Social

Primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, i-a scris ministrului Daniel Suciu. Răspunsul ADR Nord-Vest

Primarul orașului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, i-a cerut, printr-o scrisoare, vicepremierului Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să urgenteze semnarea contractului pentru proiectul prin care urmează să fie construită o școală nouă la Cormaia, sală de sport, lucrări de apă și canal, respectiv asfaltări.

”Proiectul de construire școală, sală de sport, asfaltări și apă canal pe Cormaia a fost ADMIS spre finanțare pe FONDURI EUROPENE încă din luna noiembrie 2018, urmând doar procedura de semnare a contractului de finanțare la Ministerul Dezvoltării, minister condus actualmente de domnul ministru Daniel Suciu.  Inițial acest proiect a fost respins pe fonduri guvernamentale în 2017 din diferite motive. 

Pe lângă discuțiile telefonice, astăzi (luni -n.r.) am trimis o solicitare în scris domnului ministru Daniel Suciu (care trebuie să semneze contractul), să aibă în vedere faptul că această școală nu mai poate intra în următorul an școlar datorită stării avansate de degradare și să urgenteze semnarea acestuia. Noi sperăm că în cel mai scurt timp vom fi sprijiniți și contactați pentru a semna contractul și astfel putem demara licitația pentru execuția în toamnă sperăm noi, a lucrărilor”, a scris primarul pe Facebook.

https://www.facebook.com/traian.ogagau.9/posts/2295931280727553

ADR Nord-Vest a transmis următorul comunicat:

”În data de 18 martie 2019 în presa locală din Bistrița au apărut o serie de informaţii şi poze preluate de pe pagina de Facebook a d-lui Traian Ogâgău, primarul oraşului Sângeorz-Băi. Aceste informaţii redau, printre altele, scrisoarea adresată de către dl. primar Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest prin care se solicită “urgentarea procesului de semnare al contractului de finanţare” pentru proiectul “Construire Local Şcoală Gimnazială P+1E cu 9 săli de clasă şi anexe, în oraş Sângeorz-Băi, Str. Cormaia, judeţul Bistriţa-Năsăud”, “având în vedere stadiul avansat de degradare al şcolii”.

În contextul solicitării d-lui primar al oraşului Sângeorz-Băi, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, (POR 2014-2020) în cadrul căruia UAT Oraş Sângeorz-Băi, prin reprezentantul legal primar Traian Ogâgău, a depus cererea de finanţare “Construire Local Şcoală Gimnazială P+1E cu 9 săli de clasă şi anexe, în oraş Sângeorz-Băi, Str. Cormaia, judeţul Bistriţa-Năsăud”, cod SMIS 123122 (Axa Prioritară 13 – Sprijinirea regenerării oraşelor mici şi mijlocii) face următoarele precizări:

– Cererea de finanţare a fost depusă în data de 02.05.2018, în cadrul apelului de proiecte de pe Axa Prioritară 13;

– Cererea de finanţare a parcurs toate etapele de verificare legale: verificarea eligibilităţii şi conformităţii administrative (CAE), evaluarea tehnică şi financiară (ETF) şi etapa de precontractare;

– Documentaţia de contractare a fost transmisă către Autoritatea de Management POR 2014– 2020 (AM POR) în data de 19.12.2018;

– Încadrarea proiectului în alocarea financiară pe regiunea Nord-Vest este peste limita bugetului alocat apelului respectiv de proiecte (supracontractare 109,81%);

Menționăm că pentru acest apel de proiecte criteriul de selecție a fost ”primul venit, primul servit”, cu îndeplinirea unui prag minim de calitate. Ca urmare a depunerii cererii de finanțare de către alți aplicanți înaintea Primăriei Sângeorz-Băi, proiectul a fost declarant eligibil, dar a fost inclus pe lista de rezervă, urmând ca el să fie finanțat din economiile făcute în urma procedurilor de achiziție publică la prima tranșă de proiecte (proiectul a fost incadrat la supracontractare).

Precizăm că până în prezent UAT Sângeorz-Băi a semnat următoarele contracte de finanțare în cadrul POR 2014-2020:

– Axa Prioritară 13: Îmbunătățirea spațiilor publice urbane și cultural-recreative în orașul Sângeorz-Băi , valoare totală proiect: 22.159.373.95 lei, cod SMIS: 123119;

– Axa Prioritară 3: Amenajare piste de biciclete, podul rutier peste râul Someșul Mare și asfaltare străzi în orașul Sângeorz-Băi, valoare totală proiect: 22.822.743,90 lei, cod SMIS: 126357;

– Axa Prioritară 3: Amenajare zonă de promenadă pe Valea Borcutului și asfaltare străzi în orașul Sângeorz-Băi, valoare totală proiect: 22.830.002.42 lei, cod SMIS: 126356.

Dorim să clarificăm următorul aspect: punctajele proiectelor precum și modul de finanțare al acestora (etapele de verificare şi contractare) este clar stabilit în ghidurile aferente apelurilor de proiecte și în alte documente strategice aprobate de Comitetul de Monitorizare al Programului Operaţional Regional 2014-2020. Selecția proiectelor și luarea deciziilor de finanțare a acestora nu este de competența conducerii MDRAP și nici a domnului ministru. Orice intervenție a domniei sale în acest proces contravine legii și regulamentelor de finanțare”.

7 comentarii

  • Dragi singeorzeni, soseaua se va asfalta doar dupa ce se termina lucrarile la canalizare/ reteaua de apa, asa ca… grabiti-va sa va bransati imediat ce se termina lucrarile la reteaua de canalizare deoarece 5 ani dupa asfaltare soseaua nu mai poate fi taiata pentru tot felul de bransari si lucrari.
    Masinile pot circula si cu viteza mai mica o perioada… important e ca orasul sa aiba canalizarea functionala, apa de calitate la robinet si bineinteles … o sosea asupra careia sa nu se mai intervina dupa ce s-a asfaltat.
    De aceasta data lucrarile chiar se fac intr-o ordine de bun simt ( parerea mea!).
    E valabil ce am scris si pentru alte localitati de pe Valea Somesului Superior (Maieru, Sant, etc.)

  • Alan-Dala sa vi sa iti dau un cafei si o bere. Nu trece o zi sa nu ma pomenesti. Totusi ai o leaca de educatie si macar nu jignesti profund ca si magarul de rabi.

    • Domnule Balan, eu chiar nu am nimic cu dumneaoastra, am tot spus asta si adevarul chiar asta este.
      Am facut un experiment, sa va arat cat de rau e sa pornesti o ofensiva impotriva cuiva, indiferent ca e o persoana sau un grup, sa va arat ca lipsa dialogului nu face decat sa creasca ostilitatea si, dupa cum ati putut vedea, unde e sange se aduna lume si deveniti din ce in ce mai atacat.
      Mie asa mi s-a parut ca faceti dumneavoastra, ca intretineti o astfel de ostilitate in municipiul nostru.
      Deci, din cate ati vazut, mi-e foarte usor sa atac si pot face si niste texte de tip lozinci, care dupa parerea mea nu sunt departe de adevar, cu care sa tot dau dupa dumneavoastra pe unde va prind si sa va tot haituiesc. Probabil si Rabinul a intuit acest experiment si de aceea a atacat si el din ce in ce mai dur. Eu nu il cunosc pe Rabinul, asa ca nu aveam cum sa ne intelegem inainte.
      E urata o astfel de haituiala si o astfel ostilitate? Daca raspunsul e „DA”, atunci probabil ca ar trebui sa va revizuiti comportamentul si sa fiti mai atent si mai intelept, pentru ca varsta se presupune ca ar veni cu intelepciune.
      Eu de cand am inceput sa postez comentarii, am spus ca vreau dialog si nu vreau sa ne certam, nici cu dumneavoastra, nici cu doamna Snitel, nici cu domnul Ronbi Roberto si nici cu domnul Floreanus.
      O seara frumoasa!

  • Traian Ogagau, unul din cei mai slabi primari din judet si din tara! In trei ani nu a realizat nimic dar absolut nimic! Orasul Sangeorz Bai arata ca dupa bombardament su strazi sparte, cu cladiri care stau sa cada cu un parc neamenajat cu acel spatiu de joaca care arata asa cum arata si cu acele izvoare minunate in paragina. Un om care nici acum nu a inteles ce inseamna administratia! Langa primaria Rodna cu un primar cu care am stat anul trecut de vorba si cand mi-a explicat cate proiecte are in derulare si cate a realizat am ramas uimit! Intrebarea fireasca a fost cum de unii pot iar altii nu? De ce la Rodna se poate si se face si la Sangeorz Bai nu? Povestea asta ca ala-i de la PSD si primeste bani si ala-i de la PNL si nu primeste poate fi adevarata sau nu dar la Rodna multe din proiectele sunt pe fonduri europene!!!! Acum vine cu aceasta scrisoare catre Daniel Suciu in care din nou isi arata defapt neputinta. Cat de penibil poate sa fie un om care ocupa un fotoliu de primar? Iata cat de penibil!!

    • corect !!! asa este, luna trece, leafa vine, de ce sa isi bata capul??? daca nu faci nimic, nu te poate acuza nimeni de nimic. Este principiul PNL in general!!!! nu si-au asumat niciodata mai nimic!!!!!! dar au fost mereu primii care au criticat si acuzat, desi in cea mai mare parte s-a dovedit ca au acuzat gratuit!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.