În data de 22.07.2014 a avut loc la sediul PDL Bistriţa-Năsăud prima şedinţă comună a birourilor organizaţiilor municipale ale TDL şi TNL.
Întâlnirea s-a axat pe discuţii privind participarea tinerilor din ambele organizaţii la cursurile de comunicare şi programele de excelenţă în politică desfăşurate de cele două partide la nivel naţional.
Un alt subiect de discuţie a fost fuziunea dintre PNL şi PDL, precum şi modul de implicare a tinerilor din cele două organizaţii în viitoarea campanie electorală, cea a alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie.
La finalul şedinţei, s-a stabilit şi un plan de acţiuni comune pe care membrii organizaţiilor municipale ale TDL şi TNL să le desfăşoare în perioada următoare.
Preşedinte BPM TDL Bistriţa – Mihai Sărmăşan
Preşedinte BPM TNL Bistriţa – Radu Marian
Ii învață pdl-isti cum sa fure, doar au experiența. Oricum nu au nici o șansa la alegeri
Liberalii pot face fuziune doar cu PD-ul lui Petre Roman, nu cu PDL-ul lui Basescu. Sa se hotarasca PDL, care valori le reprezinta si le vor duce mai departe in alianta cu PNL: pe cele ale lui Basescu sau pe cele ale vechiului PD condus de Petre Roman.
Orice alianta este Mai buna decit ciuma Rosie.