Actualitate

Primele intervenții la Biserica Evanghelică din Jelna

”O fundație din Ungaria și-a exprimat dorința să vină partener alături de noi pentru protejarea în primă etapă a Bisericii Evanghelice din Jelna, acopereire și tot ce trebuie făcut acolo, iar într-o a doua etapă – reabilitarea a ceea ce se poate reabilita și punerea în valoare a acestui monument istoric. Noi am prins în bugetul Complexului Muzeal suma de 15.000 de euro, similar cu contribuția acestei fundații. În urma discuțiilor purtate cu managementul Complexului Muzeal și cu reprezentanții fundației, am înțeles că aceste sume sunt satisfăcătoare pentru prima intervenție care trebuie făcută în această toamnă”, a spus președintele CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

În primăvară, Alexandru Gavrilaș, directorul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, spunea că ”pentru salvarea și conservarea ruinei de la Jelna, Consiliul Județean a solicitat preluarea monumentului de la Consistoriul Evanghelic Sibiu, iar ulterior monumentul va fi trecut în administrarea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, care va întreprinde un amplu proiect de cercetare arheologică și de conservare a ruinelor cu sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud, sub a cărui aviz trebuie să se desfășoare toate lucrările”: ”Biserica evanghelică din Jelna, rămasă fără credincioși, s-a deteriorat treptat  fără ca proprietarul să se preocupe de conservarea sau valorificarea sa, parohia ortodoxă cumpărând doar turnul alăturat bisericii. După reînființarea Direcției Monumentelor în anul 1990, cunoscându-se valoarea arhitecturală și starea de conservare a monumentului, acesta a fost inclus într-un program prioritar de restaurare. În 1991 fiind realizate lucrări de protecție ale corului bisericii, urmând a se finaliza un proiect amplu de restaurare care ulterior, nu a mai fost definitivat iar lucrările de protecție inițiate în anul 1991 s-au degradat. Infiltrațiile de apă și desprinderile tencuielilor au pus în evidență fragmente de frescă, care se pierdeau an de an. În 1998 câteva fragmente de pictură au fost extrase, conservate și aduse la Muzeul din Bistrița. Un proiect de conservare a ruinei a fost elaborat prin demersul Asociației Nosner Land, de către o echipă de voluntari: arhitecți, ingineri, istorici, în anul 2010, când, pentru a semnala valoarea artistică și patrimonială a bisericii a fost vernisată o expoziție și realizat un album dedicat monumentului. Proiect care a primit avizul Comisiei Naționale a Monumentelor însă lipsa resurselor financiare și a actelor de reglementare a proprietății au stopat derularea proiectului, deși în anul 2013 a existat un angajament din partea Institutului Național al Patrimoniului în acest sens”.


Cercetătorii maghiari au făcut o descoperire foarte importantă în Biserica Evanghelică din Jelna, ridicată în 1482 şi pictată în al doilea deceniu al anilor 1500. Pe unul din ziduri aici a fost găsită o replică fidelă a mozaicului Navicella, realizat de către Giotto pentru Bazilica San Pietro din Roma. Potrivit specialiştilor, în întreaga lume mai există doar câteva astfel de picturi. Descoperirea a fost prezentată la o conferință care are loc în 18 februarie la Budapesta la Centrul de Arhitectură, ocazie cu care experții avertizează că Biserica Jelna riscă prăbuşirea, iar mozaicul rar este pe cale de a fi distrus. O asociaţie maghiară a semnalat situaţia arhitectului şef al judeţului, Biserica Jelna fiind acum în proprietatea Consiliului Judeţean.

Potrivit unor documente păstrate de Muzeul Brukental din Sibiu, Biserica din Jelna a fost la început catolică şi purta hramul Sfântul Petru. În 1455, aici erau importante relicve creştine: fragmente din veşmântul Fecioarei Maria, din coroana de spini a lui Iisus şi pământ de la Mormântul Sfânt de la Ierusalim. În anul 1502, Biserica avea un steag aurit pentru procesiuni religioase. În 1558, obiectele catolice au fost vândute, biserica a devenit lutherană, s-a ridicat turnul din piatră şi s-a montat un ceas. Astăzi, totul e ruină.

1 comentariu

  • Oare acea fundaţie din Ungaria nu doreşte să finalizeze lucrările şi la clădirea Muzeului Judeţean, unde şantierul pare îngheţat şi nu se vede nici un progres, deşi lucrarile trebuiau finalizate din luna martie a acestui an?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS