Actualitate

Procesiune de Florii la Bistrița, în prezența IPS Andrei

Sâmbătă 23 aprilie, Sâmbăta lui Lazăr, pe străzile Bistriței va avea loc a doua ediție a Procesiunii de Florii, cu participarea IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. După o slujbă de sfințire a ramurilor de salcie la Biserica ”Sf. Trei Ierarhi” de pe str. Al. Odobescu, se va porni în procesiune până la Biserica de la Coroana, unde se va oficia Slujba Vecerniei.

afis Procesiune de Florii 16.bmp”Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, va avea loc a doua ediție a Procesiunii de Florii, în sâmbăta de Florii, începând cu orele 18.00, la biserica cu hramul ”Sf. Trei Ierarhi ” de pe strada Al. Odobescu, unde IPS Andrei va binecuvânta ramurile de salcie care vor fi oferite credincioșilor. Procesiunea religioasă se va desfășura pe următorul traseu: str. Al. Odobescu – Bulevardul Republicii – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Protopopiatul Ortodox, unde la biserica de la ”Coroana” se va oficia la ora 19.00 Slujba Vecerniei. Această manifestare duhovnicească ne aduce aminte de drumul pe care L-a parcurs Mântuitorul nostru Iisus Hristos din Betania la Ierusalim, înainte cu o săptămână de Patimile și Învierea Sa din morți. Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va fi însoțit de preoți, diaconi, călugări și mulțime mare de credincioși cu ramuri de salcie în mâini. Vă așteptăm cu mult drag la această manifestare religioasă!”, anunță Protopopiatul Ortodox Bistrița.

În duminica a şasea din postul Paştelui, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, sărbătoare care deschide pregătirile de Paşti din Săptămâna Mare. Floriile înseamnă primul praznic împărătesc, numit şi Duminica Stâlparilor (popular Florii sau Flurii). Prăznuirea se face numai duminica, la fel ca Paştele. Numele derivă din latinescul Floralia, sărbătoare a vegetaţiei.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Isus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare. Tradiţia spune că aşa cum va fi vremea de Florii va fi şi în prima zi de Paşti.

Foto: arhivă 2015

3 comentarii

  • Nu stie stanga ce face dreapta. Protopopiatul Ortodox Bistrița anunță pentru sâmbătă 23 aprilie a doua ediție a Procesiunii de Florii, cu participarea IPS Andrei Andreicuț, in vreme ce Primăria Bistrița organizează în week-endul 23-24 aprilie,tot de Florii, a XVI-a ediție a Maialului bistrițean maghiar, care include concerte si concursul de gătit gulaș la ceaun, in Postul Mare. Mai rau ca-n filmele cu prosti.

  • Ortodocsi ii copiaza pe catolici cu procesiunile de florii…le-au furat bisericile si acum le copiaza si obiceiurile …hmm… va fi o procesiune politica cu preotii in fruntea multimii si cu politicienii dupa ei….primarul, raducu cu prietenul lui andrecut (nume cod ionica) blonda si cateii care dau pixuri la alegeri si tot timpul se va vorbi politica si glume, va fi o mica agitatie inainte de alegeri

  • Nu are nici un rost sa amestecam politica cu viata Bisericii si nici sa anulam traditia de peste 2000 de ani a Bisericii primare,numai de dragul de a ne afirma apartenenta la catolici sau ortodocsi.HAIDETI SA NE BUCURAM TOTI DE FlORII,SA NU FIM CA iUDA CARE S-A INTRISTAT SI SA NE IMBRATISAM DE iNVIERE,fratilor!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS