Actualitate

Ioan Turc, despre concertul pus la cale de ”haiducul” Gelu Drăgan: Autoritățile să intervină curajos

ACTUALIZARE Primarul Bistriței, Ioan Turc, spune că ”haiducul” Gelu Drăgan, care încearcă să organizeze un concert neautorizat de instituțiile în drept, sfidează comunitatea bistrițeană printr-un abuz ”nerușinat”. ”Să așteptăm să se întâmple ceva ca la Colectiv? Autoritățile trebuie să intervină curajos”, este mesajul primarului.

”În comisia de avizare de ieri, răspunsul a fost negativ din partea tuturor membrilor comisiei. Practic, am supus la vot respingerea avizării evenimentului și comisia în unanimitate a decis neavizarea acestui eveniment. Ce face domnul Drăgan excede nu numai cadrului legal, ci și bunului simț comun. Faptul că a cerut să fie toaletați, cu ghilimelele de rigoare, copacii din Piața Mihai Eminescu bazându-se pe faptul că amenzile sunt mici și buzunarul domniei sale suportă este o sfidare la adresa comunității bistrițene. Sunt în deplin dezacord cu acest mod de comportament, sunt siderat, am auzit că există și anumite antecedente, dar nu credeam că vom ajunge într-un asemenea punct, adică să îi sfidezi pe toți bazându-te pe un anumit confort financiar”, a declarat Ioan Turc pentru Timp Online.

El a menționat că, nu de mult, Gelu Drăgan a fost amendat cu 20.000 de lei pentru că a făcut o serie de lucrări fără autorizație de construire, iar pentru măcelărirea copacilor din Piața Mihai Eminescu a primit amenda maximă: 100 de lei. ”Dânsul plătește și merge mai departe. E, mai degrabă, în postura unui haiduc decât a unui cetățean care se comportă normal. A fost amendat și de această dată, cu maximul amenzii pentru faptul că a dispus să fie rupte crengi sau părți din copacii din Piața Eminescu, dar ce reprezintă pentru domnul Drăgan 100 de lei? Nimic. Asta este legea în România și eu cred că ar fi cazul să fie revizuite anumite legi în așa fel încât cei sancționați să simtă că sunt sancționați, altfel e un joc de glezne”.

Ioan Turc a afirmat că i-a spus lui Gelu Drăgan faptul că un asemenea concert nu poate fi organizat într-o clădire aflată în șantier. ”Clădirea nu are niciun fel de avize, nu e pregătită să găzduiască asemenea evenimente. Pe de altă parte, dacă discutăm despre domeniul public, despre Piața Eminescu, aici lucrurile sunt simple, voi solicita Poliției Locale, vom face o adresă către Jandarmerie să asigure practic respectarea deciziei luate de comisia învestită cu asemenea atribuții. Dacă discutăm despre incintă, eu cred că autoritățile trebuie să-și facă datoria, nu putem să ne prefacem că nu se întâmplă nimic în spatele zidurilor. Domnul Drăgan spune că nu se poate intra la dânsul decât cu mandat. Discutăm, totuși, despre un eveniment public nu despre un eveniment privat. Da, la dânsul acasă probabil că nu se poate intra decât cu mandat. Într-un spațiu unde este de notorietate deja că urmează să se organizeze un eveniment public, eu cred că autoritățile trebuie să-și facă datoria. Ce să așteptăm, să se întâmple ceva ca la Colectiv și să ne lamentăm postfactum? Eu cred că autoritățile trebuie să intervină curajos, să își facă datoria și să dea un exemplu de bună practică. Fiecare cetățean trebuie să respecte legile și hotărârile care se iau la nivel local. Autoritățile înseamnă Poliția Locală, Poliția națională, Jandarmeria, dar și ISU. Există vreo autorizare pentru spațiul acela, a emis ISU vreo autorizație că pot fi organizate evenimente cu număr mare de oameni? Eu sunt absolut convins că nu există niciun fel de avize, niciun fel de autorizații, iar ce face domnul Drăgan este un abuz pe care eu îl cataloghez ca fiind – spun un cuvânt tare – nerușinat”, a comentat primarul.

