Actualitate

Probleme în rețeaua de electricitate. Mai multe județe, inclusiv Bistrița-Năsăud, afectate

Alimentarea cu energie electrică are de suferit acum în zona de nord-vest a țării, inclusiv în Bistrița-Năsăud, problema apărând în rețeaua de înaltă tensiune a Transelectrica.

Oficialii companiei spun că acum se elucidează cauzele și se lucrează, că nu este vorba despre o avarie la vreo stație, și au pomenit despre o „avarie de sistem”. Compania va emite un comunicat de presă în scurt timp.

UPDATE: Avarie la rețeaua europeană de transport

”Vineri, 8 ianuarie 2021, la ora 15.05, s-a produs un incident la nivelul reţelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanşarea mai multor echipamente din reţelele electrice de transport atât din România, cât şi din alte ţãri. La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a ţării”, arată Transelectrica într-un comunicat.

Reţeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condiţiile normale de funcţionare în jurul orei 16.00, toţi consumatorii afectaţi fiind realimentaţi în jurul orei 16.45, spun reprezentanţii Transelectrica.

”Cauzele şi condiţiile în care s-a produs acest incident urmează sã fie analizate şi identificate la nivelul Asociaţiei Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa – ENTSO-E”, a menționat Transelectrica.

În jurul orei 16.00, rețeaua de transport a fost readusă la condițiile normale de funcționare.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a reacționat: ”Întreruperea energiei electrice din zona de nord-est a României a fost cauzată de un incident care s-a produs la reţeaua electrică de transport europeană interconectată. Astfel că a fost afectată şi ţara noastră. Problemele au fost remediate, iar în acest moment consumatorii au din nou energie electrică. Aş dori să dau asigurări că Sistemul Energetic Naţional funcţionează în parametri şi nu are sincope”.

Au fost afectate 6 județe – Satu Mare, Maramureș, Bistriț-Năsăud, Cluj, Alba și Sibiu. Oamenii spun că le-au fost afectate aparatele electrocasnice. În orașe nu mai merg lifturile, semafoarele și alte utilități. De asemenea, rețelele de telefonie au fost afectate de pana de curent, la fel internetul prin fibră optică.

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. este operatorul național de transport de energie electrică din România.

Compania a fost înființată în iulie 2000 prin reorganizarea CONEL, având ca obiect de activitate transportul energiei electrice, operator de sistem și dispecer. Pe 29 august 2006 Ministerul Economiei și Comerțului a listat la Bursa de Valori București 10% din acțiunile companiei.

Transelectrica este deținută în proporție de 58,69% de Ministerul Economiei și Comerțului, 13,5% de Fondul Proprietatea, iar 27,81% din acțiuni sunt tranzacționate la Bursa de Valori București și deținute de alți acționari.

Compania gestionează, operează, întreține, modernizează și dezvoltă o rețea de transport formată din 81 de stații electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.506 MVA, și 9.028 kilometri de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV și 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.

Etichete

11 comentarii

  • Aceste „avarii de sistem” se pot datora unor actionari ale sistemelor de protectii aferente unor retele de transport pe nivelul de tensiune 220 kV , care duc la asa numitele goluri de tensiune (se manifesta cu scaderi ale tensiunii si frecventei). In principiu daca o linie pe care se transporta o anumita putere este scoasa din functiune din cauze diverse (in cazul de fata , daca nu sunt avarii in statiile de sistem se poate presupune o actionare a unei protectii, care sesizeaza o problema reala pe linia respectiva sau o posibila actionare eronata a protectiei , asemanatoare cu o decizie pe care o ia un creier obosit) se creaza pe moment un dezechilibru intre necesarul de putere pe o anumita zona de retea si existentul de putere real , evident mai mic decat a fost cu cateva secunde inainte. Atunci in sistemul de transport apar niste fenomene complexe numite in literatura de specialitate „pendulari” care dureaza foarte putin si se manifesta prin scaderea tensiunii si a frecventei.Ce am incercat sa explic este mai greu de inteles pentru omul obisnuit , aceste fenomene fiind studiate in facultatile cu profil electric , fiind subiectul multor teme de doctorat , pe bune , nu prin plagiate.

    • Sa inteleg ca de vina ar fi pendularii si nu baietii destepti din energie care si au marit piata de desfacere!

  • In timpul acelor „pendulari” tensiunea creste si scade in jurul unei valori de referinta , in functie de nivelele de tensiune ale retelelor de transport , de distributie si de utilizare (220 kV , 110 kV, 20 kV , 0,4/0,230 kV) , ultimul nivel de tensiune fiind cel din locuintele noastre.Varfurile de tensiune (se numesc supratensiuni) , peste acea tensiune de referinta , pot produce defectarea electrocasnicelor si nu numai. Aceste fenomene sunt considerate „de forta majora” si in general nu se lasa cu despagubiri.D-vs aveti contract cu un furnizor care nu detine nicio retea , deci nu are vina pentru avaria ce s-a produs.Cam asta e in mare…

    • Deci practic nu poți da în judecata pe nimeni pentru avarierea unui electrocasnic, dar ei dacă nu îmi plătesc factura ma dau în judecata nu?

    • Deci nu contează că Electrica greșește, ne rezolvăm problema cu asigurările! Bun principiu!

  • D-le Bistritean , daca sunteti multumit de actualul furnizor , pastrati-l. Daca mai tineti minte sloganul electoral al d-lui Iliescu „Am inceput impreuna , continuam impreuna” , poate se potriveste un pic si aici. Eu va sfatuiesc sa nu va grabiti cu schimbarea contractului intrucat nu-i nicio graba.Discutiile privind termenul limita de schimbare a contractului sunt dezinformari crase , asa ca sa se bage unii in seama.Nu-mi explic cum la posturi TV absolut onorabile se pot propaga asemenea minciuni sfruntate. ADEVARUL E CA NU EXISTA O DATA LIMITA PENTRU SCHIMBAREA CONTRACTULUI ! Ce cred ca puteti face practic , dar grabindu-va incet , este sa cereti actualului furnizor sa va dea o oferta pentru piata concurentiala.Legea il obliga , sa va informeze chiar pe factura din ianuarie.Daca n-o faceti solicitati oferta.De ce asa de tarziu ? Nu am un raspuns . Ce cred eu , pot sa va zic pentru ca e doar o parere .Cred ca in cardasie cu ANRE , asa s-au brodit lucrurile incat sa se ajunga in preajma sarbatorilor si oamenii sa nu poata schimba contractul pana in 31.12.2020. Astfel stand lucrurile , factura D-vs. va fi putin mai mare decat cea de pe decembrie (evident , la cantitati egale de energie consumata!). Daca furnizorui actual este Electrica TN cresterea procentuala este de 13-14%.Pana cand veti schimba furnizorul se va pastra aceasta crestere , ca o veti face in ianuarie , februarie sau peste 3 ani… intrucat furnizorul pana la schimbarea contractului isi rezerva fara acordul D-vs.dreptul de a va factura energia electrica la un tarif corespunzator asa zisului serviciu universal.Pentru alti furnizori nu stiu cresterea. Ca sa intelegeti mai bine , situatia este asemanatoare cu ce se intampla la o taraba de cirese unde aceasi calitate mie mi-o da vanzatorul cu 8 lei/kg pentru ca ma cunoaste , dar pentru d-vs. pretul este 10lei/kg.Daca veti cumpara tot de la el in ziua urmatoare o sa va dea si d-vs. cu 8 lei/kg , mai ales daca veti cumpara 3-5 kg…Comparatia este , desigur , fortata dar am dat-o numai sa intelegeti idea.Deci pe termen lung furnizorul prefera sa aiba clienti cat mai multi, stiind , ca va castiga vanzand mai multa energie. Altfel , glumind un pic , cum am mai zis si in cazul alegerilor , fiecare e liber sa-si aleaga mincinosul!

  • Vedeti d-le Bistritean , situatia de fata seamana cu procesul electoral sau daca vreti cu momentul in care v-ati casatorit. In mod sigur atat la alegerea eventualilor candidati cat si la alegerea consoartei nu cred ca ati tras la sorti.Aveati precis niste afinitati , chiar daca acestea ar fi greu de explicat. Oricine ar fi indraznit sa va contrazica cu argumente foarte pertinente , nu l-ati fi bagat in seama …Caci asa e viata , fiecare isi alege proprii „mincinosi” in cele doua situatii si la fel „mincinosul” din randul furnizorilor de energie electrica.Nu vreau sa fiu injurat asa ca mai mult nu pot sa spun , chiar daca eu , oarecum , stiu ce voi face.Ganditi -va bine, schimbarea cu orice pret nu-i buna. Stiu cupluri divortate care dupa ani si-au reluat relatia…Am glumit!

  • Avaria a afectat zona de nord pentru că Transelectrica nu a investit în rețeaua de 400 kv, respectiv închiderea inelului de 400 între Gădălin (Cluj) și Suceava precum și o bucata mai scurtă de vreo 70 km lipsa între Oradea-sud și Nadab (lângă Chișineu Criș AR) Cu acest inel ( prevăzut înainte de 1989) avaria era aproape insesizabila . Puteți vedea rețeaua Transelectrica , consumul, producția, exportul, importul de energie pe următorul link:
    https://www.transelectrica.ro/widget/web/tel/sen-harta/-/harta_WAR_SENOperareHartaportlet

  • Electrica TN are cea mai mica creștere față de ceilalți furnizori de ultimă instanță.Eu zic sa nu vă grăbiți, aveți un pic de răbdare. Cei mai agresivi sunt italieni de la Enel care vin cu niste tarife mai mici în zonele unde NU sunt furnizori de ultimă instanță pentru a lua din clienți Electrica, E-on și CEZ. Pentru cei mândri că sunt români le recomand o firma Românească, ( Electrica sau Hidroelectrica ) mai ales pentru că în italieni nu am încredere . Recomand sa mai așteptați cel puțin două luni cei cu consumuri mici-moderate

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Leo Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS