Economie Social

Produs de Cluj, prea la periferie, prea scump, prea cald

"Produs de Cluj", un eveniment organizat de asociația cu același nume și de Consiliul Județean Cluj, a avut sâmbătă trei defecte: a fost prea departe de oraș, a prins probabil cea mai toridă zi din an de până acum și s-a "vândut" scump.

Puțină lume a trecut astăzi pragul Complexului Heidenfeld de la Viișoara să vadă cu ce produse vine Clujul pe la noi. Până spre seară, în afară de expozanți și de polițiștii locali nu a fost mai nimeni. Și nici nu e de mirare că s-a întâmplat așa. Sâmbăta aceasta a fost probabil cea mai toridă zi din an în care toată lumea a încercat să se ferească de căldură. Nici vorbă de plimbat pe la tarabe sau de călătorit cu autobuzul până la Viișoara. Sau cu trenul.

Așa se face că produsele frumos aranjate, minunat am putea spune, și-au așteptat degeaba admiratorii și cumpărătorii. Mierea, produsele apicole, articolele meșteșugărești, brânza, florile sau papucii fabricați de Clujana nu au prea avut succes la puținii oameni care au ajuns în Heidenfeld fiindcă au mai avut un defect: erau scumpe. Poate că va trebui să ne obișnuim cu ideea că ceea ce este eco sau bio costă mai mult decât ceea ce putem cumpăra din supermarket.

Una peste alta, târgul în sine este unul care merită vizitat fiindcă e amenajat cu gust, produsele sunt de calitate, iar ideea în sine una demnă de salutat.

Mâine, târgul „Produs de Cluj” poate fi vizitat toată ziua. Dacă sunteți amatori de muzică populară din Ardeal, tot aici o puteți vedea live. Dacă vreți să știți ce puteți cumpăra, vedeți mai multe fotografii pe pagina noastră de facebook.

   

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.