Politică

Primarul din Romuli, Ioan Moniţa, greu de convins de către USL!

Deputatul Ioan Ţintean a declarat, vineri, că formaţiunea sa a desemnat, până acum, în judeţ 12 candidaţi la funcţii de primari, însă edilul din comuna Romuli neagă că şi-ar fi dat acordul să candideze în numele PNL.

Ioan Ţintean a spus că PNL are candidaţi de primari în comunele Bistriţa Bârgăului, Chiochiş, Livezile, Maieru, Măgura Ilvei, Mărişelu, Miceştii de Câmpie, Poiana Ilvei, Romuli, Şintereag, Telciu şi Urmeniş.

Dintre candidaţii anunţaţi, doi sunt membri PNL şi primari în funcţie. Este vorba de Dumitru Bendean de la Miceştii de Câmpie şi Ioan Moniţa din Romuli, ultimul fiind într-un conflict mai vechi cu actuala conducere a filialei judeţene a PNL Bistriţa-Năsăud.

Întrebat de jurnalişti cum a reuşit să îl convingă pe Ioan Moniţa să candideze, Ioan Ţintean a spus că meritul îi aparţine liderului judeţean al PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care este prieten cu primarul din comuna Romuli.

„E meritul colegului meu Emil Radu Moldovan. El e prieten cu primarul din Romuli”, a spus Ioan Ţintean.

Liderul PNL a spus că, dintre primarii liberali în funcţie, PNL nu îi va mai susţine pentru un nou mandat pe cel din comuna Livezile, Olimpiu Neamţ, care va candida cel mai probabil pentru PDL şi nici pe cel din comuna Poiana Ilvei, Constantin Tăutu, care a reuşit „performanţa” să aibă 6% într-un sondaj făcut recent în comună. Dea semenea, primarul comunei Mărişelu, Toma Someşan, nu va mai candida nici el la un nou mandat fiindcă se pensionează.

Contactat de telefonic, primarul din comuna Romuli, Ioan Moniţa, a declarat că este uimit că PNL l-a anunţat candidat la un nou mandat din partea formaţiunii întrucât el nu a discutat cu nimeni din conducerea PNL de circa doi ani.

„Au pomenit numele meu? Şi-au adus aminte de mine? Mă mir! Nu v-au spus şi de cât timp nu am mai vorbit cu ei? De doi ani! Acum, că vin alegerile, suntem buni şi noi, primarii. Numai că eu nu mi-am dat acordul să candidez în numele PNL. Am ofertă şi de la PDL. Mai am timp să decid. Voi lua o hotărâre pe ultima sută de metri”, a spus Moniţa.

El a declarat că actuala conducere a PNL Bistriţa-Năsăud, instalată după ce Crin Antonescu a fost ales preşedinte, nu i-a sprijinit cu numic pe unii primarii liberali printre care se numără şi el.

„Nu are importanţă cu cine sunt eu prieten şi că merg la vânătoare cu Emil Radu Moldovan. Important este cum s-a purtat PNL Bistriţa-Năsăud cu mine. De doi ani, nu m-a contactat nimeni, nu m-a inclus în nicio structură de conducere nici pe mine, nici pe alţi colegi. S-ar putea să candidez pentru PDL, s-ar putea să candidez independent. Nu ştiu, dar nici într-un caz nu mi-am dat acordul să candidez pentru PNL”, a spus Ioan Moniţa.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, recent, într-o conferinţă de presă, că discută la „lumina zilei” cu primarii USL ajutaţi de actuala putere ca aceştia să candideze pentru PDL la alegerile locale din luna iunie.

Ioan Oltean a fost întrebat cum comentează afirmaţiile liderului judeţean a PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, care l-a acuzat că, împreună cu alţi membri ai PDL Bistriţa-Năsăud (preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, vicepreşedintele Luca Iancu, administratorul public Vasile Negruşeri şi alţii) formează o „trupă de comando” cu care dă năvală, noaptea, în locuinţele primarilor USL ca să-i determine să candideze pentru PDL.

„Aş fi incorect dacă nu aş recunoaşte că, în gruparea aceasta sau într-o grupare mai redusă, mai numeroasă niciodată, dar mai redusă, da, am avut discuţii cu anumiţi primari ai PSD sau ai PNL pe tema unei colaborări prezente sau viitoare pentru că nu am avut discuţii decât cu primari cu care noi am colaborat pe tot parcursul acestui mandat de patru ani de zile, aşa cum sunt meschini ei că nu recunosc că fac şi ei acelaşi lucru”, a declarat Ioan Oltean, care a spus că aceste vizite nu au fost nocturne, ci la lumina zilei, şi nu la primari acasă, ci direct în sediile primăriilor.

„Odată aş vrea să precizez că nu umblăm noaptea. Mergem ziua, la lumina zilei, niciodată pe ascuns, la primării. Nu purtăm discuţii decât la primării cu oamenii aceştia cu care noi considerăm că putem să purtăm un dialog. Nu e niciun fel de şantaj, niciun fel de presiune sau de ameninţare. E o discuţie absolut corectă cu primari cu care am colaborat de-a lungul acestui mandat”, a declarat Ioan Oltean.

Întrebat care este tema acestor discuţii cu primarii, Ioan Oltean a spus: „Tema este o colaborare viitoare cu PDL”.

Un jurnalist a vrut să ştie cu câţi primari USL doreşte PDL să colaboreze în viitor, dar Ioan Oltean a spus că nu i-a numărat.

„Nu i-am numărat fiindcă nu sunt nici mulţi, nici puţini. Eu nu vreau să vorbesc în numele primarilor, vreau doar să vă spun că am avut discuţii cu mai mulţi primari, dar au fost discuţii corecte, fără ameninţări, fără şantaj, nimic pe ascuns şi nici cu stimulente, nici prin ordonanţe că vedeţi că Guvernul nu mai dă ordonanţe”, a declarat Ioan Oltean.

El a spus că e normal să aibă discuţii cu primarii care au beneficiat de sprijin din partea actualei puteri.

„E normal să avem discuţii cu primari care au beneficiat de sprijin incontestabil din partea actualei puteri. E normal! Un primar care are un proiect pe Măsura 322 în lucru, care are un proiect peMăsura 125 … Sigur, discutăm cu ei. Puterea actuală i-a ajutat ca aceste proiecte să se deruleze şi atunci avem o discuţie cu ei. Unii se bucură că au fost ajutaţi, alţii se bucură mai mult sau mai puţin”, a spus Oltean.

În prezent, PDL are 22 de primării în Bistriţa-Năsăud pe care vrea să le recâştige la alegerile locale din 2012, dar totodată mai vrea încă pe atâtea.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.