Actualitate

Președintele CJ Radu Moldovan și consilierii județeni au depus jurământul (FOTO-VIDEO)

La Centrul Cultural Dacia din Bistrița a avut loc ceremonia de depunere a jurământului și de constituire a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, ales la scrutinul din 27 septembrie și validat apoi de Tribunal. Ședința festivă a fost condusă de decanul de vârstă al CJ, Vasile Puica, secondat de doi dintre cei mai tineri consilieri județeni, Bogdan Ivan și Dorin Rus.

Președintele CJ Radu Moldovan a depus jurământul și și-a început astfel, în mod oficial, cel de-al treilea mandat. Liderul PSD BN a candidat din partea Alianței pentru Bistrița-Năsăud (PSD-ALDE-Pro România-UDMR).


Ceremonia de la Centrul Dacia a fost prima ieșire după două săptămâni a președintelui CJ Radu Moldovan, care în 12 octombrie a anunțat că a fost diagnosticat cu Covid-19, iar în 20 octombrie că a fost externat din spital. Totodată, a ieșit din carantină și consilierul județean PSD Bogdan Ivan, până acum purtător de cuvânt al CJ, și el testat pozitiv în aceeași perioadă.

”Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să fiu alături de dvs. în carne și oase, au fost nu de mult momente care nu îmi dădeau garanția că voi putea participa. Mai era și varianta a doua, des folosită, printr-o prezență pe calea internetului. Felicitări fiecăruia pentru succesul repurtat în alegeri, le mulțumesc concetățenilor că ne-au dat pentru patru ani încrederea lor, pentru a putea continua proiectele de dezvoltare a județului. Am lucrat alături de mulți dintre dvs. în cele două mandate anterioare și împreună am reușit să facem lucruri frumoase pentru județ. Este și un număr important de colegi noi, cărora le urez bun venit și îi asigur de tot sprijinul”, a spus Radu Moldovan.

El a menționat că majoritatea candidaților au spus că își doresc aceleași lucruri, bunăstarea oamenilor și dezvoltarea județului, și speră ca proiectele promise să se realizeze: finalizarea infrastructurii de drumuri județene, implementarea etapei a II a Masterplanului de Apă și Canalizare (din primăvară să înceapă efectiv lucrările), introducerea rețelelor de distribuție a gazelor naturale, contribuție la realizarea obiectivelor naționale cum ar fi drumul expres sau Autostrada Nordului, centurile ocolitoare ale Bistriței, Becleanului și Năsăudului.

Radu Moldovan a afirmat că nu are orgolii și îl va suna în perioada următoare pe primarul Bistriței, Ioan Turc, pentru o întâlnire referitoare la viziunea și proiectele acestuia în zonele unde este nevoie de conlucrare: ”Din partea mea mea există toată deschiderea. Cetățenii au decis și noi avem obligația să punem proiectele în practică și să încercăm împreună să facem lucruri bune, pentru a sta cu capul sus la final de mandat”.

Au depus jurământul și consilierii județeni, noul CJ având următoarea componență: Camelia Tabără, Bogdan Ivan, Florin Galeș, Decsei Atilla, Maria Ulecan, Vasile Puica, Virgil Rus, Emil Neia Lăcătuș, George Pop, Mirela Cârcu, Alin Demian, Nicolae Lupșan, Angelo Manea, Simion Forai (Alianța pentru Bistrița-Năsăud – 14), Ioan Dedean, Samuel Coman, Ovidiu Florean, Octavian Ganea, Florin Moldovan, Ioan Zăgrean, Gheorghe Scuturici, Cristian Cârlig, Marius Marica, Viorica Calo, Marin Rus, Dorin Rus (PNL – 12), Augustin Filipoiu, Lucian Pintea, Tiberiu Kecskes, Dorel Bertel (PMP – 4).

Prefectul Stelian Dolha, prezent la ședință, a spus: ”Urez noului CJ și președintelui CJ putere de muncă și spor în tot ce faceți pentru o dezvoltare reală a acestui județ, una cuantificabilă, una care trebuie să ne ducă la o prosperitate cu adevărat pentru locuitorii județului. Le urez consilierilor județeni să fie activi și să nu uite că au în spatele lor un bagaj extraordinar de voturi cu care i-au mandatat locuitorii județului, iar ei trebuie să se ridice la nivelul acestor așteptări, care sunt mari. Domnule președinte al CJ, începeți al treilea mandat în condiții pandemice dure, cu număr de infectări din ce în ce mai mare. Știți mai bine decât alții ce înseamnă să te lupți cu acest virus nemilos. Mesajul pe care trebuie să îl transmitem către locuitorii județului este că lupta ține de fiecare dintre noi. Indiferent câte măsuri s-ar lua, stăvilirea ține de noi toți, măsurile de precauție țin de noi și de cei de lângă noi. Vă urez, domnule președinte, sănătate în primul rând, la fel și consilierilor județeni, să aveți parte de un mandat prolific, iar în 2024 când tragem linie județul să aibă o cu totul altă strălucire”.

Într-o ședință viitoare vor fi aleși vicepreședinții CJ, din rândul consilierilor județeni. Propunerile pentru cele două funcții de vicepreședinte CJ ar putea fi Bogdan Ivan din partea Alianței pentru Bistrița-Năsăud (PSD) și Ioan Zăgrean din partea PNL. PMP a anunțat că nu va face majorități nici cu PNL, nici cu PSD, nu va avea propuneri pentru funcțiile de vicepreședinte și nici nu va vota propunerile PSD și PNL, pe parcursul mandatului urmând să voteze proiectele de dezvoltare care vor fi supuse aprobării în CJ.

(Video Credit: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud)

CITEȘTE ȘI:

4 comentarii

  • Am mai spus-o (și dacă n-am spus-o, o repet): când ne vom dezvăța de năravurile astea festiviste: toată ziua facem o ședință festivă, inaugurăm gaura cheii, începem un nou mandat, în terminăm pe cel vechi, etc.

    Cheltuială degeaba, oameni puși în mișcare și expuși fără rost.
    Ședința de azi putea avea loc discret, în sala consiliului, fără public, fără presă sau băgători d e seamă de la partide, transmisă on line, modern, dura 30 minute și gata, la treabă, că mulți sunt plătiți din bani publici (bașca că asta contează ca ședință și se primesc indemnizații)
    Bravos consilierilor !
    La vremi noi, tot voi – cu năravuri vechi.

    • pe langa ce vor face astia!
      89% dintre astia deja se gandesc cum sa puna de o afacere, cum sa faca o smecherie, etc

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS