Primăria Bistrița pregătește o acțiune de vaccinare într-un centru comercial din oraș, a anunțat primarul Ioan Turc în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița, răspunzând unei interpelări a consilierului USR PLUS Nicolae Pavelean care a cerut mai multă implicare a municipalității în campania de promovare a vaccinării și de facilitare a accesului la vaccinare.
”Este cât se poate de clar că de ea va depinde viitorul României și, cu siguranță, și al orașului nostru. Am intrat într-o fază în care înscrierile pentru vaccinare încep să nu mai acopere capacitățile de vaccinare existente, iar asta pentru că mulți nu au încrederea necesară în vaccinare. Pentru că ne dorim toți ca noi, cei din Bistrița și din județ să fim printre primii care revenim la normalitate, vă propun, în completarea campaniei naționale, să inițiem, în colaborare cu Instituția Prefectului, o campanie locală de comunicare și facilitare a vacinării prin încurajarea bistrițenilor să se vaccineze. Aș dori să văd și la Bistrița, cum am văzut la Timișoara evenimente cum ar fi Maratonul Vaccinării sau Drive-Thru la vaccinare, plus o informare constantă în colaborare cu media bistrițeană și cu specialiști în domeniul medical și, de ce nu, cu personalități bine cunoscute la nivel de Bistrița. Consider că ar fi oportună chiar formarea unui grup de lucru la nivelul executivului în care și noi consilierii locali și experții din sănătatea publică să se implice pentru o mai bună comunicare și promovare a vaccinării în municipiu și județ”, a spus Nicolae Pavelean.
Primarul Ioan Turc a admis că este nevoie de o campanie de promovare a vaccinării.
”Pot să vă spun un lucru pe care, cu siguranță, îl cunoașteți. Am investit într-un centru de vaccinare și avem o echipă mobilă care oferă suport în tot județul. În data de 9 mai dorim să desfășurăm o acțiune într-o zonă comercială în așa fel încât oamenii să se poată vaccina fără formalități prealabile, iar respectiva acțiune va fi circumscrisă unei campanii de promovare a importanței vaccinării. Vom gândi rapid – am început deja să facem acest lucru – punctele suport pentru o campanie pro vaccinare. Aștept și propunerile dumneavoastră, sunt deschis ca toate ideile bune să le preluăm și să le încorporăm în campania cadru”, a spus primarul Bistriței.
Edilul a afirmat că i-a atras atenția videoclipul realizat de echipa lui Robert Munthiu.
”Îi apreciez într-un mod deosebit pe acești tineri. Sunt oameni excepționali și mă gândesc că videoclipul pe care deja l-au pus în circulație și altele care vor urma pot fi preluate în campania pe care o va desfășura Primăria Bistrița. Într-adevăr, de modul în care se mișcă fiecare UAT pe componenta vaccinării depinde, până la urmă, revenirea la normalitate. Suntem cu toții interesați de acest aspect”, a spus Ioan Turc.
Ar fi o ocazia perfectă ca și primarul să se vaccineze! Ca să traga un semnal ! Și ca să fie și mai credibil să se vaccineze cu Astrazeneca.
Da, probabil ca acela va fi momentul. Oricum, el e imunizat natural si a spus ca isi stie titrul de anticorpi, tinand legatura cu medicul.
Nu se vaccineaza caii cand vor cainii!
Atata doar se stie vaccin , vaccin, nu sunt interesate autoritatile daca avem locuri de munca daca avem din ce traii, daca nu avem alte afectiuni, daca avem alte necazuri, mare disperare cu acest vaccin !