Ioan Turc a precizat că i-a oferit omului de afeceri Gelu Drăgan, și ieri și astăzi, varianta de a organiza concertul în zona pietonală, în așa fel încât să participe toți cei care doresc, în Pădurea Schullerwald, în Complexul Heidenfeld sau în Parcul Industrial, dar s-a izbit de un refuz. ”Dânsul nu acceptă nicio altă locație, este pur și simplu încremenit în proiectul șantierului. E ridicolă justificarea. Ne-a spus că este imposibil să mute. Deci nu discutăm aici despre o opacitate sau de o încercare a autorității locale de a șicana un antreprenor, pentru că până la urmă dânsul vrea să organizeze un eveniment din punctul de vedere al omului de afaceri. Foarte bine că o face, noi dorim doar ca oamenii care participă să fie protejați”, a declarat Ioan Turc.

Gelu Drăgan a anunțat vineri seară: ”În urma negocierilor cu autoritățile locale, am stabilit de comun acord mutarea evenimentului în Sala Polivalentă din Bistrița. Concertul Boney M. Xperience va începe la ora 21.00, în deschidere de la ora 19.00 va cânta trupa Hara”.

Gelu Drăgan dorea să organizeze, sâmbătă 14 august, un concert cu trupele Hara în deschidere și Boney M. Xperience, la EMI Corporation (Piața Mihai Eminescu), chiar dacă evenimentul nu era autorizat.

ACTUALIZARE:

VEZI ȘI:

30 comentarii

  • Într-o comunitate de oameni, nu se poate trăi civilizat decât respectând regulile și autoritățile.
    Nimeni nu are dreptul să se considere exceptat.
    Ceea ce face acest „om de afaceri” este o golăneală care nu trebuit tolerată, indiferent de câți bani are. Își permite să încalce legea, dar dacă el are nevoie să fie apărat de lege( furt, bătaie, incendiere a proprietății, etc ), atunci va cere aplicarea ei.
    În rezumat, un pigmeu nebăgat în seamă vrea să iasă din anonimat făcând cât mai multă zarvă.

    • Si cine e de vina ca legile țării mângâie infractorii pe creștet ?
      Cine e de vina ca fratii liberali ai dl Turc nu schimba in parlament aberațiile legiferate de bandiții lui dragnea ?
      Drăgan isi bate joc de autoritățile statului la fel cum si autoritățile isi bat joc de inițiativa privată românească !
      Cand primaria lui Cretu si Turc te tine luni si ani sa-ți elibereze un act legal , ala nu-i abuz ?
      De ce-i Drăgan obligat sa respecte legea cand pe autoritățile sus invocate , le doare in dos de lege ?
      A încălcat legea ? Pedepsiți-l cu duhul blândeții , asa cum sunt pedepsiți toti angajații statului , care abuzează zilnic contribuabilul roman si nimeni nu le face nimic !

    • Cica nu le face nimic. De aia au intrat mascatii peste ei si de aia e o ditamai ancheta in curs. Ca nu le face nimeni nimic. Si ce mentalitate e asta? Daca unul greseste si nu e pedepsit inseamna ca toata lumea poate sa greseasca si sa isi dea in cap ca nu pateste nimic? Foarte bine ca nu il lasa. Legea e lege, nu-i tocmeala. Foarte bine face.

    • Daca te referi la vizita mascaților la urbanism , afla ca trebuia facuta acum un sfert de secol !
      25 de ani , de cand stau funcționarii aia in Jilț , nu i-a întrebat nimeni nimic , indiferent de măgăriile făcute !
      Sa vedem ce le-or face acum ?

    • Daca nu ai instrumentat niciodata un dosar, poti sa taci. Na ca n-au venit cand a fost Cretu, ci cand a venit Turc si a reusit sa scoata tot noroiul si mizeria la iveala. Oare Cretu nu stia sau era si el mana in mana cu ei? De cand cu noul primar, lucrurile se intampla conform legii. Si asta va framanta si nu va lasa sa dormiti noaptea!

    • "Na ca n-au venit cand a fost Cretu, ci cand a venit Turc si a reusit sa scoata tot noroiul si mizeria la iveala. spune:

      Ce mama dracului fumezi ?
      Instrumentezi si dosare cand navighezi printre stele ?

    • Suciule, tu esti? Asta e mai nou obsesia ta? Ce fumeaza altii? De ce, ai ramas in pana de idei? Ai incercat de toate si vrei ceva nou, de tot intrebi? Sau poate cauti vreo cura de slabit miraculoasa si ai auzit ca asta ar tine de foame?

  • Primarul Ioan Turc, face pe cocoșul apelând la autoritățile statului să intervină pentru a opri concertul trupei Boney M. Xperience pus la cale de omul de afaceri Gelu Drăgan în clădirea EMI Corporation din Piața Mihai Eminescu, chiar dacă lucrurile ar merita o analiză mai profundă. In primul rând la Bistrita nu există conditii optime pentru a putea organiza evenimente culturale de anvergură, deoarece sălile de spectacol de care dispune orasul sunt relativ mici: Centrul Cultural Municipal are o sală de 300 de locuri, iar Centrul Cultural Dacia are tot cam atâtea. Si nu doar numărul de locuri este problema. Cel mai mare neajuns este dimensiunea redusă a celor două scene, care nu pot să găzduiască orice gen de spectacole, in special cele de dansuri populare sau de operă si balet. De aici si calitatea spectacolelor are de suferit.
    Inainte de 1989 in Piata Mihai Eminescu din Bistrita urma sa fie construită Casa de Cultură Sindicatelor , un complex cultural pentru care s-au demolat 173 de case. Proiectul, realizat de Institutul de Proiectări Bistrița, prevedea: o sală de spectacole cu 825 de locuri și o scena de mari dimensiuni adaptabilă unei game largi de spectacole, o sală modernă de balet, precum si alte săli pentru diverse activități de club, pentru pictură și sculptură, bibliotecă, cine-club și expoziții, un teatru și un cinematograf în aer liber, o grădina suspendată în suprafață de 7000 mp și parcare interioara, toate aflate într-un stadiu inaintat de constructie. Dupa revolutie cladirea a fost cumpărată de mai mulți afaceriști, printre care chiar și Consiliul Județean a deținut spații în clădirea respectivă.
    În final, clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor a ajuns în proprietatea lui Gelu Dragan, patronul EMI-Corporation. Prin anul 2013 acesta dorea să deschidă un Mall, însă fără a avea la mână nici măcar un document de autorizare. Primăria Bistrița s-a autosesizat și a trimis mai multe echipe care să verifice legalitatea acestui demers. În primă fază s-a aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei, dar lucrările NU au fost oprite, iar pe fir a intervenit Poliția Municipiului care ulterior a întocmit un dosar penal în acest caz. Când a văzut că se îngroașă gluma, Drăgan a sistat lucrările și chiar a oferit cladirea spre vanzare , însă primarul Cretu spunea atunci ca primaria Bistrita nu este interesata de oferta. Nici Consiliul Judetean nu a manifestat interes pentru acest spatiu cultural generos. A preferat sa reabiliteze fostul Cinema Dacia, transformându-l într-un fel de “Cămin Cultural” pentru spectacole folclorice”. Şi totuşi, chiar dacă perspectiva clădirii fostei Case de cultură a sindicatelor din Piața Eminescu, de a deveni un “Mall Cultural” sunt compromise, cel putin sala mare ar putea fi recuperată si redată culturii Bistritei. De asemenea, atât grădina suspendată în suprafață de 7000 mp cât și parcarea de sub aceasta ar putea fi amenajate conform proiectului initial. Infelul acesta, Piața Eminescu ar putea primi o nouă infătisare, asemănătoare cu Piata Teatrului din Tg. Mures. Si nu in ultimul rând, această recuperare culturală ar fi un semnal că demolarea in perioada comunistă a celor 173 de case din Piata Eminescu nu a fost făcută in zadar.

    • Primarul Turc face pe cocosul pentru ca el chiar e cocos. Nimeni nu l-a mai confruntat fata in fata pe acest personaj Dragan asa cum a facut-o primarul.

    • Cum nu dispune de spatii? Spatii in aer liber pentru enevimente de anvergura: Pietonal, Schullerwald, Parcul Industrial (unde va avea loc un eveniment mult mai mare), Heidenfeld etc. Pai ce facem, comparam un spatiu in aer liber (piata mihai eminescu) cu spatiile inchise?! Ne luati de prosti? Pentru asta va plateste Dragan? Aaa si o sa faceti cheta sa ii platiti si amenda pe care o va primi cand vor intra mascatii peste el?

    • @ Zorro, Dacă turc este cocoş ca şi pârtia cu acelaşi nume care se rupe la prima ploaie atunci eu nu mai am nimic de adăugat ha, ha

    • @ Cheta, Ce evenimete de amploare mai poți să organizezi pe pietonal, tu eşti pe steau ta ? Doar bețivi din crâşme îi mai cântă primarului pe sub geam.

    • Pai uite la Gelu i s-a propus pe Pietonal, chiar de catre primar, dar a refuzat. El vrea neaparat in santier! Apropo, ce asociere de om imburdat cu leaganul intre cocosi, dealuri si primari. Sa va dea Domnu minte!

  • De la vibrațiile sunetului, în acel spațiu care de 30 de ani este şantier, oricând se poate desprinde o grindă sau un planşeu şi vom avea şi la Bistrița un „Colectiv”. Autoritățile statului trebuie să-şi facă datoria!

  • Jean BRAVOO.
    Si cu halele industriale a facut ce a vrut , a schimbat destinatii , a facut magazine pt inchiriat, fara a detine vreun act, nu cred ca are autorizatii pentru tot ce a facut in zona industriala, luata pomana.
    Dar cine sa verifice?

  • Foarte bine face domnul primar! Sa se invete toti minte ca nu e orasul lor! In ciuda a ceea ce spun toate bezmeticele, orasul NU MAI E PE PERSOANA FIZICA! Si se pare ca incep si astia sa inteleaga.

    • Singura bătălie e între Gelu și Lege! Sper să pierzi doar pariul, nu și bani pe amenzi pentru participare…

    • Nu poate fi cumpărat de Gelu..doar de Jon via Sabrina. Și de încă vreo 2…vă ținem la curent!

  • cred ca la toti cei care ati comentat vi se rupe,ca Gelu face concert in Eminescu,pe centru sau in curtea spitalului.Se simte in scrisul vostru,invidia si daca voi ati fi putut strange macar jumate din cat astrans el ,cred ca erati fericiti si nu a-ti fi dat in spate.Cu cat mai mult cu atat mai bine .Cinste lui.

    • Din pacate, Gelu este exemplul clar de om care nu trebuie invidiat pentru averea sa… De aici putem vedea cat de multe banii nu pot cumpara…

  • Foarte bine a făcut că a trasformat halele industriale în magazine. Acolo este vad pentru activități comerciale nu pentru industrie. Activitățile industriale trebuie relocate din mijlocul oraşului în afara oraşului lângă parcul industrial Teraplast.

  • Asta ori e disperat de atenție ori e dus cu pluta. Poate ar trebui puțin sa se verifice și cum a intrat în posesia atâtor spatii și clădiri la preturi de nimic, daca tot vrea să iasă la rampa.
    S-au umflat mușchii pe el acum, după ce ani de zile a fost complet anonim.

  • Mai conteaza si cum o faci, ca altfel orice lucru bun se transforma intr-unul rau. Scopul nu scuza mijloacele, bai Machiavelli

  • Userul Horea, e cel mai informat.
    În rest e circ.
    La modul cum a fost făcută prezentarea –șantierului– e clar că autoritățile sunt ori corupte ori incompetente.
    Să prezinți cum un proprietar întră pe un șantier fără a respecta regulile de protecție a muncii, de la cască, bocanci, haine de protecție zone interzise accesului publicului-, dar apoi să mai și filmezi cum niciunul dintre angajații unui șantier de construcții nu poartă piesele de echipament minimal,nu vorbim de finețuri gen dopuri de urechi pt zgmot, măști control de acces, în timp ce grinzi se bălăngăne prin decor e semnul decadenței totale a autorităților tehnice.
    Sunt lipsă.
    Sunt o armată de fantome plătite să stea acasă în confort.
    Inspectoratul de Construcții ar trebui desfințat.
    Numărul de morți de prin șantierele patriei,( muncitori îngropați, mutilați etc )e consecința directă a laxismului aplicării regulilor de protecție a muncii.
    Se vede că demult nu au trecut pe un șantier.
    Uitați cum arată pe la alții un șantier.
    https://www.youtube.com/watch?v=juBC5ulaRtI

  • Cât va plăti dl Drăgan Sălii Polivalente ?
    Pentru găzduirea concertului.
    De trupă e contract privat.
    Dar să utilizezi o instalație întreținută cu fonduri și management public pentru a organiza un eveniment privat la care vinzi bilete…și să reușești să faci profit …ceva e putred.

    • Asta te nelinisteste pe tine la 5 dimineata? Evenimentul nu a primit niciun aviz. Mergi la culcare, Danemarca….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS