Actualitate

Prof. univ. dr. în psihologie Mircea Miclea despre reacția poporului român la vizita Papei Francisc

Vizita Papei Francisc în România a creat un moment de euforie generală în întreaga țară, sute de mii de oameni mergând să-l vadă la București, la Șumuleu Ciuc, Iași sau Blaj, iar alte milioane au urmărit evenimentele la televizor.

L-am întrebat luni pe prof. univ. dr. Mircea Miclea de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj și totodată  laureatul Premiului Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală 2017 cum se ”vede” prin ochii săi o astfel de atitudine a poporului român majoritar ortodox.

”Papa este o figură emblematică a lumii contemporane care atrage simpatie nu numai la noi, peste tot. Cred că a adus suficient de multe reforme și în interiorul Bisericii Catolice și are poziții curajoase care merită tot respectul și prețuirea noastră. Sigur, pe de altă parte, a fost o anumită atitudine prea compliantă, prea supusă – aș spune – a populației, chiar și a mediei, la un astfel de eveniment în condițiile în care suntem o țară ortodoxă. Cred că face parte dintr-un sindrom mai general al românilor, acela de a sta mereu mult prea plecați în fața străinilor și de a prețui mai mult ce zic străinii despre ei decât ce zic ei despre ei. Atunci când e vorba de o atitudine similară, dar e legată de ortodoxie, este intens condamnată, iar acum când este o chestiune legată de catolicism … Repet încă o dată: merită tot respectul acest Papă, dar mi se pare că nu avem atitudini simetrice: condamnăm un anumit tip de religiozitate, cea ortodoxă, mă refer la cei care sunt atei, și suntem foarte permisivi la alt tip de religiozitate, cea catolică”, a răspuns prof. univ. dr. Mircea Miclea.

Întrebat dacă ar fi cheltuit Biserica Ortodoxă 9 milioane de lei (sumă alocată de la bugetul de stat pentru vizitat Papei Francisc – n.a) pentru un eveniment similar ce crede că s-ar fi spus în spațiul public, Mircea Miclea a răspuns: ”Reacțiile ar fi fost cu totul altele în media și pe rețele de socializare. Aceasta este o atitudine tipică, destul de frecventă în România. Nu aș merge pe un fatalism total, dar, dacă ne uităm la istorie, din păcate, foarte adesea am fost ahitiați după modul în care ne raportăm la străini. Ne raportăm la valorile interne mult mai modest decât la ceea ce spun străinii despre noi, ceea ce nu cred că este bine. Ar fi sănătos să fie echilibrat, ar fi sănătos să ai un sentiment de autonomie care e firesc dacă vrei să-ți prețuiești propriile valori, la fel de mult ca și a prețui valorile celuilalt”.

Prof. univ. dr. Mircea Miclea a participat, luni, la Năsăud, la o conferință academică având ca temă bullyng-ul în care a exprimat opinii interesante despre acest fenomen al lumii moderne pe care le vom reda în articole separate.

Etichete

24 comentarii

  • În opinia mea, profesorul Miclea greșește în a afirma că românul e un popor supus cu străinii, sau mă rog, supus la ceea ce spun alții despre el-afirmarea propriei identități-conștientizarea propriei imagini și atribuie acest fapt ca și un defect.
    Eu cred că absența criticilor și reacțiilor ține mai degrabă de distanța socială între cetățeanul român și personajul mediatic respectiv – lipsa de raporturi sociale (distanță socială mare) . Dacă Papa ar fi intervenit cu o declarație publică despre avort de exemplu în timpul vizitei sale în România, probabil ar fi altele reacțiile.
    Apoi , ateii cam lipsesc pe piața publică largă a ideilor și cea politică, în care ar conta e observabil de la mii de km depărtare, probabil în mici conferințe, forumuri universitare, reviste, cu invazia post-comunistă a religie în spațiul public(explozia B.O.R) e periculos să comentezi despre religie, ca spațiu social ficțional- realitate construită în raport cu o istorie anterioară, neverificabilă .
    Mai intervine și lipsa informațiilor și spiritului academic critic (obediența academică egal mecanism sigur de promovare pe șirul asistent profesor).
    De exemplu unui student român e greu să se avânte în discuții despre teze, teorii cercetări despre apariția religiilor odată cu apariția marilor orașe în istoria umanității, ca factor de regularizare și gestionare a raporturilor dintre indivizi, unde s-a trecut de la un control social local(comunitatea mică de trib, unde toți se cunoșteau) la societăți complexe numerice unde pentru a evita abaterile de la norma comună a trebuit inventat instrumentul religiei, pe plan abstract.
    Biserica Catolică realizează tendința și își adaptează discursul povestea- exemplu recunoașterea Big-Bangului înglobând-o , adaptând-o la o perspectivă creaționistă, care e în avantajul ei, mai ales cu noile avansări practice în domeniul fizicii fundamentale ( CERN). Pe planul gestiunii interne, ca și manager actualul Papă a adoptat măsuri concrete privind denunțarea abuzurilor sexuale a angajaților-reprezentanților ei, B.O.R face pași timizi, unul înainte unul înapoi(cazul Pomohaci) și asta posteriori pusă în fața evidențelor de netăgăduit. Desigur cu îngăduința unor autorități dependente de figura autorității religioase locale.
    Dacă doriți să aflați o părere care abordează diferit mai în profunzime subiectul, poate ar merita efortul să-l intervievați pe dl Daniel David.
    Doar el este specialistul în psihologia poporului român.

  • De a cataloga omeni in strain sau national mi se pare deplasat intro lume unde toate aspectele vietei sint influentate si interdependente pe plan global. Ostilitatea si frica fata de „straini” exprimata o lipsa de recunosterea acestor fapte si reconfirmarea unui simt de inferioritate inventate tipic unei societate care este tinut subdezvoltat din cauza politici tribale cu ajutorul religiei obsesive.
    Oare de ce exodul romaniilor si dece romani in mare majoritate incep sa infloresc psihic si economic in momentul cind se elibereaza de locul de nastere si de circumstante ostile fata de propriul popor in tara?
    Poporul roman, manipulat prin mijloce religiei care serveste sistemului politic clientelar este in continuare subpus autoritatiilor si greu se elibereaza si greu adapteaza ideile umanismului.
    In momentul cind partea obedienta a poporului roman va fi eliberat in sensul cum a exprimat Kant, lumea asa zis „civilizata” va fi deja un pas mai departe in dezvoltare.
    Si totusi exista semne bune, cea ce am vazut la alegeri europarlamentare la care manipularea a avut parca efecte inverse si unde opozitea a gastigat in mare parte cu tacere.

    • Corect dl Born. In momentul in care parasesti granitele Romaniei si incepi sa intelegi ce inseamna sa traiesti intr-o lume multiculturala, realizezi cat de ingradit ai gandit, cat marginite ti-au fost orizonturile.

  • Bravo WALTER BORN. !! Asa este. Incet si sigur poporul roman se schimba. Sigur ca cei trecuti de 60 de ani se schimba pe lumea cealalta .Unul ca rabinul si halandala nici in a zecea galaxie daca ajung si nu are nici un efect. In ce ma priveste tot timpul imi fortez constiinta ca sa o aduc pe calea cea buna ., O zi FRUMOASA !

  • Domnul profesor Miclea se afla cu treaba la Nasaud, epicentrul greco-catolicismului din Transilvania de Nord. Înainte de 1948 peste 95% din romanii din judetul Nasaud erau greco-catolici de 250 de ani. Înainte ca domnul profesor sa afirme atat de sigur pe el ca suntem ortodocsi ar fi fost mai bine sa se uite in jur si sa observe oamenii, locurile obiceiurile, mentalitatea publică. Spiritul occidentului, respectul pentru cultură, apetentza pentru educatie sunt vizibile cu ochiul liber pentru oricine vizitează Nasaudul, chiar pe fugă și ele sunt produsul Școlii Ardelene, a Unirii cu Biserica Romei, a regasirii radacinilor noastre Occidentale începând cu secolul XVIII prin intermediul Bisericii Catolice. Cel care nu vede ca Nasaudul de mai aproape pe Viena decat de Alexandria a vizitat Nasaudul degeaba. Valorile interne ale acestei parti din tara sunt altele decat cele presupuse de domnul profesor si au prea putin de a face cu ortodoxismul.
    Păcat ca o personalitate de talia dl. profesor Miclea riscă exprimări generalizatoare atat de sententioase, superficiale și contradictorii (ori suntem critici cu religiozitatea ori suntem o țara ortodoxă). Cu siguranța însă prin această poziție dl. profesor s-a definit pe sine ca ortodox-român. Să-i fie de bine!
    *
    Conform datelor recensământului din 1930 unitățile administrative cu cea mai însemnată pondere greco-catolică erau:
    Plasa Năsăud: 86,5% (luterani 5,9%, mozaici 3,7%)
    Plasa Beclean: 65% (reformați 19%, ortodocși 8,4%)
    Plasa Șieu: 52,8% (luterani 24,9%, ortodocși 10,5%)

    • Ha, ha, ha! Ce critică solidă! Dar înainte de „marea răpire uniată” câți catolici erau în plasa Năsăud? HIBRIDULE!

  • Ce comentarii aiurea! Nu ați priceput nimic din ce a spus profesorul. În primul rând atitudinea complexată față de străini este vizibilă prin prisma unor chestii extrem de simple: spre exemplu, 1. patriarhul spune cât de importantă este familia pentru sănătatea societății, patriarhul este hulit și i se aruncă invective (vezi presa zilnică!); zice papa același lucru, uauuu, ce lucru bun a spus papa! Merg românii în pelerinaj la Iași, sau la Nicula, sunt catalogați ca retrograzi, proștii lui Daniel etc. Merg catolicii la Șumuleu, acolo brusc ei devin pelerini, oameni cucernici, urmași ai Sfântului Părinte. Dacă patriarhului i se spune Preafericitul Părinte Daniel, iarăși se aruncă invective. Dacă unul este numit SFÂNT, este ok etc. 2. Dacă statul cheltuie 100.000 de euro pentru ceva legat de Patriarh și Biserică, sar toți idioții și papagalii. Dacă s-au cheltuit din bugetul de stat 2 milioane de euro pentru vizita papei, este ceva în regulă. Și exemplele ar putea continua. Dar sunteți prea mici în gândire să observați.

    • 1. Suma alocată pentru organizarea referendumului promovat de Patriarh a fost de 163,712 milioane de lei. De 35 de ori mai mult deci pentru un referendum care a promovat ura, care a fost respins de majoritatea românilor și nu ne-a adus niciun câștig nici pe plan intern nici pe plan extern.
      2. E o diferența între a merge în pelerinaj ca itinerariu spiritual și a te îmbulzi ca să pui mâna, batista și portofelul pe niște rămășițe dintr-un cadavru.
      3. Nicula e o mănăstire ocupată cu forța de către miliția și securitatea statului comunist și care este deținută abuziv și folosită în mod exclusivist și în ziua de astăzi de niște românii mari în gândire și mici și zbârciți la suflet.

    • @străinul învederat: 1. Referendumul pentru normalitate nu a promovat ura, beteagule, ci firescul. El nu a fost respins, ci poporul a fost manipulat. Deci, șterge-ți mucii, amărâtule!
      2. 5 la sută din cei care merg în pelerinaj la Iași pun mâna sau batista pe moaștele Sfintei. Cui spui tu povești, javră râioasă?
      3. Nicula este centrul spiritual al unei mari părți a Ardealului. Ce-i cu aburelile astea?
      4. Nu ai spus nimic concret, doar aberații. Mai citește, mucea!

  • Profesorul Miclea şi exprimat, la cerere, o opinie în calitate de specialist. Constat obiectivitatea şi apreciez raţionamentul dumnealui. Comentariile sunt evident mult mai subiective şi făcute sub impuls emoţional.

  • REDUCȚIONISMUL MANIPULATOR RIDICAT LA STATUT DE ARS VIVENDI
    Îl admir și îl respect pe domnul profesor Mircea Miclea, dar când vorbește de “supușenia poporului român’, făcând trimitere la deschiderea și entuziasmul românilor la venirea Papei în țara noastră, nu pot decât să-l bănuiesc de rea voință, de ‘supușenie’ suspectă sau de executarea unei comenzi politico-religioase. Dacă tot suntem o nație de pupincuriști, cum de nu s-a manifestat identic românul psihanalizat de dl profesor aidoma la sosirea patriarhului Kiril, un străin de neam, din 2017?! Cine i-a controlat atunci pe cei din mass-media, de au fost atât de reci și prevăzători? Cine i-a împiedicat pe români să-i facă o primire, la fel de călduroasă și nemaipomenită, patriarhului Rusiei, cum i s-a întâmplat Papei Francisc?! De ce le insultă intelegența românilor dl profesor specialist în psihologia maselor? Cum poți cataloga, la grămadă, drept atei pe cei ce l-au primit cu brațele deschise pe episcopul Romei?! Orice om de bun simț, din orice parte a lumii, indiferent de religie – chiar cu ochii închiși – ar putea detecta diferențele catastrofal de diametral opuse dintre Papa Francisc și mulți patriarhi ai lumii ortodoxe, deosebiri la nivel de atitudine umană, de abordare a problemelor sociale, de compasiune pentru străini și marginali, de implicare în viața cetății, de viață trăită, de smerenie, de gândire și acțiune.
    O fi un atac indirect la președinte, care s-a bucurat de o creștere în ochii populației după aceste zile sau plata pentru o viitoare funcție în guvern?
    Din spusele dlui profesor reiese faptul că Papa a fost primit cu însuflețire doar de către ateii din România, care ar avea o părere proastă, nu se știe din ce cauză, despre ortodocși. Încă mă minunez cum a reușit să strângă – un străin de neam, pirpiriu și albinos – zeci de mii de atei la București, Iași, Șumuleu și Blaj!!!

    • Intru htotu de acord cu d voastra….dl Miclea ,aswmenea lui Papahagi ,m-_as decu vraiment…..

    • Si pe mine m-a dezamagit interventia D-lui Profesor, pentru care dealtfel am un mare respect. Insa cred ca se pricepe mai putin la chestiunile legate de psihologia religiei si la un anumit tip de reactii ale unui popor care vorbeste o limba curat neo-latina si caruia i s-a bagat initial cu sila o confesiune crestina care nu i se potriveste defel. De aceea am putea intelege de ce unirea cu Roma a unui numar mare de romani ardeleni a fost un proces chiar firesc. Si este chiar firesc ca romanii sa priveasca spre Roma si nu spre Moscova!

  • Comparați cuvântările Papei de oricând și oriunde, cu cele ale PF Daniel. Diferența mi se pare ca de la cer la pământ.

    • Cu siguranță! Cele ale papei respectă cu strictețe agendele seculariste ale „veacului acesta”.

  • Cu siguranta faptele ,comportamentul Papei Francisc si de asemenea cele ale Patriarhului Daniel vorbesc . Fiecare om simplu intelege si vede diferentele colosale dintre cei doi,modestia unuia si orgoliul si opulenta celuilalt. Admir curajul si smerenia Papei Francisc de a-si cere iertare in numele bisericii de la rromi din tara noastra care mereu au fost marginalizati. Ce frumos ne-a indemnat la iubire si fraternitate,aceptare si intelegere. S-ar fi cuvenit ca si Patriarhul Daniel sa ceara iertare credinciosilor greco-catolici pentru raul savarsit im perioada comunista,insa daca ar fi facut asta ar fi fost necesara retrocedarea bisericilor confiscate de comunisti , Bisericii greco-catolice !

    • Modestia papei! Nici fiscul nu poate evalua averea Vaticanului. Oricum, de ordinul miliardelor. Patriarhia română, de cel al milioanelor. Oare cererea asta de „iertate” e un fel de „unire cu rroma”?

    • Papa este un eretic viclean care a venit sa prosteasca o tara intreaga.Merge vicleanul cu Loganul dar are 20 de bodyguarzi cu masini blindate pe langa el,capace de canal sudate si lunetisti pe fiecare bloc.Halal popor care pune botul la un viclean care spune ca tatal lui Iisus Hristos este lucifer.Rrruuusiine popor de doi bani care va huliti biserica strabuna si adevarata si slaviti un diavol imbracat in piele de oaie.

  • e chiar culmea sa acuzi BOR de opulenta si sa lauza modestia Papei, cand Vaticanul are niste averi incredibil de mari si o activitate politica subterana la fel de incredibila!

    • Biserica Catolica isi foloseste averea pentru acte de caritate (milostenie), nu pentru binele personal al ierarhiei.

  • Pentru Mihai Anghel: stai la soare vara asta să te „coci”. Vezi câte proiecte sociale are B. O. R. și cât investește cea Catolică în armament, pilule contraceptive, etc!

  • Domnul profesor merge pe un drum gresit.Cand nu poti demonstra o părere jignesti, folosesti un limbaj depreciativ la adresa celui care nu iti împărtășește ideile și atitudinile. Nu sunt nici atei si nici prosti cei care simt nevoia să aibă alături oameni sinceri ce le împărtășesc sentimentele,oameni cu gesturi firești, cu trăiri care nu sut contrafacute, cu dorința apropierii de Dumnezeu, cu conștiința ca doar mergând împreună în iubire frățească viața ni se va părea mai frumoasă. Un om care nu promovează ura si dezbinarea nu poate să nu observe că acest pelerinaj nu a fost întâmplător, ca Dumnezeu l-a trimis pe Sanctitatea Sa pentru că era necesar, pentru că niciodată acest popor nu a fost mai rătăcit și mai dezbinarea ca acum. Oamenii de bună calitate și credința au rezonabil cu tot ceea ce s-a petrecut in țară pe parcursul celor trei zile…Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ca a plănuit acest eveniment și-l rog din suflet să-i dăruiască papei ani mulți in sănătate pentru că este necesară prezența lui in propovaduirea si punerea in viata cotidiană a perceptelor moral-crestine lasate de Isus nouă.

  • Papa este un eretic viclean care a venit sa prosteasca o tara intreaga.Merge vicleanul cu Loganul dar are 20 de bodyguarzi cu masini blindate pe langa el,capace de canal sudate si lunetisti pe fiecare bloc.Halal popor care pune botul la un viclean care spune ca tatal lui Iisus Hristos este lucifer.Rrruuusiine popor de doi bani care va huliti biserica strabuna si adevarata si slaviti un diavol imbracat in piele de oaie.

    • Popor iradiat de pesede,
      Români contaminați de Europa,
      Trei zile în Carpați a fost un fast,
      Când papa l-a înlocuit pe popa.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Marius Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS