Actualitate

Prima zi de piață locală în … Piața Mică. Ce se va schimba

În prima zi în care s-au mutat în Piața Mică, producătorii locali s-au acomodat mai greu cu schimbarea și au avut emoții că nu vor mai fi găsiți de clienți, dar nu a fost așa. Printre cei care au venit să facă piața s-a numărat și primarul Ioan Turc, împreună cu soția.

”Locația o văd ca fiind una pe termen lung, însă acest mod de organizare îl văd ca fiind unul provizoriu. Vom încerca să identificăm o soluție mai bună care să țină cont de configurația acestui teren și de pretențiile oamenilor din timpurile noastre. Vom gândi un alt model de căsuțe, mai ergonomice, mai mici. Vom gândi și un model de standuri care să îi protejeze pe oameni de soare, de ploaie, mai mult decât cele de acum, care sunt oarecum minimaliste. Piața Mică, piețișorul, are o tradiție. Eu cred că poate fi reluată. Totul ține de obișnuință, de deprindere. Suntem la 300 de metri de Piața Centrală, de fosta locație, nu văd de ce oamenii nu ar veni să își facă aici cumpărăturile, în Piața Mică. Sigur, e nevoie de o mai mare notoriete fiindcă oamenii nu sunt obișnuiți cu acest loc. E pentru prima dată, prima zi în care funcționăm aici”, a spus primarul Ioan Turc.

Schimbările anunțate se vor petrece cel mai probabil vara aceaasta.

”Ne gândim la un mod în care putem transforma piața pentru ca spațiul să fie valorificat cât mai corect, iar oamenii să se simtă confortabil, mă refer în primul rând la producători pentru că ei folosesc cel mai mult logistica pe care noi o punem la dispoziție, dar mă refer și la cei care vin să cumpere. Vor fi căsuțe căsuțe mai mici, mai ergonomice, mai frumoase. Aceste căsuțe și-au făcut datoria, dar, din punctul meu de vedere, nu corespund așteptărilor”, a spus Ioan Turc.

În vechea locație a fost amplasat un indicator spre Piața Mică, așa încât oamenii să știe unde îi găsesc pe fermieri.

”Produsele locale sunt gustoase și sănătoase! De la pâinea și plăcintele făcute de tanti Saveta din Liviu Rebreanu, la variațiunile din pește ale Ninei Rus din Romuli, brânzeturile Magdalenei din Feldru, Grigore din Ruștior și ale Floricăi din Sângeorz-Băi, siropurile, dulcețurile și zacusca Danei din Piatra Fântânele, produsele din carne ale Garofiței din Mărișelu și ale soților Ioana și Dănuț din Ruștior, până la mierea și derivatele ei expuse de Matei din Poiana Ilvei sau Grigore, Maria și Emilia din Bistrița, totul este pregătit cu pricepere și cu suflet bun! Găsim și produse de artizanat din piele sau argilă, confecționate cu multă măiestrie de soții Loredana și Adrian sau de Liliana din Bistrița. De astăzi, produsele pot fi cumpărate din Piața Mică sau Piețișor, cum se numea pe vremuri, când, aici, bistrițenii găseau verdețuri sau fructe și legume proaspete! Amenajarea este una provizorie, dar urmează să gândim o soluție adaptată zilelor noastre. Vă așteptăm în fiecare sâmbătă dimineață la Târgul producătorilor locali din Piața Mică!”, a postat pe Facebook primarul Ioan Turc.

32 comentarii

    • Nu ai unde parca ! Poate în curtea interioară Primărie ( intrarea de pe Șincai ) fiindcă nesimțiți care stau în Primărie în loc să-și parcheze mașinile în curtea interioară a primăriei cum este normal și le parchează în Piața Cetrală luând astfel locurile de parcare ale vizitatorilor și potențialilor clienți !!!!!!!!!!!!

      116
      10
    • Hipermarket-urile străine care au parcări imense să trăiască producătorii locali pot să moară nu-i nici-o problemă, Producătorii locali nici în Piața Centrală nu aveau vânzări multe acum au fost necorociți dea binelea fiind mutați în fundătura aceea fără străzi și parcare. Este jale dacă vrei să vi pe strada Vasile Alexandri, toți cocalari de acolo în loc să-și parcheze mașinile în curți și le parchează în stradă, despre a găzi un loc de parcare în Piața Mică este o misiune imposibilă.

      90
      14
    • Este o soluție pentru asigurarea de locuri suficiente de parcare în Centru și anume Parcarea Supraetajată Eminescu însă actualii nu sunt în stare să o facă cu oricâte tricouri galbene ar lua pe ei.

      65
      10
    • Citesc și mă crucesc. De parcă nu se pot parca mașinile ca și până acum în Piața Centrală și de acolo să se meargă pe jos 100 de m până în Piață Mică. De parcă nu există o parcare nebăgată în seamă la 50 de metri în fața Palatului Culturii. Pentru unii cetățeni din orașul ăsta provincial cu o gândire pe măsură, toate magazinele ar trebui să treacă pe sistem „drive through”. Asta unu la mână. Doi la mână -niciunde în lumea asta, piața centrală a unui burg medieval nu e folosită pe post de „parcare”. Să fim sinceri, ceea trebuie făcut sunt niște parcări aflate în zonele limitrofe ale centrului vechi de unde „marii domni de Bistrița”- care dacă ar putea și-ar parca mașinile în dormitor-să poată să vină pe jos ăia câteva sute de metri în centrul vechi. Piața centrală din Bistrița arată azi ca un centru de comună. S-a restaurat Biserica Evanghelică Sf. Nicolae pentru a fi acoperită de copaci și pentru a fi „păzită” de mașini din toate direcțiile. Centrul istoric e zonă de promenadă, e plin vara și nu numai. În centru ar trebui să vii pentru că e „centru” nu pentru că-i zonă de „retail” și ai parcare.

      29
      40
    • @ Alex, Numai la promenadă şi la alte bazaconi vă stă capul însă la ceva bum, util, necesar şi funcțional care să scoată Centru Vechi din căcat nu vă stă capu, poate vreți pe lângă ” promenadă ” şi alte crâşme unde să vă pierdeți timpu.

      43
      10
    • @Falimentul centrului, Stimabile domn/doamnă, un Centru Istoric cu Patrimoniu construit de sute de ani se valorizează (se scoate din căcat ca să vă citez) prin funcționalizarea spațiului construit și a spațiului public: adică în traducere- reabilitarea monumentelor, pietonalizare, aducerea unor instituții de cultură și învățământ (muzee, centre civice, galerii de artă, universități) în perimetrul respectiv. Prin revitalizarea patrimoniului construit se aduc turiști, prin amenajarea conformă a spațiului public se creează spațiu de promenadă și evenimente deci oameni care vin și plătesc pentru kilogramu’ ăla de caș și pentru borcanu’ ăla de miere imposibil de cumpărat pentru unii dăștepți (foarte mulți) dacă nu-și parchează cotețul în fața standului. Nu salvezi centrul ISTORIC (subliniez istoric poate vă treziți din mahmureală și vă dați seama despre ce discutăm aici) prin transformarea lui in Kaufland sau prin mutarea unei autogări in buricul târgului în condițiile în care de la gară până pe Șincai sunt 600 de metri. După unii ca voi care se pare că au ajuns de la țâța vacii direct în Bistrița, Biserica Evanghelică ar fi fost de mult spațiu comercial „ca să scoți centrul din cacat”.

      14
      36
    • „Fără o Centură prin afara intravilanului, fără o Autostradă, fără un Aeroport, Bistrița rămâne un cătun nenorocit uitat de timp și de lume” Fără toate aceste nu vom avea turiști cu toate spoielile de fațade și alte panseluțe și decorațiuni inutile în Centru Vechi, centru de informare turistică este pustiu tot timpul și toate hotelurile din Centru sunt în faliment. Turiști în Bistrița vor fi doar ocazional aduși de vreun eveniment aperiodic însă nimic permanent care să mențină oarecum viața în centru vechi astfel Centru Vechi mai repede decât era bănuit se transformă într-un Ghost Town.

      26
      1
  • @Nesimtiti din Primarie
    Parcarea din Piata Centrala nu e cu platā? Intreb pentru ca nu stiu.
    Mă gândesc ca daca ar costa 2 lei/ora nu si-ar mai parca mașinile acolo cei care lucrează la Primărie. Ar trebui sa plătească 400 lei/luna.
    Imi place sa-l văd pe primar îmbrăcat normal (casual) . Ar trebui sa se coboare de pe piedestal și să dea jos costumul cât msi des!
    Un fost primar dinte-o comuna, mergea la lucru in pantofi de lemn.

    17
    12
    • @ Șofer este parcarea este cu plată însă numai pentru vizitatori, cei ce stau în primărie au abonamente deci nu plătesc mai nimica așa se va întâmpla și că cei din primăprie vor ocupa toată viitoarea parcarea de pe Șincai cum spune primarul în fapt aceea parcare va fi tot pe Lupeni.
      Am două remarci: Da este bine că primaru a renuțat pentru moment la ținuta de interlop însă din alt motiv că el deja a început campania electorală vezi aici tricoul galben PNL, să te ți de acum înaite de panseluțele ce vor apare, de tăieri de panglici pentru mutări de colo colo și revopsiri de treceri de pietoni etc va urma tăierea de panglică la „marea recostruție a punți ” de pe Tudor Vladirescu etc.
      O a doua remarcă Turc primarul care ar trebui să fie un exempu de bună conduită se plimbă nestingherit pe partea carosabilă destinată circulație automolilelor. Oare Poliția Locală de ce nu-l amendează nu le stă în atribuți sau le este frică că îi dă afară ?!

      80
      11
  • Super acolo a fost piață și piața să fie nu betoanele acelea si șanțu acela de nici un fel numa ocupă fegeaba ,foarte bine că ia mutat ,sper să se modernizeză zona afectată de pietriș de pe lingă biserică apoi zona centrală schimbat pavaju ,gîndit si spatiu verde ,pus acele terase mai restrinze ,plătesc un 10m patrati si folosesc 15-20 m nui normal ,succes Tuturor si Wikend frumos

    17
    47
    • Da sa răstusnat la primărie unde sunt mari specialiști consegvenți în prostie. După ce au constat că toate proiectele lor de pietonalizare și cosmetizare sunt un eșec monstruos ei totuși continuă în aceeași notă inutilă și nu schimbă total concepția pentru a aduce ceva lucrativ și viabil în Centru Vechi.

      24
      3
    • Gara este departe de Centru Vechi singura soluție rămasă pentru a mai încerca cât de cât revitalizarea Centrului Vechi este mutarea Autogării în Piața Centrală așa cum era înainte de a fi mutată de comuniști și când Centru Vechi funcționa.

      76
      27
    • @Mutarea autogrării în Piața Centrală – sper că glumiți… Mai ales că v-au dat și alții 39 de aprecieri. Cum Dumnezeu să fie departe Gara de centru????? Ați ieșit vreodată din comuna asta pe nume Bistrița să aveți un mic reper legat de ceea ce vorbiți?? Cum doamne iartă-mă să aduci și mai mult trafic într-o zonă care după toate normele logicii elementare și al bunului simț ar trebui protejată, transformată în zonă de promenadă, concerte, relaxare. Într-o zonă cu monumente vechi de 700-500 de ani păstrate într-o stare precară noi să aducem și mai mult vacarm și și mai multe noxe??? S-a răsturnat carul cu proști la Bistrița sau???

      16
      46
    • @ Alex, Oameni din Bistrița și chiar dacă se poate din afara ei trebuie readuși în Centru Vechi pentru a se putea pune pe picoare și clădirile . Centru Vechi a funcționat foarte bine și a fost conceput de înaintași ca un centru comercial puternic inclusiv pe latura de transport, dacă ai curiozitatea să studiezi documentele vechi ai constata că toate drumurile din Bistrița duceau și se întâlneau în Centru Vechi unde făceaul roată și unde popopseau vehiculele. Pentru a scoate Centru Vechi din Ruină trebuie să ne uităm doar întrecut când Centru Vechi funcționa și era prosper nu trebuie să reinventăm apa caldă sau alte bazaconii ce ne mai trec prin cap.

      15
      1
  • Mai bine mai târziu, decât niciodată. Incă din anul 2013 când in Piaţa Mică erau in derulare lucrările de reabilitare a infrastructurii incluse în proiectul cu finanţare europeană ”Regenerarea urbană a centrului istoric Bistriţa”, mai multi locuitori ai orasului, printre care si consilierii municipali la vremea aceea Alexandru Toniuc şi Maxim Gagea, au solicitat Consiliului Local înfiinţarea unei pieţe volante după modelul oraşelor din occident. De asemenea, Ioan Chintăuan, fost director al Muzeului Judeţean, sugera ca Piaţa Mică să fie folosită ca piaţă de zarzavat, după un orar zilnic, de la ora 7,00 la ora 12,30 şi la ora 13,00 totul să fie curat. În această Piaţă Mica să-şi aducă produsele numai producătorii particulari; să fie interzise produsele de import.
    (https://timponline.ro/ioan-chintauan-parcul-redenumit-in-piata-mica-ar-trebui-sa-fie-vandut-zarzavat-romanesc/)
    Evident, fostul primar Ovidiu Creţu s-a opus, pentru ca ulterior în jurul Bisericii Evanghelice să fie organizată o piată volantă pentru legume, fructe, brânzeturi şi produse tradiţionale naturale, transformând centrul oraşului în bazar oriental.

    21
    37
    • @Gânditorul -se poate parca (din păcate) în Piața Centrală, la Palatul Culturii, se poate parca oriunde se găsește loc în afara și în interiorul Centrului Istoric. Eu n-am să înțeleg niciodată mania asta de neam nu mai zic de care a Bistrițenilor de a sta cu mașina parcată în dormitor, doamne ferește să facă piciorul lor de mari domni un pas. Măi oameni buni, e centru istoric, ar trebui scoase peste 80% din parcările existente în zona centrală în afara acestui perimetru pentru a valorifica zona și unii se plâng că n-au drive through și autogară lângă Biserica Evanghelică??? Se consțientizează măcar gradul inepțiilor exprimate de unii și alții pe aici și susținute de alții la rândul lor care în afară de un centru de comună n-au văzut un centru de oraș civilizat în viața lor?

      15
      43
    • @ Alex, În față la Casa de Cultură nu cumva este o fântnă arteziană sau poate că aceea este o spălătorie de maşini şi eu încă nu am aflat ? 😅

      16
  • @Rares “noi vrem sa mergem cu mașina”
    Eu vreau să merg cu trenul pana la Esbjerg la meciul de handbal Esbjerg-CSM București din 30.04.2023.

    7
    30
    • S-ar putea să fie prima si ultima oară când o văd pe Cristina Neagu jucând! Asa cum l-am văzut o singura data pe Gheorghe Hagi “live” la Bistrița, intr-un stagiu de pregătire al naționalei in anii ‘85-90 nu mai știu exact.
      L-am văzut pe Ronaldo o singura data Danemarca-Portugalia 2-1 Ronaldo a înscris din lovitura liberă.
      L-am văzut pe Zlatan Ibrahimovic in Danemarca-Suedia
      I-am văzut pe Rooney, Gérard, Lampard, in Danemarca-Anglia.
      Am vazut meciul Danemarca-România 2-2 in care România pierde calificarea in prelungiri cu Mutu, Raț, Lobonț, Munteanu Marinca pe teren.
      Sper ca echipa de handbal Gloria Bistrița sa se califice in Cuprle Eiropene la handbal feminin si sa joace împotriva unor echipe precum Herning Ikast sau Viborg.

      5
      11
  • Alți au gangurile negative,alții și gânduri pozitive.dar cel care a făcut aceste lucruri frumoase a gândit pozitiv și a și făcut.piata
    Mică deși numai pe telefon am văzut-o arata acum nemaipomenit de frumoasă și că aspect așa că primarul deși nu-l cunosc prea bine a făcut o treabă excelentă.
    Nu criticați pentru că veți fi de Isus judecați!
    Deși nu sunt in niciun partid.
    Sunt cu adevărul meu cuvânt.asa că aduc laude celor care dau ocupat.
    ,Și piata mică în frumos a transformat!
    Felicitări!

    6
    40
  • Andrei ce scuze puerile sunt acestea cu care încerci să justifici falimentul Centrului Vechi ?!
    Centru a funcționat foarte frumos era plin de viață şi magazine care mai de care, acum cu proiectele astea idioate de pietonalizare este pustiu cu un ghetou sărac vai de mama lui , numai crâşme cu bețivi şi sedi de partid mai vezi pe acolo 😟

    42
    4
    • Pietonalizarea Centrului Vechi sa dovedit a fi un eșec monumental.
      Ar fi cazul ca-să fie redeschisă circulția auto pe strada Liviu Rebreanu .

      40
      6
    • @ Andei, Centru Vechi nu este un cartier care să se transforme într-un ghetou sărac . Centru Vechi este a tuturor Bistrițenilor şi trebuie să rămână un Centru prosper comercial aşa cum a fost şi în epoca Medievală şi cum a rămas şi în comunism deşi comunişti au încercat să mute centru economic din cetru vehi. Ce nu au reuşit comunişti au reuşit ” liberali „, ” civici ” ” ecologişti ‘ şi ” socialişti ” să ruineze Centru Vechi cu proiectele lor tâmpite.
      Exemplu grăitor este ansamblu Sugălete care a fost în epoca medievală şi în comunism centru comerțului din Bistrița şi toată partea asta a Transilvaniei, chiar în dreptul Sugăletelui a fost şi o stație de autobuze interjudețene până când comunişti au reuşit să mute mişeleşte Autogara şi să dãrâme prefectura. Ce este acum ansamblu Sugãlete ? Răspuns un nimic insignifiant. 🙁

      21
  • Dacă la deschidere pieței a fost atâta de puțină lume atunci vă dați seama câți de puțini oameni vor fi când nu este pozarul acolo ! Oare de ce ?!

    34
    2
  • Eliberați Zidul Cetății din gratile de închisoare !
    Zidul Cetății este cea mai veche și valoroasă parte a Bistriței .
    Zidul cumva a reușit să scape tuturor dezastrelor, pe porțiuni a reușit să scape de decretul pricipelului Austriac carea vrut să-l dărâme integral, a reușit să scape furiei comuniștilor însă se pare că nu reușește să scape de acești noi administratori inconștienți ai orașului. Zidul Cetății trebuie restaurat și pus la adevărata valoare printr-un sistem de lumini monumental. Pentru protejarea lui trebuie interzis accesul autovehiculelor pe străzile Dogarilor, Mihail Kogălniceanu, Ecaterina Teodoroiu și Barbu Lăutaru, și trebuie încurajat pe aceste străzi doar accesul pietonilor și bicicliștilor, împreună cu pista de biciclete și aleia de pe valul de apărare din Parcu Mare vor face o buclă agreabilă de plimbare cu biccicleta și pietonală. Aceste străzi pot fi incluse în traseul Turistic de timp Urme de Pași numit ” Pe urmele Cavalerilor ” care cuprinde străzile Dogarilor-Mihail Kogălniceanu- Ecaterina Teodoroiu-Barbu Lăutaru-C R Vivu-Bisticioarei-Crinilor-I Slavici- Subcetate până la ruinele primei Cetăți a Bistriței de pe Dealul Cetății acolo unde se vede acum antena de telefonie mobilă.
    https://www.youtube.com/watch?v=pVN89ZQt0hQ

    31
    2
  • Sunteti cu totii niste comentaci de toata jena, nimic nu e bun pentru voi, nu aveti treaba de suflet si empatie pentru lucrurile dragi ale adevaratilor bistriteni.
    Venetici mai toti si pun pariu ca nu cunoasteti valorile Bistritei.
    Asta si-au dorit ecologistii tot timpul sa se intample in PIETISORUL nostru drag.
    Cu multumiri si multe felicitari IOAN TURC !

    0
    17
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS