Recomandări Social

Primarul Vasile Laba și șeful CJ Radu Moldovan despre problemele de la Colibița

Primarul comunei Bistrița Bârgăului, Vasile Laba, spune că la Colibița sunt în jur de 110 locuri de cazare acreditate, minimum necesar pentru ca zonă să fie acreditată ca stațiune turistică de interes local. ”Lucrăm la Planul Urbanistic Zonal, s-a aprobat suma necesară pentru PUZ în Consiliul Local. Studiul geo este finalizat, ridicările geo sunt făcute, PUZ este dat în lucru. Am emis autorizația de construcție la Apele Române, care doresc să facă o captare în partea de jos a barajului, să putem prelua în Master Plan și efectiv să alimentăm cu apă partea dreaptă, destul de săracă din acest punct de vedere”, a spus el.

Vasile Laba a precizat că este o problemă legată de vile și case de vacanță. ”Avem 300-350 de pensiuni și case de vacanță în total. În legătură cu serviciile de salubrizare, avem o problemă în ceea ce privește partea de vile și case de vacanță, în rest sunt încheiate în jur de 1.100 de contracte în Bistrița Bârgăului cât și partea de sat la Colibița. Ce lasă de dorit? Cei de la vile și case de vacanță, pe care nu i-am găsit până acum. Vom încerca să încheiem contracte în perioada următoare cu cei care nu au. Nu emitem autorizații de construcție fără să existe un contract cu firma Vitalia”.

Primarul din Bistrița Bârgăului a menționat că se lucrează la intabularea unor drumuri din domeniul public, în special la cel de peste lac, ”drum de contur al lacului”: ”Am luat semnături, să facem procese verbale de vecinătate pentru a piutea intabula drumul cu acordul proprietarilșor, pentru ca în viitor să se poată investi în modernizarea drumului, alimentarea cu energie electrică, cu apă și tot ce e nevoie”.

El a adăugat că din bugetul local va fi reabilitată sala de sport din Colibița, iar Căminul Cultural de aici va fi modernizat și dotat cu 1,5 milioane lei bani europeni.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a menționat ce se va întâmpla la Colibița în perioada următoare: ”Se încheie PUZ, identificăm proprietăți, intabulăm, o să-i punem pe unii să-și ridice gardurile, chiar dacă mi-am făcut o armată de prieteni cu tot ce se întâmplă prin Colibița. Pas cu pas, o să-i facem să înțeleagă că de acest loc minunat lăsat de Dumnezeu trebuie să beneficieze toți oamenii. După ce va fi stațiune, vom vedea cum putem face o amenajare, pe unde ne permite relieful, câte o mică faleză de 300-500 m, cu o alee unde să se poată plimba tinerii, să stea pe marginea lacului, să privească răsăritul și apusul. Sunt multe de făcut, dar lucrurile se mișcă destul de greu, în etapa aceasta Colibița trebuie să fie declarată stațiune, Primăria trebuie să facă PUZ, noi drumul și infrastructura de apă-canal”.

6 comentarii

  • Ai pus la socoteala şi palatul lui Laba făcut din bani cinstiți? Din salar de primar întreține familie face castel la Colibița trăiesc ca boierii etc. DE UNDE BELŞUGUL DOM VASILE DIN CE BANI TRĂIEŞTI AŞA BINE?

  • Bravo !!! A inceput campania electorala. Cei de pe malul sting al Colibitei vor avea ” …..pentru ca în viitor să se poată investi în modernizarea drumului, alimentarea cu energie electrică, cu apă și tot ce e nevoie”. De trei legislati aceasi promisiune, pana cind ne mai mint in fata ??????
    Deocamdata nu au nimic, cu toate ca sunt peste o suta de cabane si case de locuit.
    Si una si mai …….”Radu Moldovan, a menționat ce se va întâmpla la Colibița în perioada următoare: ”Se încheie PUZ, identificăm proprietăți, intabulăm, o să-i punem pe unii să-și ridice gardurile, chiar dacă mi-am făcut o armată de prieteni cu tot ce se întâmplă prin Colibița”.
    Ceva concret pe cind ?????????? Poate, nu stiu in care cincinal !!!!

  • Vă rugăm nu mai furați ajunge! Va-ți îmbogătit destul din bani publici,pădure,carieră,contracte aiurea cu nănaşii dintot felul de lucrări pe care nu le-a făcut nimeni…………. ajungeeeeeeeee!ne-am săturat!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS