Social

Primarul Traian Ogâgău despre alocările de bani de la CJ pentru Sângeorz-Băi: PSD să-și cumpere scobitori de ei

Primarul orașului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, consideră că suma de 100.000 de lei pe care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud intenționează să o repartizeze orașului-stațiune nu ajunge nici pentru hârtia pe care să fie imprimate documentele pentru proiectele europene de peste 220 de milioane de lei. ”Ne lipsim de aceste fonduri”, spune primarul.

”Noi știm, că PSD-ul, Suciu și Radu Moldovan au pierdut pentru totdeauna Sângeorzul, însă un oraș în plină dezvoltare, cu investiții de peste 220 milioane lei, să primească 100 mii de la Consiliul Județean, este jignitor la adresa locuitorilor orașului nostru.

Ne lipsim de aceste fonduri care nu ajung nici pentru hârtie, să-și cumpere scobitori dacă le ajung sau hârtie igienică. SÂNGEORZ-BĂI se pare că rămâne stat în stat și ne vom descurca cum am făcut-o și până acum, bine că sângeorzenii au Primar și independent! Aveți încredere 🤗”, a scris primarul Traian Ogâgău pe Facebook.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2778688739064846&id=1542046616062404

Primăriile din Bistrița-Năsăud vor primi din fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean pe anul 2021, bani pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, programelor de infrastructură care necesită cofinanţare, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare pe care nu le pot finanţa din veniturile proprii şi din sume defalcate din TVA.

În acest sens, CJ va aproba o hotărâre vineri, într-o ședință extraordinară.

Din tabel reiese că primăriile PSD și ALDE primesc chiar și câte 900.000 de lei (Beclean, Maieru, Lechința, Prundu Bârgăului, Rodna sau Telciu), în timp ce primării conduse de primari PNL cum ar fi Chiochiș, Spermezeu, Runcu Salvei, Șanț, Miceștii de Câmpie primesc sume de ordinul a 50.000 de lei.

Orașele Bistrița, Năsăud și Sângeorz-Băi au alocate câte 100.000 de lei.

4 comentarii

  • Si pentru Bistrita ajung banii sa cumpere benzina pentru DRUJBELE toaletatorilor care pregatesc vezi Doamne LINIA VERDE.

  • La Bistrița banii au fost de ajuns ! Primarul nostru de dreapta a reușit să-și facă chiar closet personal în primărie, ceea ce nu-i puțin lucru.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS