am bucurat să revăd năsăudeni dragi, oameni cu frica lui Dumnezeu, faţă de care am un mare respect şi îi preţuiesc pentru tot ce au făcut pentru păstrarea tradiţiilor şi datinilor strămoşeşti din Țara Năsăudului”.

La gală au cântat Veta Biriş, Matilda Pascal Cojocăriţa, Cristian Pomohaci, Ana Munteanu, Cornelia Căprariu, Gheorghe Gheorghe, Grupul Iza şi Paul Ananie, a ansamblului folcloric „Mureşul” cu soliştii Leontina Pop, Dorin Oprea, Dorina Grad, Marina Sântian Faghiura, a ansamblului „Dor Românesc” cu soliştii Domnica Dologa, Ioan Dordoi, Mirela Petruş, Nicolae Cioancă, Anuţa Motofelea, Felix Gălan, Cristina Retegan, Ioachim Spân, Mărioara Dragotă, Veronica Bălan, Ana Strâmtorean, Alina Ceuca, Cristina-Livia Scurtu, Bianca Pop, Paula Grigore, Marcel Avram, Oana Matei.

1 radu moldovan ziua eroilor 21 mai 2 monument nasaud ziua eroilor 21 mai 3 radu moldovan 21 mai 4 radu moldovan 21 mai

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.