Actualitate

Primăria Bistriţa a picat testul de limba română. La ce să ne mai aşteptăm din partea altora?

Diverse anunţuri postate prin oraş de către angajaţii municipalităţii denotă că nici măcar autorităţile nu au habar de limba română, situaţie în care orice alte acuzaţii aduse tinerei generaţii care nu ştie să scrie sunt lipsite de sens. Un astfel de anunţ în care s-a strecurat o greşeală cu litere mari se află la loc de cinste în pasajul subteran din zona Gării.

Pasajul, desenat recent de liceenii din oraş sub directa supraveghere a Serviciului Educaţie, Turism al Primăriei Bistriţa, are la intrare un anunţ „Important”. Cetăţenilor care le-ar trece prin cap să arunce diverse mizerii pe jos li se aduce la cunoştinţă că, în 2009, Consiliul Local Bistriţa a adoptat o hotărâre cu nr. 153 prin care a stabilit că „cetăţenii au obligaţia păstrării curăţeniei pe arterele de circulaţie, în parcuri şi alte locuri publice”.

Totodată, oamenii sunt avertizaţi că „ne respectarea” acestei hotărâri va fi sancţionată cu amendă de la 300 la 1000 de lei.

Aşa cum lesne se poate observa şi din imagini, cei care au mâzgălit literele pe acest panou habar nu aveau de limba română fiindcă grafia cuvântului „nerespectare” este cu totul alta decât cea utilizată.

Că un muncitor nu a ştiut să scrie putem înţelege, că panoul a ajuns din întâmplare pe un loc public, iarăşi putem admite gândindu-ne că poate fi o scăpare. Ceea ce e de neînţeles este cum a putut rezista acest anunţ deplorabil ani la rândul – pare a fi realizat de nişte copii care au lipit litere la întâmplare – în condiţiile în care Serviciul Educaţie, Turism al Primăriei Bistriţa şi-a mutat cartierul general într-o după-amiază exact în acest pasaj ca să supravegheze desenarea pereţilor.

Să mai spunem că acest pasaj din „Bistriţa Europeană” miroase în continuare a tot soiul de dejecţii?

pasaj subteran 2 Pasaj subteran 3 pasaj subteran 4 Pasaj subteran 5

6 comentarii

  • In loc de grafitti si placute cu „anunturi importante” scrise cu greseli , singurul pasajul subteran din Bistrita are nevoie urgenta de renovare si reabilirare . Cu atat mai mult acum cand, lucrarile la modernizarea gării se aproapie de final. Macar acum ar trebui modernizat si pasajul pietonal subteran pe sub calea ferata situat langa supermagazinul Billa, care practic face si el parte din ansamblul garii Bistrita. Nu doar pentru faptul ca ar fi un contrast prea mare intre gara modernizata si acest pasaj subteran, singurul din oras lasat in paragina de prea multa vreme, insa trebuia avuta in vedere ponderea mare a circulatiei pietonale dinspre oras atat la cimitir cit si la APIA unde vin numerosi cetateni din zona rurala a judetului care sosesc in Bistrita cu trenul apoi strabat pe jos drumul de la gara, trecand zilnic prin pasaj . Pentru a creste gradul de functionalitate al pasajului acesta ar putea fi prevazut chiar si cu scari rulante. Nu ar fi un efort financiar chiar asa de mare pentru municipalitate, care iroseste cu usurinta bani pentru tot felul de prostii.

  • acolo la gara si nu numai trebuie facute multe. nu e de ajuns ca au modernizat gara , cind ,,populatiile,, migratoare sint tot acolo si parca sint mai multi. e ca si cum mi-asi cumpara haine noi , dar eu put de mama focului. la pasaj ce sa mai spun…………este oribil.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.