Politică

Primarul Bistriței, Ioan Turc, desemnat ”Omul Anului” la Cernăuți

Întrucât a fost primul primar din România care a vizitat orașul Cernăuți după izbucnirea războiului acum aproape doi ani, primarul Bistriței, Ioan Turc, a primit distincția ”Omul Anului”.

”Momente deosebite în comunitatea de români din Cernăuți! Mulțumiri echipei inimoase a Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, în special domnului președinte Iurie Levcic!”, a transmis primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

Primarul Bistriței a efectuat de curând o vizită la Cernăuți pentru a pune la punct înfrățirea între cele două orașe.

”Am rămas impresionat de autenticitatea limbii, a obiceiurilor, a cântecului și portului românesc, iar toate meritele pentru conservarea și promovarea acestora îi revin unui om extraordinar, un patriot român și un luptător neobosit sub stindardul culturii naționale, Iurie Levcic”, a scris primarul.

Etichete

6 comentarii

  • Bucovinenii l-au simțit și îi apreciază valoarea ca om și primar. E bine că o să ne înfrățim cu Cernăuți, un oraș magnific numit Mica Vienă.

    6
    15
  • Mica Viena,micul Paris vesnic dam in occident dar recunoastem ca santem cu mult mai mici ca ei in ori ce domeniu,dar santem romani ps-mergeam ieri pe dn17 pe portiunea Sant -Valea Mare si am vazut cum noi ‘mari romani ‘am vandalizat toate aparatoarele de margina catre Somes’ nu mai sant ramasi decat popici iar la poduri au fost luate si aparatorile de protectie.

    10
    2
    • Până aici! Vorbim de edilul șef al Bistriței! Cel mai cel ! Te rog nu fă afirmații grave că intră în depresie și cine știe ce face cu orașul ăsta și așa vai de el. Pentru soluționare ia legătura cu Radu Moldovan, poate mai are ceva bănuți să rezolve situația,dar nu prea cred. Baftă!😂😂

      3
      4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS