Actualitate

Primarul spune că Bistriţa nu a împlinit 750 de ani: Nici Parisul nu merge pe datarea denumirii actuale

Ovidiu Creţu a explicat de ce Bistriţa nu sărbătoreşte 750 de ani de la prima atestare documentară a oraşului şi de ce tema principală a Zilelor Bistriţei 2014 va fi comemorarea a 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial, cu simpozion, expoziţie şi ceremonial militar-religios. ”Mergem pe această linie!”.

”Bistriţa nu împlineşte niciun an. Este un document emis de un Papă în care se aminteşte despre Bistriţa. Dacă documentul acela ar fi zis: de acum Nosa se numeşte Bistriţa, era cu totul altceva. Dacă am merge pe linia asta, noi ar trebui să aniversăm un monument. Niciunul din oraşele europene, care au o istorie mult diferită de ceea ce este în America, nu merge pe datarea denumirii actuale. Dacă o să le spuneţi la zălăuani că au 300 de ani de atestare documentară, o să râdă, că ei au 2.000 şi, dar nu se numea Zalău, că se numea Porolissum. Sau Parisul, care se numea Lutetia, şi multe altele. Toate oraşele europene iau primul document care atestă oraşul, nu numele, că numele s-au schimbat de mai multe ori în istorie. De aceea, vom merge pe această linie. Bistriţa nu are primul document din 1264, ci din 1241 şi ţinem la această dată. Pentru că istoria este dinamică, dacă peste câţiva ani se va descoperi un document mai vechi, vom merge pe acela. Şi sunt convins că există documente pe care nu le găsim acum, pentru că Bistriţa a existat cu mult înaintea anului 1241”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

El a adăugat că la Zilele Bistriţei ”se va merge pe comemorarea Primului Război Mondial pentru că este o iniţiativă la nivelul Uniunii Europene şi ne înscriem în aceasta”.

Conform datelor istorice, în 16 iulie 2014 s-au împlinit 750 de ani de la prima atestare documentară sub acest nume a oraşului Bistriţa (1264), care îşi datorează într-o mare măsură geneza, evoluţia şi caracteristicile fizice colonizării germane medievale. Prima menţiune a localităţii – Nosa – datează din 1241.

Vineri 22 august, în prima zi a sărbătorii oraşului, de la ora 14.00, la Primăria Bistriţa va avea loc un simpozion dedicat Primului Război Mondial. Sâmbătă 23 august, de la ora 11.00, se va inaugura la Muzeul Judeţean o expoziţie având ca temă Primul Război Mondial, iar la 12.15 va începe un ceremonial militar-religios cu depuneri de coroane şi jerbe de flori în memoria eroilor căzuţi în Marele Război.

8 comentarii

  • Nici Parisul n-a vazut atata prostie cata este in mintea lui Cretu. De ce sa faci simpozion despre primul razboi mondial cu ocazia zilelor Bistritei. Oaspetii care vin la zilele orasului nu vin ca sa participe la un simpozion despre primul razboi mondial. Asta o pot face oriunde in alta parte si poate cu mai mult folos. Cu ocazia zilelor orasului trebuie sa organizezi actiuni care au legatura cu orasul, pe care nu le mai gasesti in alta parte.

  • Prostul crede ca el le stie pe toate. Aici nu-i vorba de a sarbatori numele orasului Bistrita. Importanta documentara a datei de 16 iulie 1264 este ca numele orasului Bistrita apare pe un document vechi 750 de ani. Ori o vechime de trei sferturi de mileniu din existenta unui oras inseamna istorie si merita marcata asa cum se cuvine. Exemplul cu Zalaul si Porolissum este iarasi deplasat si reflecta superficialitate, ignoranta si mediocritate. Porolissum este unul dintre castrele romane (un centru militar) stabilit in anul 106 e.n. de imparatul roman Traian pentru a apara trecerea principala dinspre muntii Meses spre Dacia Porolissensis. De altfel dupa cucerirea Daciei de catre Romani, drumul roman care duce la Porta Praetoria si totodata la castru Porolissum, capitala provinciei Dacia Porolissensis facea legatura cu alte asezari militare (castre) precum Napoca ,Potaissa, Apullum, Ulpia Traiana Sarmisegetusa, Tibiscum , Drobeta, si peste podul lui Apolodor din Damasc, cu Roma.

  • Normal ca n-o sa accepte mai marii primariei ca acest aspect le-a scapat si au aflat de el de la opozitie. Ca sa nu se faca de rahat ca au uitat data de nastere oficiala a orasului, o desfiinteaza cu argumente puerile si mai bine sarbatoresc un razboi inceput in 1914 si in care Romania a intrat abia prin 1916

  • ” Prima mențiune a localității datează din anul 1241 când codicele mănăstirii Echternach menționează între așezările distruse de către mongoli și „oppidum Nosa” numele dat de către coloniști așezării întemeiate pe malul râului Bistrița. Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici, Bistrița (Bistritz, Bezterce, Bystriche). „

  • Razboiul prin definitie este o crima organizata care nu face cinste unei civilizatii….
    In mod pompos regele Ferdinand I la numit ” Marele razboiu pentru civilizatie 1916-1918 ” … asadar sa sarbatorim o crima organizata ?
    Ca orice confruntare armata a fost provocata de cativa indivizi si facuta de cei multi….. fiind sustinuta de intreaga economie statelor beligerante ….
    Nu cred ca este un prilej de sarbatoare !

  • Chiar asta este problema voastra? De asta va doare pe voi capul? Mai lipseste sa-i vedem iarasi pe protestatarii de serviciu in fata la prefectura, ca nu vrea primaru sa sarbatoareasca 750 ani de atestare documentara a Bistritei. Voi va auziti? Oameni buni, incetati sa mai identificati primaria cu primarul. Primaria nu e imparatia lui Cretu. Este o institutie in cadrul careia, majoritatea deciziilor se iau de catre consilierii municipali, adica de reprezentantii PDL, PNL si PER. Si in al doilea rand, chiar conteaza? V-ati simtit anul trecut mai speciali cand de Zilele Bistritei s-au sarbatorit si 450 de la sfintirea Bisericii Evanghelice? Hai sa fim seriosi si sa ne ocupam de lucrurile care cu adevarat conteaza. Lasati povestile astea pentru cei cu mintea odihnita si care n-au altceva mai bun de facut, adica domnul Chereji.

  • Toti avem internet si putem intra pe google, sa ne laudam ca stim noi de cand e bistrita…bistrita si cati ani are. Ideea de comemorare a Primului Război Mondial e una foarte buna, putin intalnita la noi, pentru ca nah….noua ne plac mici si berea si sarbatorim 100000 de ani de cand Bistrita…si Biserica Evanghelica 🙂 de ce sa aducem aminte de cei ce au luptat in razboi ? Unii comentati doar de dragul internetului….Oricat de multe ar face Cretu, tot nu e bine. Eu zic sa o tina tot asa!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.