Actualitate

Programul de sărbători al galeriei comerciale şi al magazinelor mari din Bistriţa

Galeria comercială B1 Shopping Bistriţa de pe Calea Moldovei este deschisă duminică, în Ajunul Crăciunului, până la ora 18.00 pentru ca Moşul să-şi poată încărca sacul cu daruri. Magazinele vor fi închise luni, iar marţi vor avea program scurt între 9.00 şi 14.30.

Magazinul Selgros de pe Calea Moldovei este deschis, duminică, între orele 6.00 şi 18.00, în 25 decembrie este închis, iar marţi va fi deschis între 6.00 şi 22.00.

Între 27 şi 30 decembrie, magazinul va fi deschis până la ora 23.00, aşa cum se poate vedea din programul de mai jos.

Hypermarketurile Kaufland se vor deschide pe 24 decembrie și pe 31 decembrie la orele 7.00-7.30, urmând să se închidă, în funcție de magazin, în intervalul 16.00-18.00. Kaufland este închis pe 25 decembrie și pe 1 ianuarie 2018. În 26 decembrie și 2 ianuarie, majoritatea magazinelor Kaufland vor avea program scurt: ora deschiderii va varia în funcție de magazin în intervalul orar 9:00-9:30, iar ora închiderii va varia de asemenea, în intervalul 14:00 – 15:00.

Magazinele Lidl sunt închise pe 25 și 26 decembrie, precum și pe 1 ianuarie 2018. Pe 24 decembrie, magazinele sunt deschise de la 7.00 -18.00.

Supermarketurile Penny sunt închise în prima zi de Crăciun și pe 1 ianuarie 2018. În zilele de 24 și de 30 decembrie, ele vor funcționa după un program mai scurt.

Unitățile comerciale ale Profi nu vor fi deschise în 25 decembrie 2017.

6 comentarii

  • Mă gândeam la lucrătorii din acele magazine, care ajung acasă în ajun la 7-8 seara și au o singură zi de sărbătoare. Subjugati de lăcomia patronilor, mascată de respectul pentru clienți. Dar oare ei, lucrătorii, nu merită respect?

    • Bună seara!
      Doamnă sunteți puțin ipocrită!
      Mergeți la spital, o să găsiți personalul la serviciu!La pompieri, la politie, jandarmerie..și aș putea continua.
      Luptele noastre interioare adevarate apar in momentul in care nu suntem stăpâni pe existența noastră și cand nu ne asumăm rezultatele propriilor noastre alegeri.Fiecare lucrează acolo unde a ales, de bunăvoie. Ati vrut să păreți mai catolică decât papa…dar doamnă mie una îmi inspirați compasiune.
      Vă doresc de aceste sărbători să primiți înțelepciune si curajul de a trai în aceste vremuri.Ve-ti avea frământări mai puține.
      Vă salut cu drag stimata doamna Lucia.

      *Mulțumesc ptr răspuns stimată doamnă Cristiana Sabău, vă doresc sărbători liniștite!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS