Social

Primarul Traian Ogâgău, condamnat în primă instanță de Judecătoria Năsăud

Primarul orașului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, a fost condamnat de o instanță a Judecătoriei Năsăud pentru infracțiunea de ”refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”: închisoare de un an cu suspendare, însă sentința are drept de apel.

”În baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul OT sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice, faptă prevăzută de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. Potrivit art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 1 an aplicată inculpatului, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în motivarea sentinței.


Tot aici, i se atrage atenţia să respecte pe durata termenului de supraveghere de 2 ani următoarele măsuri de supraveghere:

  • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta;
  • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
  • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
  • să comunice schimbarea locului de muncă;
  • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să urmeze un curs de legislaţie rutieră.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale), în cadrul Primăriei oraşului Sîngeorz-Băi, jud. Bistriţa-Năsăud.

În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 300 lei generată faza de urmărire penală şi 500 lei generată de faza de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.07.2020. Document: Hotărâre 95/2020 09.07.2020”.

Procesul a început în luna iunie 2019, iar de atunci s-au acordat șapte termene de judecată.

CITEȘTE ȘI:

Luna trecută, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat în apelul declarat de primarul orașului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, împotriva unei sentinţei penale a Judecătoriei Năsăud care a decis atunci să-i interzică dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani.

4 comentarii

  • La ecologizări cu el sa ii piara dorul de buiecie.Sa pună mana nu numai sa bată din gura.Sa vadă ce romantic e sa culeagă rămășițelor unui miel lepădat aruncat pe Cormaia de gospodarii lui făloși.Dupa asta îți piere cheful de fudulii.

  • Vai,vai bgetu nost primare,pînă amu o stat în primărie cam un ceas pe zî,no amu trebe să stăie două cesuri,să-și răspece pegeapța,că ge nu-i bai mare.Asta însamnă că musai trebe să stăie încă un mandat,că el vine o zî pe săptămînă la conziliu,ori on ceas …apoi suciule mai așteaptă fo două mandate,că țîor crește băițî mari șapo ei poce or ci mai norocoș.No muma zîc.

  • Interesant din punct de vedere politic si juridic. Politic, PNL nu il poate pune candidat, juridic este neclar daca va putea candida, deoarece la prima condamnare, transformata in avertisment, a ramas vinovatia. Oricum, acest Ogagau poate fi orice, dar numai primar nu. Ia sa vedem ce vor zice liberalii cu “fara penali”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS