Consiliul Local Bistrița a alocat 80.000 de lei pentru ca noua administrație locală să facă un audit financiar și de personal în urma căruia să fie eficientizate cheltuielile și activitatea în general a administrației publice.
La întrebarea consilierului local PSD Andrei Kozuk referitoare la felul în care a fost fundamentată suma pentru realizarea auditului – el declarând că este de acord cu cel financiar, nu și cu cel de personal care e o problemă de management – primarul Ioan Turc a răspuns: ”Apreciez faptul că domnul consilier Kozuk este de acord cu necesitatea de a contracta un serviciu de auditare financiară. Vom vedea care este cea mai potrivită formulă. În ce privește auditarea pe personal sunt absolut sigur că toți consilierii locali vor fi de acord că deciziile pe care le vom lua trebuie să fie foarte bine fundamentate. Nu putem dispune aleatoriu (în privința angajaților din Primăria Bistrița – n.r.). Avem nevoie de determinări cât se poate de precise. O firmă de specialitate pe audit de personal poate să facă acest lucru. În ce privește valoarea sumelor, ele sunt apreciate (nu fundamentate – n.r.). Am avut diferite discuții în țară cu primari, am încercat să evaluăm cât putem de corect și de repede sumele pentru acest tip de audit. Poate vor fi de ajuns sumele, poate nu”.
În discuție a intervenit și consilierul PNL Florin Urîte, președintele Comisiei economice: ”Vorbesc ca unul care a apelat în firmele în care am activat la audit extern și știu ce înseamnă să faci aceste reforme înainte de a face investiții. Ca să ai o instituție performantă trebuie să te asiguri că personalul este pregătit chiar și pentru procesul de digitalizare despre care se vorbește atât de mult. Este de importanță vitală să apelăm la o firmă de consultanță specializată fiindcă cetățenii din Bistrița nu sunt mulțumiți de viteza de reacție cu care se eliberează adeverințe de orice fel, inclusiv de căsătorie, sunt nemulțumiți de viteza cu care se eliberează autorizații de construcție chiar și pentru renovarea unui gard și de transperanța decizională. Oamenii nu știu cum s-a decis asfaltarea unor străzi, canalizarea lor, pentru că nu se știu criteriile care au stat la baza acestor decizii. Dacă vrem să facem transparență decizională, dacă vrem să executăm lucrări într-o ordine și o logică, să nu punem căruța înaintea boilor, adică mai întâi să facem infrastructura subterană și apoi pe cea terestră, ca să avem coerență, o cheltuială cu chibzuință a banilor publici avem nevoie de o consultanță și din punctul de vedere al personalului și al departamentelor. Poate în anumite zone trebuie mai mult personal, în altele mai puțin, dar trebuie să așezăm lucrurile pe profesionalism, pregătiți pentru dezvoltare și o altă dinamică astfel încât să luăm maximul de fonduri europene, cetățenii să fie mulțumiți și satisfăcuți, să se vadă că noi lucrăm în folosul cetățenilor și nu cetățenii sunt la dispoziția noastră. De-asta cred că trebuie să ne asumăm un astfel de cost. Cine își asumă astfel de costuri ajunge la performanțe mult mai repede și mai coerent. Suma de 80.000 de lei nu va ajunge, dar optimizând câteva departamente, pe modelul respectiv putem extrapola la alte departamente. Am experiență în acest domeniu și chiar voi ajuta executivul cu recomandări”.
Cristian Munthiu – consilier PNL: ”Am discutat execuția bugetară a municipiului și ne dăm seama că, atâta timp cât cheltuielile de funcționare sunt mult mai mari ca cele de dezvoltare, undeva există o problemă. Această problemă trebuie identificată și rezolvată. A audita cele două componente esențiale de funcționare a unei instituții, respectiv forța de muncă și partea financiară, poți identifica punctele în care să folosim banii plătiți de cetățenii Bistriței pentru dezvoltarea municipiului, nu pentru funcționarea instituțiilor municipiului. Mi se pare o discuție care nu prea are sens. Aceste audituri trebuie făcute foarte repede și, în același timp, găsite și soluții pe baza lor pentru a eficientiza activitatea administrației. În toată România e foarte scumpă și azi-mâine vom ajunge ca și în celebrele afirmații ale lui Murphy că instituția va fi atât de mare încât nu va mai avea nevoie de relații cu exteriorul. Sper să terminăm cu problema asta și să începem să eficientizăm activitatea Primăriei Bistrița pentru că de-asta suntem plătiți ca să facem o instituiție care funcționează pentru cetățeni, mai puțin pentru cei din instituție”.
Pentru alocarea celor 80.000 de lei pentru audit s-a făcut o rectificare bugetară.
DAȚI CLCK AICI CA SĂ PUTEȚI URMĂRI ȘEDINȚA ONLINE A CL BISTRIȚA
Am inteles din”cuvantul” d-lui Urate ca pe langa firma de audit ar mai trebui inca o firma de consultanta…Dao-ncola de consultanta, stimabile. Luati exemple de la altii unde treaba functioneaza bine si faceti repede ceva , nu tot ziceti ce ar trebui facut , ca ne-apuca Craciunul si ne trezim ca nu ati facut ” nica , nica…” Si-apoi la caruta , se inhama caii ! Boi sunt inca destui dar e problema cu carele …Stimati cetateni , va dati seama ce bine e informat dansul incat stie de-acum ca suma e prea mica.Si noi care am vorbit toata ziua ca e mult prea mare si nu stim cum s-a stabilit…Vai , vai ce nestiutori suntem!
Stai linistit ca un audit nu se face în 2 zile….durează luni de zile…asa ca pana la paște vacanță sau online tot aia e ……
Bravo domnule Urate, sper sa avem consilieri adevărați nu marionete. Sper ca si presedinte al comisiei economice sa i puneti la treaba pe puturosi de sefi care nu stiu nimic. A trecut vremea lui Cretu.
La urbanism dl Peteleu încercați sa mai reparati ce se poate, avem incredere in dumneavoastra si speram sa aveti si dvs un post de decizie in primarie.
Doamne ajuta ca dl primar sa nu se mai lase manevrat de lingusitori din primarie.
Toți sunt niște nepricepuți,se dau mari specialiști și vb de tot feluri de auditori ca sa le spuna ce,nimic.La Oradea dupa 2 zile a spus președintele ce trebuie sa facă,altia la noi sunt mari specialiști toți da ei nu au facut nimic la viata lor în afara decât sa fie angajați la stat.
Slabi ,f slabi!
Auditul dureaza cateva luni, intre timp lucrurile se vor aranja cum trebuie pe principiul,,corb la corb nu-si scoate ochii”. Se va dovedi ca totul a fost un mare fâssss…
Domnule Pop Emil eu cred ca dvs ati fi bun sa faceti auditul dupa cum se vede sunteti foarte isteț.
Poate peste 4 ani candidati asa un primar ne trebuie cu viziune, implicat si care le stie pe toate.
Eu va votez.
Imi place abordare domnului Urite. Este una bazata pe cifre si fapte si ar trebui sa fie la baza oricarei administratii organziationale -publice sau private. Sper sa nu fie doar vorbe si sa si faca un astfel de audit iar apoi la fel de important este ca decidentii sa I-a masurile necesare pentru eficientizare. Asta s-ar putea sa se baza cap in cap cu alte interese de partid. Vom vedea.
Despre reactia multimii… unii doar atata pot, altii isi dau seama ca un audit scoate mereu la lumina lucruripe care nu le-ar vrea scoase, altii sunt doar de serviciu.
Spor la munca!! Digitalizarea e in momentul de fata cheia eficientizarii administratiei si a imbunatatirii relatiei cu populatia.
E campanie electorala!!!
… Urite candidează la deputăție… Deci… Trageți voi concluziile!
DACA S-A ALOCAT 80000 LEI PENTRU AUDIT INSEAMNA CA ACESTA VA FI EXTERNALIZAT….ADICA O FIRMA DIN EXTERIOR…
atunci…..mars in somaj toti angajatii primariei care sunt angajati …la AUDIT!!!!!
VREO 20
Dar Curtea de Conturi cu ce se ocupa ? Nu ei sunt platiti sa verifice cum s-au cheltuit banii contribuabilor ? Nu sunt de încredere ? Nu sunt competenti? Sunt corupți ? Pentru ce dracu -i mai plătim daca dupa “controalele “ lor trebuie alt audit financiar ?
Prețul auditului e mai mare decât rezultatele lui ! Trebuie „să mănâncă” și gura firmelor de casă PNL !
Dacă dl Urite cu firma de consultanță spune ca face auditul gratuit, atunci pentru ce a fost alocată suma de 80.000 lei? Întreb și eu…
Pentru protocol
Asa-i.Sa fie privatizata.Sa fie privatizat si statul.
Sa functioneze numai in profitul la cei care cumpara primaria si devin proprietari.
Mortu liberal Dinu Paturiciu a propus inca de cand era viu privatizarea totala a statului si adinistratiei.
A propus sa se vanda toate cladirile de stat la cine are bani.
Da sa se vanda pe bani putini si numai la cine trebuie.
A propus ca dupa aia administratia centrala si locala sa plateasca chirie la noii proprietari capitalisti liberali.
Asta nu-i gluma.Paturiciu a propus pe bune masura asta liberala, cine nu isi aminteste poate gaseste in arhivele ziarelor.
Pe model cum a luat el pe gratis rafinaria Petromidia si a vandut-o pe 5 sau 6 miliarde de coco.
Banii nu se stie pe unde au ajuns, nu se mai gasesc, se banuieste ca i-a dus cu el in mormant, sa-i tina de cald.
Sa fie privatizat tot.Sa se faca audit si sa fie privatizat statul, administratiile locale, spitalele, pensiile, gradinitiele, scolile, strazile si cimitirele.Tot.
Sa nu mai fie stat, sa fie numai S.R.L.
Sa se faca audit si sa se privatieze si Politia.In loc de Politie sa fie numai firme de paza private.
Sa se desfiinteze si armata si sa se faca armata privata.
Sa se desfiinteze denumirea de Republica Romania si sa se infiinteze denumirea de Societatea cu Raspundere Limitata- Romania s.r.l.
Sa se desfiinteze functia de Presedinte si sa se infiinteze functia de Patron al Romaniei.
Sa se desfiinteze cetatenia si toti fostii cetateni sa primeasca denumirea de angajati.
Daca te concediaza de la Romania SRL si ramai somer de tara ta, nu-i nimic.Te angajezi cu darloaga la alta tara care plateste mai bine.
Petrov a vrut sa faca statu minimal.N-a avut curaj sa mearga pana la capat si sa faca statul zero, statul privatizat integral.
Da n-au intrat zilele-n sac.Statul minimal urmeaza.
Sa traiti bine.
esti copil mic
eu am vrut sa cumpar 10 ha de teren
sa-l ingradesc…adica un gard ca zidul berlinului
sa ies public si sa injur statul roman in frunte cu presedintele ei
sa-mi declar suveranitatea mea, un fel de independenta totala
sa-mi fac legi prin care tot ce misca deasupra mea si dedesuptul meu e AL MEU
si sa cer drept de circulatie a aerului (asa cum cer taxe, hotii din romania ca lasa sa treaca curentul, gazele, apa pe conductele facute din banii mei)…asa ca o taxa de 20.000 de euro pe an si clauze de folosinta a drumurilor din tara vecina pentru ca las sa treaca aerul romanilor pe deasupra regatului meu!
etc
poate deschid o ambasada in romania , ce spui mdr, vrei sa fi ambasadorul meu?