Actualitate

Primarul Ovidiu Creţu spune că ”inginerii fac pământul să se învârtă”

Primarul Ovidiu Creţu, care a participat la festivitatea de deschidere a anului universitar la Universitatea Tehnică, extensia Bistriţa, a afirmat că pământul se învârte datorită inginerilor, iar ceilalţi ”îl întorc, îl filmează şi îl povestesc”. ”Arhitecţii îşi acoperă greşelile cu verdeaţă şi medicii cu pământ, dar greşeala inginerului se vede imediat”, a adăugat el. (FOTO)

Edilul Bistriţei le-a spus studenţilorveniţi la festivitatea de deschidere, cei mai mulţi dintre ei din anul I, că este foarte greu să fii student la Politehnică, comparativ cu oricare altă facultate.

”Poate cu Medicina se compară, dar ăia sunt tocilari, învaţă pe de rost, or aici nu e suficient. Niciodată politehnistul nu va deveni inginer repetând cursurile fără să le înţeleagă şi nu va putea aplica dacă ce a învăţat nu a trecut prin filtrul propriu. Să nu vă angajaţi în primii ani, după master ar fi cel mai bine, pentru că poţi să faci Politehnica şi să devii inginer bun dacă stai cu burta pe carte, dacă asimilezi cum trebuie şi dacă îţi rămâne şi timp pentru viaţa studenţească. Altfel, cu grijile de la serviciu, e greu, aproape imposibil să ieşi un inginer competent pe piaţa europeană. Eventual să vă găsiţi jumătate d enormă, ca să trăiţi şi viaţa de student, care este cea mai frumoasă viaţă. Este perioada când sunteţi pentru prima oară liberi, bine, acum şi elevii de liceu sunt poate prea liberi. Eşti major şi practic poţi face ce vrei cu viaţa ta”, a precizat Creţu.

Ovidiu Creţu a adăugat că ingineria este un lucru greu, deoarece ”inginerii fac pământul să se învârtă”. ”Fiecare meserie are importanţa ei, dar nu uitaţi niciodată că pământul se învârte datorită inginerilor. Ceilalţi îl numără, îl întorc, îl filmează, îl povestesc, dar noi, inginerii, facem pământul să se învârtă, facem ca lumea să progreseze, iar oamenii să trăiască mai bine. Spre deosebire de alte meserii, greşeala inginerului se vede imediat. Arhitecţii îşi acoperă greşelile cu verdeaţă, medicii cu pământ, avocaţii trăiesc din conflicte. Inginerul trăieşte din creaţia lui, care este vizibilă. Când o strică, toată lumea vede că e stricată, de aceea e greu să fii inginer”, a spus el.

Primarul Bistriţei a spus că gândurile administraţiei, de a face din oraş un centru universitar, se îmbină cu cele ale conducerii Universităţii Tehnice Cluj-Napoca. ”Eu am absolvit la Cluj, m-am simţit mereu mândru că am terminat acolo, dar constat că Politehnica de la Bistriţa merge mână în mână cu calitatea învăţământului de la Cluj. Universitatea Tehnică nu mai e dispusă să facă compromisuri aici, avem şanse la o universitate a noastră. Studenţii dau viaţă oraşului, iar Bistriţa are nevoie de viaţă. Când Universitatea va avea 5.000 de studenţi, Bistriţa va avea o adevărată viaţă universitară”, a explicat Creţu.

 

1 comentariu

  • Un vis frumos, caruia i-as dori succes. Poate s-ar putea realiza, daca ar exista profesori pasionati, cu participare live la cursuri, cu seriozitate in abordare. Daca nu s-ar rezuma totul la tiparire de diplome, toata lumea ar avea de castigat. Este evident ca tinerii au nevoie de o profesie, firmele de angajati pregatiti,dar veriga de legatura, invatamantul serios mie mi se pare ca lipseste. Dupa parerea mea, doar profesorii pot schimba lucrurile prin seriozitate si exigenta. Asta cred eu ca lipseste in general invatamantului. Cata vreme ei nu vor sa schimbe ceva, (poate ar face-o daca ar fi stimulati, ca pasionati nu prea sunt) inginerii vor fi ca si in alte domenii, la fel de prost pregatiti. Pana una alta imi lasa senzatia unor discursuri conventionale, la inceput de an universitar.,

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS