Actualitate

Prețul carburanților a explodat, dar CJ caută să cumpere benzină și motorină la 5,5 lei/litru

Prețul benzinei în România a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani, după ce s-a aflat pe un trend ascendent de la începutul anului. Prețul motorinei a avut și el o evoluție constantă în 2021 și a atins recent maximul ultimilor 3 ani. Prețul mediu al benzinei în România pe 6 octombrie a fost de 6,09 lei pe litru. Ultima dată când a fost depășită această valoare s-a întâmplat în 23 iulie 2014, când un litru de benzină s-a vândut cu 6,39 lei pe litru. Motorina s-a vândut și ea, în medie, cu peste 6 lei pe litru în ultimele zile. Ultima dată când motorina a depășit acest preț a fost în 2018, pe 20 octombrie, când litru de motorina a costat 6 lei și 9 bani.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a scos la licitație achiziția de carburanți auto pe bază de bonuri valorice pentru autoturismele din parcul auto al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și ale instituțiilor din subordinea sa pentru care este dispus să cheltuiască peste 325.000 de lei fără TVA.

Obiectul achiziției îl constituie încheierea unui acord-cadru, pentru perioada 2021-2025, în vederea achiziționării de carburanți auto pe bază de bonuri valorice, pentru autoturismele din parcul auto al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, al Serviciului Public Județean Salvamont, al Centrului Militar Județean Bistrița-Năsăud, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud și STPS Bistrița-Năsăud.

Cantitatea estimată a acordului cadru este:

  • Lot 1 – Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Serviciul Public Județean Salvamont – benzină fără plumb cifra octanică minim 95: cantitate minimă 24.800 litri, cantitate maximă 37.200 litri; – motorină cifra cetanică minim 51: cantitate minimă 88.400 litri, cantitate maximă 152.600 litri.
  • Lot 2 – Centrului Militar Județean Bistrița-Năsăud – benzină fără plumb cifra octanică minim 95: cantitate minimă 3.800 litri, cantitate maximă 4.250 litri; – motorină cifra cetanică minim 51: cantitate minimă 7.300 litri, cantitate maximă 7.750 litri.
  • Lot 3 – Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud – benzină fără plumb cifra octanică minim 95: cantitate minimă 10.000 litri, cantitate maximă 12.300 litri; – motorină cifra cetanică minim 51: cantitate minimă 2.000 litri, cantitate maximă 3.100 litri.
  • Lot 4 – STPS Bistrița-Năsăud – benzină fără plumb cifra octanică minim 95: cantitate minimă 7.680 litri, cantitate maximă 14.400 litri; – motorină cifra cetanică minim 51: – nu este cazul.

Valoarea maximă a celui mai mare contract subsecvent:

  • Lotul 1: 49.200 litri x 5,5 lei = 270.600 lei fără TVA;
  • Lotul 2: 3.000 litri x 5,5 lei = 16.500 lei fără TVA;
  • Lotul 3: 3.700 litri x 5,5 lei = 20.350 lei fără TVA;
  • Lotul 4: 3.600 litri x 5,5 lei = 19.800 lei fără TVA.

Conform anunțului de pe site-ul de licitații publice, în anul 2021, se va încheia primul contract subsecvent, cu o valabilitate până la 31.12.2021. Al doilea contract subsecvent se va încheia pentru perioada 01.01-31.12.2022. Al treilea contract subsecvent se va încheia pentru perioada 01.01-31.12.2023. Al patrulea contract subsecvent se va încheia pentru perioada 01.01-31.12.2024. Al cincilea contract subsecvent se va încheia pentru perioada 01.01.2025 până la data expirării acordului cadru.

Conform site-ului https://www.peco-online.ro/, care afișează prețul la zi al carburanților, duminică, nu exista nicio stație în care benzina și motorina să fie mai ieftine de 6 lei/litru.

8 comentarii

  • Scumpiri și iar scumpiri. Ați vrut restricții. Acum luați cu pâine. Dacă nu erau comentacii paranoici pro vaccin și tota lumea lupta pentru libertate, nu mai puneau nătăfleții din fruntea țărilor restrictii. Astfel astăzi nu mai aveam nici o scumpire.

  • Ce va tot plangeti?Golfu se joaca pe afara …Ia uite ai naibii saraki… doar nu vreti sa va facem terenuri de golf acoperite si sa le incalzim pe scumpetea asta?

  • Pai se mai pot deplasa altețele de la Cj si in general de la toate institutiile de stat si pe jos ,cu trenul ca tot se lauda ce cai ferate reabiliteaza,cu autobuzele cu care circula pulimea.La fel si la primarie se mai poate renunta la o parte din parcul auto ca se face linia verde,sunt lucrari si Bistrita in 45 de minute o parcurgi de la un capat la alrul pe jos.Si daca tot se fac piste de biciclete se poate renunta la 80 la suta din parcul auto si toata limea pe biciclete.Sau numa pulimea tre sa umble pe tzoagla?

  • La prețul asta pot să mai cumpere doar de la ăștia care fura din locomotive sau ambulanțe…))
    Imediat e mai scumpă motorina decât kerosenul.

  • Deși în lunile anterioare prețurile carburanțior au crescut considerabil, în a doua săptămână din noiembrie se poate observa o scădere a prețului benzinei și motorinei cu 1.04%, respectiv 0.56%, potrivit statisticilor de pe Plinul.ro. Astăzi prețul mediu pe țară a ajuns la 6.236 lei pe litru pentru benzină și 6.328 lei pe litru pentru motorină.
    Tot în ultima săptămână, în cazul prețului la GPL s-a înregistrat o creștere considerabilă de 6.11%, prețul mediu la pompă ajungând astăzi la 3.573 lei pe litru.
    La noi în Bistrița numai la Petrom, Socar și Lukoil mai putem găsi benzină și motorină sub prețul mediu, iar GPL pe nicăieri.
    Sursa: https://www.plinul.ro

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.