După accidentul din Viișoara, în urma căruia patru persoane aflate într-un taxi au murit deoarece șoferul nu a oprit la trecerea de nivel peste calea ferată și trenul a izbit în plin autoturismul, municipalitatea intenționează să amplaseze o barieră la trecerea la nivel cu calea ferată.
”Accidentele sunt accidente, se întâmplă. Dacă șoferul nu respectă semnele și regulile de circulație, se poate întâmpla orice. Am discutat însă cu directorul general al SNCFR să găsim o formulă pentru a rezolva problema cu bariera la Viișoara. Semnalele acustice sunt una, pot fi încălcate, însă bariera este chiar pentru un blocaj fizic”, a spus primarul Ovidiu Crețu.
Luna aceasta, o adevărată tragedie s-a petrecut la Viişoara. În jurul orei 4.00, la trecerea la nivel cu calea ferată dinspre Complexul Heidenfeld, un taxi în care se aflau cinci tineri a fost lovit de un trenul Regio care circula pe ruta Bistriţa-Nord – Cluj-Napoca. În urma impactului extrem de puternic, maşina a ajuns în şanţ cu roţile în sus, iar trei dintre pasageri au fost azvârliţi din ea. Ccei patru pasageri din taxi care au murit erau locuitori ai blocurilor sociale şi se întorceau acasă de la un club.
Sa le faci si….cimitir!