Social

Primăria Tîrlişua vrea bani europeni pentru instalarea unei centrale pe biomasă

Primăria comunei Tîrlişua intenţionează să asigure încălzirea instituţiilor publice din comună în sistem centralizat prin intermediul unei centrale pe biomasă. Dacă va obţine bani europeni pentru instalarea ei, va rezolva şi problema iluminatului public, a declarat pentru Timp Online primarul Vlăduţ Purja.

„Pregătim un proiect prin care să instalăm o centrală pe biomasă pentru a asigura încălzirea, dar şi energia electrică necesară pentru iluminatrul public în comună. Fiind zonă de munte, există biomasă, spini de pe păşuni, resturi vegetale, lemn, care acum este arsă şi e păcat. Din câte am discutat cu consultanţii, avem mari şanse să obţinem finanţare prin AFIR”, a mai spus primarul Vlăduţ Purja.

Tot anul acesta, administraţia locală speră să primească bani şi pentru modernizrea Liceului Tehnologic Tîrlişua unde învaţă peste 300 de elevi.

„S-au desfiinţat multe şcoli de pe văi. Elevii sunt aduşi cu microbuze la centru. Acum este liceu, dar vom avea din 2018 şcoală profesională. Avem peste 300 de elevi. Am depus şi solicitare prin PNDL pentru modernizarea liceului. Condiţiile sunt bune, dar nu avem spaţiu suficient din cauza faptului că s-au desfiinţat mai multe şcoli de pe văi. În ianuarie 2018 se deschide sesiune pe Programul Operaţional Regional şi vrem să depunem un proiect prin care să şi dotăm liceul”, a spus Vlăduţ Purja.

Întrucât şcoala are un parteneriat cu Comelf, pregăteşte sudori şi este nevoie de bază materială adecvată pregătirii lor. Deja, unii dintre elevi lucrează la compania din zona industrială.

11 comentarii

  • Felicitari d ul primar te iubesc si promit ca nu te m ai supar ca mi am dat seama ca ce fac eu nu mai face nimeni in tara asta.Am pretentii prea mari si de fapt cu ce drept te iau eu la rost ,cate pretentii am eu ar trbui sa te ocupi numai de mine si mi au zis si cei de la pnl ca daca fac tot asa ma lasa toti si raman singur ca nu toti sunt asa nesimtiti ca mine.Regret ce am facut si va rog sa mi anulati toate amenzile si nici impozitul pe anul trecut nu l am platit Gata nu m ai fac

  • Dom primar da ti mi si mie ceva de lucru..ca toata ziua pierd vremea prin sat si stau la cafele si mai mereu vorbesc si ca prostu…ca nu prea mai merge sa car lemn de furat si asta e…iartă ma dom primar

    • Nu ti dau ca ti am dat si te descurci bine ,faci praf si pulbere pnl ul din Tarlisua si e destul….Multumesc!

  • Nu o tot da ca primarul fura banii oamemilor din comuna ,ca daca ar fi dupa contributia oamemilor din comuna nu ar fi bani nici pentru un jumatate de an la salarile angajajatilor de la primarie,comuna e saraca ,una dintre cele mai slabe la contrbutii la stat…si daca aici nu s a investit ce sa zici de alte comune…s au facut drumuri multe si lumea vede ..si multe dar tu esti un om rau si nu te iubesc numai oamenii rai ,…dar in comuna sunt mai multi buni…

  • Pot sa ti spun ca o sa mori in suc propriu…..cine m ai face ca tine spune mi o comuna din tara sau oras sau municipiu ei sunt copii destepti ca nu s pun mintea cu tine ..pentru ca ajuti …

  • Potential bogat natural ,munti etc. Contrbutii la stat printre ultimile comune in judet……Tu la ce scoala ai ….nu poti inrelege….e greu……Oamenii care sunt la conducere au facut mult……..daca o sa vii tu cu o echipa m ai buna ..probabil ve i face mai mult…..iti doresc succes…tu sa fi primar si sa ti posteze in fiecare zi defectele…..nu cred ca o sa fie….ca tine nu exista…

  • Taranii din comuna Tirlisua intrec administratia la accesarea de fonduri europene.Un raport al curtii de conturi :(…)slaba pregatire profesionala,prejudicii etc.Mai rau ciuma rosie se comporta cu primarii sai jalnic citez”primare vezi ca il pun pe mihai „,daca nu accepta firmele si consultantii trimisi de ei.
    Comuna Tirlisua este tinuta in saracie de ciuma rosie de altfel oamenii sunt foarte gospodari.
    Ioan Rus spune niste adevaruri pertinente argumentate de dovezi .Cum este posibil ca taranii sa poata sa faca proiecte de peste 20 milioane de euro si primaria care are atatea parghii sa stea pe loc .Ma omule da-ti demisia plecati toti nu se vede nimic dupa voi.Lasati pe altii care doresc sa faca treaba ,care stiu ce trebuie facut.Slava Domnului comuna asta are oameni super calificati in toate domeniile .Consiliul e plin de analfabeti habar nu au ce se discuta si se voteaza ,marionete papusi.

    • Ma esti ciudat .Comuna contribuie ffff putin. dar absorbe ffff mult …si atunci .e bine pt ….comuna…. Presupunem ca nu mai iese psd …ul fbine…iesiti voi ….. Terminam succesuriiii.
      Cine va voteaza……? …..Satana…..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.