Actualitate Social

Primarul din Sângeorz-Băi, Roland Venig, atacat pe internet via facebook

Dacă nu se face de ce nu se face, dacă se face de ce se face? Sunt cele două dileme românești care vor măcina, probabil, până la sânge acest neam al nostru, tot mai clevetitor. De câteva zile, pe facebook a început o amplă campanie de denigrare a primarului din Sângeorz-Băi, Roland Venig (PSD).

Pe contul intitulat Sângeorz-Băi apar o serie de fotografii din oraș grupate în albume și realizate pe șantierul proiectului de dezvoltare a infrastructurii de turism balnear pentru sporirea atractivității Regiunii Nord-Vest (Tura- Sângeorz Băi). Proiectul, în valoare de 50 de milioane de lei, e finanțat cu 35 de milioane de lei de la Uniunea Europeană, termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna iunie a anului 2012, deci nu luna iunie a anului 2011.

Executantul lucrărilor e firma SC Strabag SRL, o prestigioasă companie de construcții din Austria.

Multe din fotografiile intitulate „Fișiere de la telefonul mobil” arată secvențe din șantier și chiar bucați de străzi asfaltate pe care fanii le apreciază, postând comentarii care denotă admirația.  Într-un alt album, initulat Lucrări „impecabile”, se prezintă din nou imagini de pe șantier și câteva fotografii din timpul unei ploi în care apa s-a scurs pe carosabil. Autorul fotografiilor postează însă și un comentariu la album în care notează următoarele: „În cazul în care nu se vor lua măsuri în vederea îmbunătățirii calității lucrăilor, aceste imagini împreună cu sesizarea aferentă vor fi fi trimise către: firma Strabag România, Strabag Austria, Inspectoratul de Stat în Construcții, presă, directorul general al firmei de dirigenție șantier, și, nu în ultimul rând instituțiilor Uniunii Europene”. Totodată, mai este și un mesaj personalizat adresat dirigintelui de șantier care, se pare că ar fi o doamnă. Iată cum sună acesta: „Doamna diriginte, nu trebuia să se ajungă până aici. Am încercat să vă atragem atenția asupra acestor nereguli dar ne-ați spus cu convingere că lucrările de la Sângeorz-Băi sunt impecabile! Și nu am reușit să purtăm un dialog cu dvs. Semnat „Ciocoflenderii”.

Cele două mențiuni au stârnit un val de comentarii care mai de care mai acide. Totodată, mailurile jurnaliștilor din Bistrița, inclusiv al Timp Online, au fost umplute cu sesizări venite de la Radio Someș, post condus de omul de afaceri Traian Ogâgău, fost candidat la Primăria Sângeorz-Băi din partea PDL și un adversar declarat al primarului în funcție.

Iată cum suna acest mesaj: „Stimați colegi. Un număr mare de oameni nemulțumiți de felul cum se execută lucrarile de reabilitare în stațiunea Sângeorz-Băi ne-au trimis link-ul de mai jos unde se vede clar, noi fiind și la fața locului, cum se mușamalizează anumite etape din infrastructura lucrărilor, ca de obicei la noi acolo unde se mai scoate un ciubuc. Vă rugăm să studiați cu atenție și caietul de sarcini, o să vă cruciți. Administrația locală închide ochii, iar cetățenii sunt multumiți pe ideea: las ca-i bine și așa! Merită deplasarea la fața locului. Cu respect, Redacția Radio Someș”.

Timp Online a dorit să afle și părerea primarului Roland Venig referitoare la tot acest scandal. Domnia sa a declarat că nu l-a contactat, până acum, nimeni din presă, să-i ceară un punct de vedere.

“Am văzut și eu că e mare agiție pe facebook și prin ziare. Nu m-a contactat nimeni să mă întrebe și pe mine despre ce ceste vorba, deși proiectul este derulat prin Primăria Sângeorz-Băi. Dacă m-ar fi contactat aș fi spus că sunt imagini dintr-un șantier. Lucrările nu sunt gata. Firma Strabag este foarte serioasă și își vede de treabă. Este cineva din Sângeorz care se tot duce și-i fotografiază pe muncitori în timp ce lucrează. Pe oameni îi cam enervează situația, dar eu le-am spus să-l lase în pace. Trăim într-o țară democratică. Fiecare are dreptul să spună și să facă ce vrea. Acest domn care face fotografii a venit și la Primărie și a început să țipe la doamnele acelea care asigură dirigenția de șantier și care stau în chirie la noi. Era supărat că nu intru și eu în horă să le bat probabil. A început să le pună nume și să le spună în fel și chip. Eu astfel de lucruri nu voi face cât trăiesc. Nu le pun porecle oamenilor din Sângeorz-Băi”, a spus primarul.

Edilul a mai adăugat că, în opinia sa, implicarea Radio Someș, postul condus de Traian Ogâgău, în tot acest scandal i se pare suspectă.

„Implicarea domnului Ogâgău și a Radio Someș în toată această discuție mă face să cred că se vrea denigrarea mea, ca și în alte dăți. Oamenii ar trebui să știe că lucrările nu sunt gata.  Atunci când vor fi vor avea garanție 5 ani. Nu preluăm lucrări care nu sunt de calitate. Avem și noi obiecțiile noastre referitoare la unele etape din construcție, dar le transmitem civilizat, în scris. Am fost nemulțumiți că au turnat asfalt și nu au făcut trotuarele, că au astupat niște guri de canalizare și apa a ajuns în curțile oamenilor și în beciuri la o ploaie mai zdravănă. Se întâmplă când e un șantier să fie și lucruri neprevăzute, dar le rezolvăm cu calm. Noi știm cum arată contractul, ce trebuie să se facă. Firma Strabag lucrează în ritm bun. E controlată zi de zi de instituțiile statului. Nu se joacă nimeni cu banii europeni și ai statului român”, a declarat Roland Venig.

Primarul spune că ar fi putut face la fel de mult scandal atunci când Centrul Județean pentru Cultură și CJ Bistrița-Năsăud au organizat, de Rusalii, un spectacol în stațiune fără nicio autorizație din partea Primăriei Sângeorz-Băi.

„Au cheltuit 400 de milioane de lei vechi și nici măcar nu ne-au cerut acordul, așa cum prevede legea, pentru utilizarea domeniului public. Le-am spus că, dacă era primar un Liviu Rusu, se trezeau cu Poliția și jandarmii pe cap. Eu le-am dat pace. Mi-am zis că, dacă tot au bani, să vadă și oamenii din Sângeorz un spectacol de Rusalii. Și eu am cont pe facebook. Oare trebuia să protestez online?”, a spus primarul, care-i invită pe toți cei interesați să vadă cum se schimbă la față stațiunea Sângeorz-Băi să nu ezite să o viziteze inclusiv în acest sezon estival în care se mai lucrează la străzi și la parc.

UPDATE Ora 13.30 În urma unui email pe care l-am transmis celor care au declanșat protestul, am fost contactați de domnul Dacian Măgurean care ne-a declarat că are probe că s-a furat din materialele care trebuiau folosite la drum și că își va continua demersul pentru ca lucrările să fie de calitate. Îi urăm succes.

La rândul său, omul de afaceri Traian Ogâgău a declarat că nu are niciun amestec în tot acest scandal, dânsul și Radio Someș nefăcând altceva decât să salute o inițiativă locală.

UPDATE ora 18.30 În urma unei noi discuții cu domnul Dacian Măgurean, am stabilit, de comun acord, să șterg din articol pozele pe care le-a postat dânsul pe facebook. Consideră că sunt proprietatea sa intelectuală și îi respectăm acest drept. Menționăm faptul că le-am utilizat fiindcă ne-au fost transmise link-uri care ne direcționau spre ele. Totodată, domnul Măgurean ne-a mai atras atenția că dânsul nu a pus porecle nimănui și l-a acuzat pe primarul Roland Venig că ar avea această îndeletnicire. Fiind în postura în care avem o singură probă: cuvântul unuia împotriva cuvântului altuia, ne abținem de la orice comentarii. Totodată, domnul Măgurean a spus că nu este de acord nici cu titlul acestui articol, intenția sa nefiind aceea de a-l ataca pe primar, doar de a face un serviciu de interes public.

Acestea fiind zice, sperăm că punem punct acestui scandal și că cei în măsură să verifice și să certifice calitatea lucrărilor își vor face datoria.

Cristiana Sabău

 

Etichete

17 comentarii

  • bv cristina,ma bucur ca in sfarsit e cineva care vede adevarul… e foarte simplu sa te joci de-a fotograful,si sa nu lasi oamenii sa isi faca treaba….cum ziceai mai sus,daca nu face nimica,nu e bine,daca a facut nici asa nu e bine.nici cum nu sunt multumiti,ar trebui sa le fie rusine.sunt mandru/a de tine:)ca si de primarul pe care il avem…

    • bv cristina???????????????? bravo pentru ce? si de-a ziaristul e usor sa te joci cind iti aperi spatele si esti mituit

    • Grija mare cu vorbele. Pentru ca nu vreau sa scriu cum imi dicteaza unii inseamna ca sunt mituita? Daca aveti probe, va rog sa le faceti publice. Daca sunt acelasi gen de probe ca „se fura” din proiectul de reabilitare a strazilor din Sangeorz-Bai, atunci lasati-o balta. E foarte usor sa dai cu parul. Cu probele e mai greu. Numai ca ar trebui sa stiti ca epoca anonimatului apune si pe internet. Politia a mai gasit comentatori viteji dupa IP, iar al dumneavoastra este 88.11.241.63. Asta ca sa stiti ca stim 🙂

  • Buna ziua,

    In urma conversatiei telefonice purtate cu Dumneavoastra si cu Domnul Primar Roland Venig rog corectati acest articol, Domnul Primar a negat declaratia pe care ati publicat-o si care ma implica si pe mine personal, este vorba de Dacian Magurean. Nu l-am atacat pe Roland Venig, am prezentat doar realitatea. Rog vizualizati in intregime acel post de pe reteaua de socializare http://www.facebook.com/media/set/?set=a.224260464265020.62534.100000432058879&l=8f2a2b000e si veti vedea ca fotografiile vorbesc de la sine. Nu reprezint interesele nimanui, reprezint interesele orasului nostru. Urmatorul text va trebui de asemenea extras din articol pentru ca este un neadevar.

    „Acest domn care face fotografii a venit și la Primărie și a început să țipe la doamnele acelea care asigură dirigenția de șantier și care stau în chirie la noi. Era supărat că nu intru și eu în horă să le bat probabil. A început să le pună nume și să le spună în fel și chip. Eu astfel de lucruri nu voi face cât trăiesc. Nu le pun porecle oamenilor din Sângeorz-Băi”

    Rog Solutionati! Incercati sa dati dovada de profesionalism,mai intai trebuia sa va deplasati la fata locului sa stati de vorba cu oamenii sa vedeti lucrarile si pe urma sa publicati articolul. Lucrurile sunt foarte clare,nu este nimic de ascuns si inca odat nu reprezentam decat interesele orasului nostru. Atasez urmatorul comentariu postat de catre Arhitect Dudu Cordos care clarifica si mai bine situatia.

    „El poate ca nu are experienta in constructii, dar eu am; si ca mine atatia altii din comunitatea online au cunostinte; si daca nu au cunostinte au macar bun simt si ochi sa vada ce si cum se face. Cineva NU vrea sa inteleaga ca nu e un demers personal aici ci e o COMUNITATE care nu vrea sa vada finantarile oprite ci vrea LUCRARI DE CALITATE. Lucrari de 12 milioane de euro, cat a fost contractul. O comunitate care intelege in sfarsit ce e democratia si transparenta. Care afla din cu totul alte surse decat cele care ar fi trebuit detaliile tehnice ale lucrarii ( eu am pus la dispozitie documentatia tehnica a lucrari si nu autoritatea contractanta, care nu a dat inca nicaieri nici un raspuns formal). Si mi se pare absurd sa te „certe”un jurnalist? pentru ce? ca iei atitudine in mod pasnic, si cu dovezi? ca ceri raspunsuri celor votati de noi sa ne reprezinte interesele? Jurnalism? Ha! Pozele de mai sus demonstreaza ELOCVENT ca o lucrare finalizata NU are pantele de scurgere la pluviale trasate corect. Cata experienta in constructii iti trebuie ca sa VEZI asta? Rusinica… (hmm si inca de la Romania actualitati) Si suntem acuzati de culori politice? Nu am fost vreodata membru in NICI un partid politic; sau Monica, din Elvetia. Sau Cornelus din US? Ei ce culoare politica au? Culoarea BUNULUI SIMT si a CINSTEI, domnilor!”
    .

    • Domnule Magurean, e dreptul dumneavoastra sa negati ce doriti. E dreptul meu sa scriu un text tinand cont de informatiile pe care le-am obtinut asa cum am considerat de cuviinta si nu luand tel quel ce mi se da. Cred ca va deranjeaza ca nu scriu dupa dictare. Nu scriu, oricat de mult v-ar deranja.
      Pe de alta parte, in cazul in care nu ascultati telefoanele mele si ale domnului primar, nu aveti de unde sti ce anume am vorbit eu cu dansul. Ca urmare, nu vad de ce imi cereti sa scot bucati din text fiindca dumneavoastra imi spuneti ca sunt minciuni. Eu va spun ca nu sunt. In plus, cred ca glumiti cand imi cereti sa iau pozitie de drepti cand vorbiti dumneavoastra.
      Felul in care dati comenzi imi da foarte mult de gandit si-mi ridica mari semne de intrebare referitoare la tot demersul pe care il faceti. Nu eu am venit la dumneavoastra, nu eu v-am cerut sa va implicati, nu eu v-am lingusit. Dumneavoastra ati facut-o, iar eu nu percutez in general la lingusiri. Dimpotriva.
      Vad ca nu ati inteles nici in ce calitate am vorbit cu dvs. si despre ce discutam aici si propagati tot soiul de neadevaruri si pe la alte persoane complet straine de subiect. Nu-mi amintesc sa va fi contactat pentru vreun reportaj radiofonic, asa ca nu vad ce cauta numele unui post de radio in aceasta discutie.
      In viitor, va rog sa trimiteti mailuri si strigate de ajutor disperate acelor publicatii care executa tot ce spuneti si carora nu le cereti sa respecte legea dreptului de autor in sensul ca au permisiunea sa ia poze de pe toate conturile dvs. Halal democratie!

    • Doamna Sabau, dvs aveti o atitudine de copil de 12 ani care a descoperit internetul, va spun eu, habar nu aveti cum functioneaza!!!! (nu mai vorbim de atribuirea ip-urilor si localizarea utilizatorilor). Dvs apelati la atitudini de genu „sa stiti ca stim”…. huh!.. sub 12 ani… sau sa iteleg ca dumneavoastra aveti o colaborare foarte buna cu politia incat aceata percuteaza la comanda dvs…!? In loc sa aduceti un argument palpabil impotriva celor aratate de domnul Magurean dvs apelali la tot felul de tertipui facandul pe acesta lingusitor si comunist, spunand ca dumneavoastra va alegeti cu atentie informatiile pe care le publicati si ca nu scrieti dupa dictare…! Atunci datimi si mie voie sa va intreb: Dvs pe cine lingusiti??? Eu cred ca menirea unui jurnalist este sa sprijine comunitatea si mai ales cetatenii care au curaj sa spuna ceva, nu sa-i combateti prin chestiuni legate felul de comportament sau de a ridica o problema. Este dreptul cetateanului de a fii vehement in ceea ce spune, daca il priveste in mod direct si mai ales daca are fundament in ceea ce afirma. Daca dvs cercetati problema si din ceea ce gasiti reiese faptul ca cetateanul exagereaza sau dupa parerea dvs nu are dreptate mai bine nu luati in seama demersu,l sau tratati-l intr-un mod profesional.

    • Despre ce fabulati aici, domnule? Aratati-mi mie paragrafe in text din care sa reiasa ce spuneti, altfel taceti. In ce priveste povestea cu IP-urile, cred ca nu prea cititi presa. Un anume domn care vitejea sub protectia anonimatului a fost deconspirat la o simpla verificare. Era o simpla atentionare.

    • DOMNULE PRIMAR ROLAND VENIG AL ORASULUI SANGEORZ BAI SI AL STATIUNII CU ACEEASI NUME, FACETI CEVA PENTRU STATIUNE SI ANUME:
      1.IGIENIZAREA PARCULUI
      2.IARBA TUNSA
      3.ACCES INTERZIS MASINILOR IN PARC
      4.MONTAREA DE BANCI DE DIMENSIUNI PENTRU ADULTI.
      5.ATRAGEREA DE INVESTITORI PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT.
      6.CREIAREA DE NOI LOCURI DE MUNCA PENTRU REZIDENTI PRIN MODERNIZAREA CELOR 2 HOTELURI „HEBE” SI „UGSR”(SOMESUL)
      7.MODERNIZAREA LOCATIILOR PENTRU PRETIOASELE IZVOARE, 1,2,3,4,6,7,8,9. (CE AR FACE ALTE TARI CU ASEMENEA RESURSE ??)
      AM RAMAS SURPRINS CIND AM REVENIT IN STATIUNE DUPA 24 DE ANI SI LA SOMESUL CAMERELE AU RAMAS ACELEASI CA IN 1988, DOAR CELE 2 ASCENSOARE AU FOST INLOCUITE CU ALTELE MAI MODERNE.
      DACA SUNTETI UN SOCIAL DEMOCRAT SPER CA LA ANUL CIND DORESC SA REVIN SA CONSTAT ANUMITE IMBUNATATIRI.

  • Doamna Sabău,
    citesc şi urmăresc disputa care s-a iscat la Sîngeorz-Băi. Sunt una dintre persoanele care sprijină demersul făcut pe reţeaua de socializare facebook referitoare la lucrările din localitate. Oamenii au dreptate, pentru că se confruntă zilnic cu o realitate care îi nemulţumeşte, şi aşteaptă ca administraţia locală să ia atitudine. Demersul făcut de către domnul Dacian Măgurean este unul corect, nepărtinitor, fără conotaţie politică ( pe care din păcate i-aţi atribut-o ) care este îndreptat spre beneficiul comun al cetăţenilor . Să ştiţi că nu trebuie să ai prea multe cunoştinţe de specialitate pentru a citi înscrisurile referitoare la anumite lucrări cuprinse în proiect şi să compari cu ceea ce se execută în realitate de către firma respectivă. Văzând că sunt diferenţe mari între cele două planuri , între cel proiectat şi cel care se execută, este şi normal să ai o atitudine critică pe care să o manifeşti şi public. Este de apreciat curajul dar şi faptul că această iniţiativă a atras mulţi cetăţeni din localitatea noastră. Nu cred că au fost atacuri directe către domnul primar, dimpotrivă chiar titlul articolului dumneavoastră a indus acest mesaj, noi cei din localitate ştim foarte bine despre reacţiile întârziate ale primarului nostru în numeroase situaţii derulate în trecut şi de aceea consider că demersul este oportun , mai ales că lucrările sunt doar la început. Şi dacă domnul primar a avut anumite menulţumiri asupra desfăşurării lucrărilor pe care le-a manifestat în scris către organele competente, trebuie să dea dovadă de mai multă transparenţă şi să le facă publice cel puţin pentru a le cunoaşte publicul sângeorzan, iar reţeaua de socializare pe contul Sîngeorz-Băi ar fi fost o bună ocazie în acest sens.
    În rest toate cele bune.

    • Domnule Runcan, apreciez cele scrise de dumneavoastra drept corecte si va respect punctul de vedere. Sunt convinsa ca, in dialogul cetateni-administratie, exista intotdeauna loc de mai bine. In ce priveste demersul domnului Dacian Magurean, acesta ar fi salutar daca nu ar amesteca lucrurile care tin de „cauza” cu diverse impresii personale mai mult sau mai putin relevante pentru demersul in sine. M-am convins singura ca una vorbesti cu dansul, alta intelege si, in final, alta scrie apoi pe retele de socializare. Stiu ca e confortabil sa creada toata lumea ce spui, dar se mai intampla ca unii sa creada ca adevarul e la mijloc. In calitatea mea de jurnalist cu state destul de vechi, stiu ca atunci cand cineva e foarte aprig are si niste interese la fel de aprige, altfel si-ar pastra calmul si ar accepta dialogul. Daca-mi raspundeti la intrebarea „Care sunt interesele?”, cred ca facem un pas inainte in sensul intelegerii lucrurilor. Va multumesc!

  • Buna ziua,

    Doamna Cristiana Sabau,

    Mentionam inca odata ca in spatele acestui demers este o comunitate si nu doar persoana de care ati amintit. Sunt multe persoane din comunitate care au acces la acest utilizator asadar va rugam respectuos sa nu il mai asociati pe Dacian Magurean cu anumite interese politice sau de alta natura dinsul fiind doar un sustinator al acestui demers la fel ca multe alte persoane..Acest demers reprezinta doar interesele comunitatii si sunt de buna credinta. Dorim pe aceasta cale sa negam orice asociere a nostra cu vreo formatiune politica sau faptul ca facem jocurile domnului Traian Ogagau sau al trustului sau de Presa. Vrem doar ca aceste lucrari care se executa in localitatea noastra sa fie de calitate. Este ingrijorator faptul ca noi aceata comunitate a trebuit sa ia atitudine si sa sesizeze autoritatile competente asupra neregulior care se petrec in acesta locatie, lucru care trebuia facut de catre autoritatea locala si mai mult de catre firma de Dirigentie De Santier care trebuiau sa supravegheze aceste lucrari si care sunt platiti din banii nostrii, ai contribuabililor. Va raspundem la intrebrea „Care sunt interesele” : spirit civic, transparenta, bun simt, corectitudine,democratie.Vom continua mai departe demersurile printr-o adresa catre Uniunea Europeana.

    Cu Stima,

    Comunitatea din Singeorz-Bai

  • Doamna Sabau
    nu este vorba de un atac personal la nici o persoana, fie d-l primar sau jurnalist, ci doar de nemultumirea oamenilor din Sangeorz, care este expusa de o persoana care nu este nici pe departe cum o caracterizati. Pe d-l Magurean il cunosc de cind aveam 6 ani, am fost colegi de clasa, este o persoana inteligenta, si mi se pare incorect factul ca dumneavoastra incercati sa-i denigrati imaginea. Folositi comentarii care nu isi au rostul, si incercati sa intimidati anumite persoane care nu sint de acord cu parerea dumneavoastra. Cred ca trebuie expus doar adevarul, care este foarte clar,” lucrarile sint facute de mantuiala,” fara a incerca caracterizarea persoanelor implicate. Meseria de jurnalist consta in revelarea faptelor bazate pe dovezi, fara comentarii personale, astfel ca oamenii sa traga propriile concluzii. Toate cele bune

    • Doamna, nu-l cunosc personal pe acest domn si nu voi emite judecati de valoare despre dansul. Cred ca nici dumneavoastra nu ma cunoasteti pe mine si, drept urmare, ar trebui sa spuneti mai multe despre mine dupa ce ma veti cunoaste.

  • Doamna,

    Lasati-va de meserie. „Doamna, nu-l cunosc personal pe acest domn si nu voi emite judecati de valoare despre dansul. ”
    Atunci de ce il numiti „progenitura de comunist”. Si de unde ma rog aveti dumneavoastra aceste informatii? Va spun eu, sunt doar niste inventii, acel domn este la fel de comunist ca si mine, ca si dumeanvostra, ca noi toti. Lasati servicile secrete si filmele de aventura ca nu sunteti Agelina Jolie.
    Eu il cunosc pe acest domn si nu este nici pe departe asa cum il descrieti dumneavostra. Este o persoana corecta, cinstitta si ambitioasa. Chiar v-as ruga sa va masurati cuvintele. Sunteti departe de aceasta meserie. Acei oameni va pun in fata unor realitati unor adevaruri iar dumneavostra incercati sa ii aparti pe cei care fura, care isi fac facutele pe bani publici, mai grav pe bani Europeni. Nu mai vorbiti fara sa va documentati in prealabil ca va faceti de ras. Cat despre IP-uri lasati-o incurcata. Pai de cateva zile bune tot vine „unu” cu masina in fata casei si nu stiu ce tot scrie pe laptop…”Cred ca se conecteaza la internet pe reteaua mea wireless… de ieri nu a mai venit….” Sau poate nu stiati de rutarea adreselor de IP si veti fi surprinsa sa primiti un mail care are „headerul” si implicit adresa IP localizata undeva in Africa…Sau Hong Kong…sau…. Moskova. Vremurile cu „aveti grija ce scrieti” au trecut asa ca lasati-o incurcata si treceti la treaba. Sper sa nu faceti greseala sa stergeti acest comentariu pentru ca e salvat si il voi trimite la toate ziarele de nu va mai trebuie jurnalism toata viata. Ati gresit, v-ati facut de minune, asta e. Lasa ca trece. Va doresc mult succes in cariera de Jurnalist…..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS