Social

Profesorii pot preda până la 70 de ani, însă numai în anumite condiții

Profesorii pot preda până la 70 de ani, potrivit metodologiei de mobilitate, publicată în Monitorul Oficial dacă nu li s-a emis deja decizia de pensionare și depun până pe 29 ianuarie 2024 o cerere în acest sens la secretariatul școlii, conform calendarului oficial.

Școlile pot aproba cererile acelor profesori care îndeplinesc mai multe condiții:

  • cadrului didactic nu i s-a emis decizia de pensionare și până la data de 1 septembrie 2024 nu împlinește vârsta de 70 de ani;
  • posturile didactice/catedrele pe care sunt titulare, conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedra, sunt complete și au viabilitate de cel puțin un an școlar, luând în considerare și cererile privind reducerea normei didactice de predare, fară diminuarea salariului, a personalului didactic de predare, conform prevederilor legale în vigoare;
  • la nivelul unității/unităților de învățământ, în care urmează să fie menținute în activitate ca titulare în funcția didactică, nu există reducere de activitate la catedrele pe care cadrele didactice respective sunt titulare și nu este necesară completarea/întregirea normei didactice de predare a altor cadre didactice, conform prezentei Metodologii, din unitățile de învățământ respective cu ore din catedra pe care sunt titulare cadrele didactice care se încadrează în prevederile de la pct.1 și urmează să fie menținute în activitate, că titular, în funcția didactică

În condițiile în care, până în 1 septembrie a.c. se constată că, din cauza reducerii numărului de ore la o anumită disciplină, nu mai este îndeplinită condiția de la lit. b) sau lit. c), inspectorul școlar general revocă decizia emisa conform alin. (11).

Calendarul pentru profesorii care vor să fie la catedră până la 70 de ani:
  • depunerea și înregistrarea cererilor la secretariatele unităților de învățământ; perioada: 3-29 ianuarie 2024
  • aprobarea cererilor privind menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare la nivelul unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratul şcolar; termen: 31 ianuarie 2024
  • întocmirea, la nivelul inspectoratelor şcolare, a listelor finale cuprinzând cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 31 alin. (5) din Metodologie și au solicitat menținerea în activitate ca titular în anul școlar 2024-2025, prezentarea acestora spre validare consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, conform hotărârii comisiei paritare şi afişarea listelor finale la inspectoratele şcolare; perioada: 1-2 februarie 2024
  • înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare; perioada: 5-6 februarie 2024
  • soluţionarea contestaţiilor de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. termen: 7 februarie 2024 

6 comentarii

  • O multime de tineri gata facultatea si nu au unde sa lucreze ,acesta lege e cu 2 taisuri ,o sa se mareasca varsta de pensionare iar cei tineri cu pregatire in domeniu, nu o sa aiba de lucru.

    29
    12
  • Poate câteva condiții mai trebuiau:
    -vârsta+greutatea să nu depășească 100 de puncte, ex: 70 ani+30 de kilograme.
    -să-și ducă pătucul de acasă.
    -musai în CV să figureze membru la partidul de guvernare.
    Totuși, cu scuzele de rigoare, deoarece mai sunt și profesori peste 65 de ani, încă în putere, dar ce facem cu tinerii? No, numa întreb.

    31
    15
  • La profesori ar trebui în primul rând teste psihologice serioase, la toti.
    La cei peste 65 de ani out!sa lase pe alții mai tineri, să muncească și alții, că acuma imediat ar tebuinsa îi care părinții pe profesori la școală, că nu se pot deplasa.

    32
    16
  • Domnule sparanghel, ce competenta ai dumneata sa scrii asemenea aberatii indreptate impotriva unor dascali ? Inainte de a scrie intr -un ziar serios,iti recomand sa revezi gramatica…..Si putina decenta…

    11
    5
    • Domnu doctor să nu fie cu supărare dar Sparanghel se referea la cei bătrâni să lase locul celor mai tineri, ceva de genul: Carol al 2-lea fuge cu Lupeasca și lasă locul lui Mihai care culmea avea vârsta tot cu 7 în față și cu rezultate=0, deci înțelegeți?…cred mult în sparanghel, e chiar o delicatese cu un mușchi de vită prăjit mediu.

      2
      4
  • Tot cu tablagii frustrati de genul tau,am de a face! Va raspund tuturor dupa cum meritati! Recent , au aparut cateva carti scrise de istorici reputati despre Carol al II-lea! Puteti lectura! Bazaconii se pot scrie oricand! Regele Mihai I avea 6 ani si atunci, s-a instituit Regenta! Care se instituie ori de cate ori mostenitorul(rea) este sub18 ani!Peste tot in lume! Probleme si greseli in toate familiile au existat,exista si vor exista mereu, din foarte multe cauze! Important este , sa fie gestionate rational si indreptate ,acolo unde e posibil! Referitor la subiectul articolului, scoala,liceul sunt cele in masura sa pastreze sau nu,cat se poate , dascalii de valoare!! Asadar ,din punctul meu de vedere, valoarea este indispensabila si se vede cu ochiul liber! Cat despre cealalta problema, stimabile gradat,astept cu nerabdare o dezbatere serioasa Monarhie Constitutionala VS Republica , cu oricine,oricand!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS