Primarul orașului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, e ”supărat tare”. Motivul? ”Am fost la o stână și am găsit o mizerie de nedescris atât înăuntru cât și afară! (nu o să vă divulg locația, încă). Păi măi oameni buni, dacă nici acum când sunt condiții de lucru excelente, apa este lângă sau în stână și unii dintre așa ziși gospodari nu înțeleg că acea clădire, acel bun este al sîngeorzenilor, eu nu pot nici să-i înțeleg și nici să închid ochii cu atât mai mult cât se perindă o grămadă de turiști și vreau să plece cu o impresie buna despre sîngeorzeni!”.
Traian Ogăgâu spune că va lua măsuri: ”Prin urmare, săptămâna viitoare o să mă deplasez în teren împreună cu cei de la DSP și vom lua măsurile cele mai severe împotriva celor care pur și simplu își bat joc de bunurile noastre și mai mult, o să facem poze și le vom face publice, iar începând de anul viitor o să percepem o garanție la predarea acestora! Am spus-o și o repet, curățenia este primul pas spre civilizație și totul pleacă din mentalitatea noastră, în rest, lenea, eu nu știu unde să o cataloghez. Sau să vină cineva de la primărie să facă curățenie? Vom premia cele mai curate stâne cu câte un aparat de radio”.
BRAVO Domn Primar ! Ne bazam pe D-vs si speram sa fiti VERDE-n suflet si la minte.Chiar daca nu avem structura in Sangeorz, ma bucur ca aveti in vedere starea MEDIULUI.
RESPECT dl MARIUS va felicit ca va procupa aceasta problema.As fi foarte incantat daca veti fi aproape de comuna bunicilor cu prioritate Sirioara.In patru ani au primit cei din Sirioara praf in ochi.Va cunosc un om corect si va rog sa fiti aproape de Sirioara.
Multumesc D-le VLAD pt. cuvintele frumoase. Cu siguranta sunt trup si suflet pt. SIRIOARA , satul copilariei si a radacinilor mele. Pacat insa ca nu suntem prezenti si in administratie.
dL. Marius NU TREBUIE SA FACEM parte din administratie.Trebuie tinuti oamenii intr-o singura directie pentru a fi puternici si a putea obtine CEVA PENTRU ACEEA LOCATIE.DACA SINTETI DEACORD VA CAUT si va pun in legatura cu o persoana care a luptat jn campania ce a trecut si cu spranaturalul si a avut rezultate care sint scrise pe hirtie.Acest cineva va cunoaste si este hotarit si are suflet ca si d-voastra pentru Sirioara.Pentru a obtine ceva (mai ales in politica) trebuie avuta rabdare ,pricepere su puterea de a aduna si dirija masele populare spre un scop .Scop care sa aduca bunastarea,noul ,utilul si placutul comunitati.Comunitate care sa fie condusa de un individ care stie citi,scrie,sa fie placut la vorba si la port,sa nu fie mincinos,etc,etc.,sa poata conduce cinstit o comuna si chiar o masina.