Recomandări Social

Primăria Tîrlişua a câştigat un proces împotriva Curţii de Conturi. Ce spune primarul Vlăduţ Purja

Primăria comunei Tîrlişua a câştigat, la Curtea de Apel Cluj, un proces împotriva Curţii de Conturi a României care, în urmă cu doi ani, a imputat administraţiei condusă de Vlăduţ Purja 2,2 milioane de lei, valoarea contractului pentru execuţia unui drum comunal despre care inspectorii de la Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud au spus că nu a fost atribuită corect nefioind respectată procedura de achiziţie.

Primăria a contestat însă Decizia nr. 29/2016 la Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi a pierdut procesul, dar a făcut recurs la Curtea de Apel Cluj. Miercuri, instanţa s-a pronunţat şi a dat câştig de cauză Primăriei Tîrlişua.

„Am avut un control în 2016. Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că nu am respectat procedura de achiziţie publică şi ne-a imputat 2,2 milioane de lei. Sigur că am mers în instanţă. În Bistriţa am pierdut şi am câştigat la Curtea de Apel Cluj. Am dovedit că am respectat procedura şi am câştigat procesul. La vremea respectivă, când Curtea de Conturi a făcut public raportul şi s-a văzut acest aşa-zis prejudiciu, toată lumea l-a asociat cu o ilegalitate, cu un furt, dar nici vorbă de aşa ceva. Lucrarea e gata, făcută”, a declarat Vlăduţ Purja pentru Timp Online.

Potrivit sentinţei dată publicităţii de Curtea de Apel Cluj, instanţa a admis recursul declarat de reclamanta Comuna Tîrlişua împotriva sentinţei civile nr. 404 din 10.05.2017 pronunţată în dosarul nr. 2237/112/2016 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe care o casează în tot, în sensul că: rejudecând admite acţiunea formulată de către reclamantă şi dispune anularea încheierii nr. 1813/14.10.2016, anularea în parte a Deciziei nr. 29/2016 în privinţa constatărilor cuprinse la punctul 5.1.4.1 din Raportul de audit financiar nr. 1931/15.07.2016, respectiv la pct. 4.1 al Procesului verbal de constatare. Respinge recursul împotriva încheierii din 25.04.2017. Obligă pârâta să achite reclamantei 19117,35 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Sentinţa e definitivă şi a fost pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2018.

7 comentarii

  • Iar imi cer scuze din ce in ce imi dau seama ca vorbesc ca un papagal dar nu ma las papagalui papagal ,ma simt bine,stiu ca vorbesc degeaba dar daca s papagal sunt papagal asa ma stie lumea si nu ma las

  • Nu se poate,eu pe urma ce discut in ficare seara,ce atac? Cu cosurile de gunoi,cu salarile,cu impozite,cu profesorul de religie,cu cei care ti mai comenteza,…putini.. pa

  • Te asteptam in fiecare seara cu gandul numai la tine din tara si strainatate pentru noi esti simbolul dreptatii tu continuua te urmarim si ne gandim la tine ce barbat puternic esti sa ti traiasca familia ca tu si familie esti exemplu ..ai privatizare…esti exemplu ..ai facut ..privatizare felicitari

  • Curtea de Conturi e una dintre cele mainineficiente institutii.. Creaza tot felul de prejudicii fictive si apoi te judeci ani de zile cu ei aiurea
    Pierzi timp si bani aiurea
    Niste tampiti

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS