Actualitate

Primarii, îndemnați să facă parteneriate externe. Prefectul Frenț: Trend descendent

”Pentru dinamizarea relaţiilor externe ale autorităţilor publice locale din judeţul Bistriţa-Năsăud”, Instituția Prefectului i-a invitat pe primari la o ședință de lucru în care Oana Băluțescu, coordonatorul Punctului “Europa pentru cetățeni” și Gabriela Nicolau, consultant, ambele din cadrul Ministerului Culturii, le-au prezentat acestora avantajele programului și oportunitățile de finanțare pentru realizarea de parteneriate internaționale pe componentele ”Memorie istorică europeană”, ”Înfrățire între localități”, ”Rețele de orașe”, ”Proiecte ale societății civile”.

1 intalnire primari prefect 11 aug 16 2 intalnire primari prefect 11 aug 16 3 intalnire primari prefect 11 aug 16 4 intalnire primari prefect 11 aug 16

Primăriile Bistrița și Năsăud au fost date ca exemple de bune practică în ceea ce priveşte iniţierea şi dezvoltarea relaţiilor de înfrăţire, cooperare sau asociere cu autorităţi similare din străinătate.

Secretarul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Monica Mureşan, a vorbit despre sprijinul pe care îl oferă CCI pentru identificarea potenţialilor parteneri de cooperare externă şi pentru scrierea unui proiect de finanţare a activităţilor de relaţii externe.

”Am dorit să ne împărtășim unii altora din experiența relațiilor externe și să căutăm soluții pentru dinamizarea lor având în vedere că în Bistrița-Năsăud, din păcate, trendul este descendent în ultimii ani. Din cele 91 de relații externe stabilite până acum, din păcate active sunt doar 18. Este un procent foarte mic. S-a plecat cu bune intenții la drum, mulți primari au deschis calea relațiilor de cooperare după 1990, între timp primarii s-au mai schimbat, s-au mai schimbat și partenerii externi, condițiile de întreținere a relațiilor din punct de vedere financiar au cunoscut de asemenea un trend descendent pentru că întotdeauna au existat alte priorități și este de înțeles acest lucru dar cred că este vremea să recalibrăm importanța acestor relații externe, să le concretizăm în parteneriate. Avem experiența acestor ani și putem constata că integrarea nu este un lucru simplu. Cu toții reprezentăm puncte de contact în această mare rețea europeană”, a spus prefectul Ovidiu Frenț.

El a adăugat: ”Uniunea Europeană, Europa cum o numim familiar, reprezintă mult mai mult decât statele care o compun, instituțiile și politicile comunitare actuale. E vorba de mii de ani de istorie comună în care s-au născut popoare, s-au format țări și mai ales s-au creat valori comune și progres care au făcut ca această parte a lumii să fie modelul principal de civilizație al Terrei. Această realitate a determinat atât ”exportul” de civilizație, uneori violent, cât și imigrația continuă a celor din zone mai puțin dezvoltate. Dovada cea mai elocventă a primatului european în avangarda modelelor de succes occidental o constituie chiar actele de violență tot mai frecvente având drept cauză complexele ideologice (religioase dar și economice), comise de cei care nu acceptă faptul că aici ”e mai bine”. Am convingerea că noi românii trebuie să continuăm pe drumul integrării europene, care e încă lung și câteodată frustrant, ca fiind soluția obligatorie pentru viitorul ”ca afară” pe care ni-l dorim pentru România. Putem face asta ca și stat, prin politici și strategii, dar rezultatul ar fi mult mai solid și mai profund dacă la nivelul cetățeanului român s-ar produce o evoluție care să-l aducă la egalitate cu cetățeanul european. Atunci când această egalitate se va fi produs (vorbesc aici de indicatori statistici dar și de mentalități), integrarea noastră ca și țară europeană va fi încheiată. Programul Europa pentru Cetățeni 2014-2020 face acest demers pro-integrare venind în sprijinul autorităților publice locale și O.N.G.-urilor cu finanțări accesibile și proceduri simplificate, în sistem electronic. Sper ca din județul nostru să fie cât mai mulți aplicanți și dintre aceștia cât mai mulți câștigători ai acestor finanțări. Fiecare proiect implementat va fi încă un pas în direcția integrării europene dar și a influențării de la bază a evoluției țării nostre, în beneficiul nostru al tuturor!”.

5 intalnire primari prefect 11 aug 16 6 intalnire primari prefect 11 aug 16 7 intalnire primari prefect 11 aug 16 8 intalnire primari prefect 11 aug 16

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.