Actualitate Recomandări

Primarului Crețu i se cere demisia. ”Chiar dacă vremea rea va trece, rămâne cel mai mare dezastru pentru Bistrița!”

”Atunci când interesele personale și de grup ale conducătorilor sunt mai presus decât interesele comunității, cei care suferă sunt evident cetățenii. Adică tocmai cei care i-au ales pe politrucii incompetenți, meschini, fățarnici și demagogi să le conducă și să le administreze orașul și cărora tot ei le plătesc salariile boierești și deplasările prin toată lumea. Pentru mine cel puțin, e un paradox”, spune într-un comunicat de presă consilierul local PNL Ioan Peteleu:

”Pe bugetul anului 2013, în urma unei analize a unor puncte critice ale orașului, am făcut împreună cu colegii mei mai multe propuneri de bugetare a unor sume pentru rezolvarea problemelor cu canalizarea pentru apele pluviale de pe străzile Mihai Viteazul (implicit Ion Pop Reteganul), Tabără, Dâmbului, Viorelelor. Bineînțeles că, deși eram în alianța de tristă amintire numită USL, nici una din propunerile noastre, inclusiv cele de mai sus, nu au trecut, ca urmare nu am votat acel buget.

În 2014 am revenit cu acele propuneri la aprobarea bugetului. De această dată, Crețu nemaiavând numărul de voturi pentru ca bugetul să treacă, le-a acceptat câine-câinește. Imediat după aprobarea bugetului, în mod special pentru strada Mihai Viteazul am avut o întâlnire pe această temă în biroul primarului cu directorul general și directorul tehnic de la Aquabis iar problema părea rezolvată. S-a agreat soluția de majorare a capitalului social al Aquabis cu suma necesară pentru rezolvarea situației iar în luna septembrie 2014 s-a adoptat Hotărârea nr. 89 care prevede negru pe alb: “Art. 2. (2) Se aprobă participarea municipiului Bistrița la capitalul social al SC “Aquabis” Bistrița-Năsăud SA cu un aport suplimentar, în numerar, în valoare de 600.000 lei, reprezentând 6.000 acțiuni cu valoare nominală de 100 lei/acțiune, pentru realizarea rețelelor de canalizare pluvială pe str. Mihai Viteazul”.

Iată că au trecut mai bine de cinci ani și situația a rămas neschimbată. Bineînțeles că nu din alte motive, ci din dezinteres total față de problemele cetățenilor. Sau nu? Să fie oare interese personale sau de grup? La nenumăratele interpelări pe care le-am făcut în Consiliul Local pe această temă mi s-a răspuns că problema este în curs de rezolvare. Ba că-i în faza de proiectare, ba că s-a lansat procedura de achiziție. Bâlbuțe! Culmea este că în februarie 2017 primăria anunța că a comandat fazele de proiectare pentru rețeaua de canalizare a apelor pluviale pe str. Mihai Viteazul și parțial pe strada V. Babeș, în lungime de 600 metri, iar soluțiile tehnice vor avea în vedere toată zona adiacentă străzii M. Viteazul (str. Valea Budacului, str. I.P. Retegan, str. Ion Vidu inclusiv dealurile din apropiere). De ce o fi ajuns problema înapoi la primărie? Ce alte interese or mai fi fost? Poate știe primarul!

Din informațiile disponibile pe site-ul primăriei am aflat că în 2017 procedura de achiziție pentru elaborarea documentației tehnico-economice la obiectivul de investiţii “Rețea de canalizare pluvială pe strada Mihai Viteazul-municipiul Bistrița” a fost anulată de trei ori, invocându-se faptul că nu a fost depusă nici o ofertă. Ciudat, nu? Oare nu o mai proiecta nimeni rețele pentru apele pluviale? Sau suma este prea mică?!

Oricum ar fi și oricare ar fi motivele, administrația Crețu dă dovadă de incompetență crasă. Să fii primar timp de zece ani și să nu fii în stare să rezolvi o asemenea problemă este jenant și în același timp umilitor pentru cetățenii din acea zonă. Din acest motiv cer public primarului Crețu să-și prezinte DEMISIA!

Crețu nu mai are ce căuta în fruntea orașului. A dovedit-o! Cheltuie banii cetățenilor doar pe proiecte fanteziste și acolo unde el sau apropiații lui au interese directe (a se vedea sensul giratoriu de un milion de euro de pe Tărpiului/Centură și nu numai).

De asemenea, îl rog respectuos, pe această cale, pe prefectul județului Bistrița-Năsăud, domnul Ovidiu Frenț, să evalueze situația din zonă, să constate starea de fapt și să facă demersurile pentru ca cetățenii afectați de inundațiile din zona respectivă să fie informați cu privire la procedura de obținere a despăgubirilor în caz de dezastre naturale.

Pe cetățenii afectați îi îndemn să facă demersurile legale necesare pentru obținerea de daune interese din partea administrației Crețu. Poate chiar deschiderea unui dosar de neglijență în serviciu. Cineva trebuie să răspundă, iar Crețu trebuie să plece! Chiar dacă vremea rea va trece, Crețu rămâne cel mai mare dezastru pentru Bistrița!”.

Sursa foto interior: Facebook Tiberiu Chira

29 comentarii

  • Gargara de doi bani! Penibil ai fost penibil si ramas! Ar trebui sa iti dai demisia si tu si Hangan si Turc si sa lasati locul unor oameni competenti! Ati facut praf un partid asa cum este PNL!

  • Sensul de pe Tărpiului chiar este necesar. Costă 600mii euro pt că trebuie mutată stația de gaz, căblăraia din subteran, trebuie acoperit canalul pe o distanță de 100m. Nu mai aruncați cu vorbe, nici voi nu ați făcut nimic. Dl. Moldovan a fost primar 12 ani, nici dânsul nu s-a grăbit să rezolve problema de pe M.Viteazul.

  • Mincinos ordinar! Pai in 2014 s-a refacut toata strada Mihai Viteazu si la ceva timp in urma unei ploi similare strada a fost inundata! Tu erai viceprimar atunci de ce nu ai luat masuri? S-a lucrat prost si fara cap! Si chiar nu iti este rusine obrazului? Alianță de trista amintire? Bă nenorocitule ai uitat cum te rugai de Crețu sa nu te demita? Ai uitat ca ii promiteai lui Cretu ca indiferent de ce se intampla cu USL voi de la PNL Bistrita ramaneti alaturi de PSD? Acum ii ceri demisia dupa ce nu demult il lingeai in dos! De ce nu i-ai cerut demisia atunci in 2014?

    • va rugam sa declarati din cate feluri de consilii faceti parte, care este suma de bani pe care o incasati ca si membru in tot felul de consilii, comisii si comitete, in general institutii de stat!!!!!!! Si pe urma puteti veni si sa aruncati cu piatra in apa data din cer !!!

    • Stimate domnule Radu, declarația mea de avere este publică. Pentru a vă satisface totuși curiozitatea, față de alții, puși de partid în consiliile de administrație, eu fac parte, așa cum prevede legea, din Comisia de Dialog Social la nivelul Prefecturii și din acele consilii la care faceți referire, în calitate de reprezentant al unei organizații patronale. Ca urmare, mi-am câștigat acest drept muncind. Toate bune!

  • Și ar trebui să veniți cu soluții, cu o strategie pe termen lung, nu doar cu criticați! Sau sperați că după ce câștigați primăria (niciodată în formula actuală), nu va mai ploua pe str. M.Viteazul?

  • Pai ce soluții să aibă ei ,pentru că nu sunt in stare să întrețină ce a fost făcut înainte. Nu își asumă nimic. Înainte erau făcute canale pt desecare,acum s-au astupat intenționat s-au sunt pline de molozuri si bălării. Sunt zone unde trebuie doar curățate acele canale si apa are unde merge,dar dacă nu este un interes nu se face nimic.

  • Dar de marea baltoaca din sensul giratoriu aflat la intersectia B-dul republicii str. Garii ati uitat ? La fiecare ploaie zdravana apa este pana dincolo de glezne. Nu ai ce trece pe acolo ca te mureaza masinile. Am trecut ieri dupa ploaie pe str, Odobescu. biscuitii de pe trotuare pusi de mantuiala fara panta , cu multe interventii dupa montare, mentin baltoace si nu poti sa mergi decat in zig-zag. Asa este si pe Sincai, Garii etc. Lucrari facute parca noaptea , nimeni nu a verificat aceste firme care s-au infruptat din bani publici. A fi EDIL nu este suficient sa fi ales de o majoritate firava dintr-o minoritate care a catadicsit sa mearga la VOT. Aici trebuie sa ai statut de gospodar, sa-ti invarti capul roata si sa bati orasul pe jos cu carnetelul in mana si cu sefii de compartimente dupa tine.

  • Oare cine se ocupă de apa- canal? Nu Aquabis? Aquabis ne este la consiliu local ci la județ.Mai catati,puțin, vinovatu!

    • Multi vad, putini pricep! Sensul costa 30 mii euro si devierea de retele costa 600 mii. De ce? Pentru ca proiectul de deviere a retelelor a fost facut de celebra firma de casa a lui Cretu: S.C.”ELECTRO-URSA SERVCOM” S.R.L. BISTRITA
      LUCRAREA Nr. 100 / 62/2014
      COEXISTENTA RETELELOR ELECTRICE DE DISTRIBUTIE A
      S.D.E.E. BISTRITA, CU OBIECTIVUL: “SENS GIRATORIU LA
      INTERSECTIA STRAZILOR TARPIULUI, DRUMUL CETETII SI
      LIVEZILE, LOC. BISTRITA, JUD. BISTRITA-NASAUD”
      Faza : STUDIU DE COEXISTENTA
      FOAIE DE SEMNATURI
      DIRECTOR GENERAL : URSA GAVRIL
      SEF COMPARTIMENT PROIECTARE : ing. GALBEN ELENA
      PROIECTANT : ing. POP VIORICA
      Asa se ajunge la sume de milioane de euro. Proiectezi si executi.

    • @Bistritean
      Citește până la capăt articolul din link, vezi schița propusă de Peteleu ;o)))

  • Din totdeauna Cretu a fost doar pe interes. Acuma si-a depus dosar de pensie sa-si cumuleaze pensia cu salariu. Nu se mai satura de bani. Nevasta-sa are numai contracte pe bani publici, zeci de contracte. Nu-i mai satura mamonu.

  • Prioritatea lu OTC; bani pt. MINERALIZARE nu pt. canalizare .A se citi (mineralizare Piata Centrala )Asa se f…t banii de catre inconstientii alesi pe populisme.

  • La Cretu i se potriveste cel mai bine vorba: DUpa mine, potopul. Doar ca fiind de 10 ani primar, la Bistrita potopul e in fiecare an.

  • Nu mai fiti penibili sa va certati pentru orice. Toate orasele au fost inundate, ca e Boc, Cretu sau altu primar. In Cluj toata zona centrala e sub apa care ajunge pana la numarul de inmatriculare sau peste. Cu furtuna nu te pui, suntem prea mici, asa ca nu va mai dati in petec.

  • Crede-ti ca dupa ce plec eu, tu care vei urma o sa furi mai mult ca mine?Nici o data.Si sti de ce? Pentru ca oamenii deja au inceput sa-si dea seama ca a fi intr-o functie de conducere primordial este cu ce te alegi din functia aia ,nu este vorba de salar .Deci daca primeam 1500 pe luna,ma pisam pe functia de primar sau presedinte.Voi nu intelegeti esenta,ma doare in cur de cetateni,auzi cetateni!!!V-am prins 10 ani v-am f….t 5,pentru ca 5 ani afost perioada de acomodare.

  • Ce tot il criticati pe primar?se mai construesc si pluviale din astea in Bistrita.Recent am vazut ca s-a facut una pe o strada peste calea ferata dela B.T.T. la dreapta.Strada urmeaza sa fie asfaltata desi era asfaltata si nu credca sunt mai mult de 15 imobile pe tota strada.dar la capatul ei intr-o casuta locuiste un mare director din primarie care imparte A.N.L -uri.

  • Cretu nu are timp de oras. E indragostit de veverite… de cele din primarie. Mai ales de cele care umbla cu coada pe sussi au bujori in obrajori.

    • Un domeniu in care Rabinul are experienta: chilotii in fund.
      Ba rabinule nu mai purta tanga, poate iti trece iritatia.

  • Care de la urbanism? Cea mai desteapta? Care decide cine si cum construieste in orasul asta de la facut praf?
    Care are preten pe Negrea care o suna si ii da intalnire cu anumite scopuri? -inregistrare.
    Caruia ii permite orice?? STIM NOI DE CE.
    S au este alta veverita??
    TARE SUNT CURIOS CAND SE VOR INFUNDA LUCRURILE. VA VENI SI VREMEA ASTA.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.