Actualitate Economie

Programul ”Prima mașină” va fi lansat în noiembrie. Care sunt criteriile de participare

Guvernul vrea să lanseze din noiembrie programul "Prima maşină", prin care îşi propune să sprijine achiziţia de autoturisme noi cu credite bancare garantate de stat, şi estimează că proiectul va genera vânzarea a 20.000 de unităţi anual. Vor avea prioritate tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani.

Programul este destinat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care vor avea prioritate, dar şi altor categorii de vârstă, şi vizează emiterea de garanţii de stat pentru creditele contractate de beneficiari în vederea achiziţiei de autoturisme noi.

Garanţia statului va acoperi maximum 50% din valoarea creditului acordat în cadrul programului, diferenţa fiind reprezentată de autoturismul achiziţionat.

Valoarea creditului va fi de maxim 50.000 de lei plus TVA, la care se adaugă costul poliţei CASCO pentru primul an.

Avansul minim solicitat de bănci beneficiarului va fi între 5% şi 10% din valoarea creditului, iar costul total al finanţărilor garantate de stat nu va depăşi ROBOR la 3 luni plus o marjă de 3%.

Durata maximă a perioadei de creditate va fi de 84 de luni.

Autorităţile estimează că prin acest program vor fi vândute 2.500-3.000 de maşini până la finele acestui an, respectiv 20.000 de unităţi noi anual. Nu va fi posibilă achiziţia de maşini prin acest program mai scumpe decât plafonul stabilit, la care clientul să acopere diferenţa.

Vânzările de autoturisme vechi din România sunt de trei ori mai mari decât cele de maşini noi, care înregistrează un volum anual de 80.000 de unităţi. Totodată, vânzările de maşini noi către persoane fizice reprezintă aproximativ 20.000 de unităţi.

Prevederile acestui program vor fi cuprinse într-un proiect de act normativ care va fi analizat de guvern în această săptămână, într-o primă lectură. Actul normativ va fi aprobat în şedinţa Guvernului de săptămâna viitoare şi programul va deveni operaţional la 1 noiembrie. Programul „Prima maşină” va urmări să simplifice accesul tinerilor la creditare şi va fi destinat persoanelor cu venituri reduse, încurajând însă şi achiziţia de maşini mai puţin poluante şi stimulând industria autohtonă de autoturisme.

Plafonul de garanţii va fi stabilit de Ministerul de Finanţe împreună cu Fondul de Garantare, iar până în prezent patru bănci şi-au anunţat intenţia de participare în cadrul proiectului.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS