Sport

Promovarea, vis pierdut. Gloria, eliminată la baraj de Corvinul Hunedoara

Echipa de fotbal Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a ratat calificarea pentru barajul final și implicit șansa de a promova în Liga a 2-a la capătul acestui sezon. După ce a pierdut la Bistrița în fața Corvinului cu 1-2, Gloria a cedat și la Hunedoara cu același scor.

În manșa secundă a primului baraj de promovare, care a avut loc pe Stadionul ”Michael Klein” din Hunedoara, Adam Abdul a deschis scorul pentru Gloria în minutul 22, reaprizând speranțele calificării, însă Corvinul a egalat prin Marius Lupu în minutul 32. La pauză, tabela a arătat 1-1. Corvinul a preluat conducerea în minutul 64, gol Nicolae Pârvulescu, și s-a impus cu același scor ca în tur, 2-1.

Antrenorul Adrian Falub a trimis în teren următorul 11: Bodea, Manolache, Georgescu, Vasile, Fridrich, Țica, Abdul, Copaci, Yameogo, Gondiu, Davordzie.


”Un meci bun, peste nivelul Ligii a 3-a după părerea mea. Am început foarte bine jocul, l-am controlat, am știut exact ce trebuie să facem și atâta timp cât am făcut lucrurile cum ne-am propus totul a funcționat bine. Dacă nu făceam aceleași greșeli ca și în tur și intram cu 1-0 la pauză, cred că ne puteam califica. Până la urmă, calificarea am pierdut-o acasă în primele 30 de minute, când am avut o gaură imensă în centrul apărării și cred că acolo s-a făcut diferența. În cele două meciuri ne-a trădat puțin apărarea pentru că n-am reușit să câștigăm duelurile, ne-au surprins cu mingile lungi pe atacanți, care au câștigat duelurile, nu prin joc. Astfel de meciuri se joacă cu sufletul, cu inima și tactic. Corvinul a avut mai multe ocazii în cele două meciuri, a înscris mai multe goluri și din acest punct de vedere cred că a meritat să se califice. Felicit Corvinul, dar cred că și noi am merita să fim în Liga a 2-a. Le mulțumesc oamenilor din conducere pentru că am avut condiții, tot ce a fost nevoie. Vom vedea ce se va întâmpla, vom discuta, nu știu ce va fi. Nu ne-am făcut un plan B, ca să spun așa, ne-am gândit că vom promova și vom merge mai departe, dar din păcate așa a fost să fie”, a declarat Adrian Falub.

În primul meci, disputat miercuri pe Stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița, Gloria – Corvinul 1-2 (Antonio Manolache 88 penalty / Alexandru Curtean 22 penalty, Marius Lupu 28).

În barajul final de promovare în Liga a 2-a, în 3 și 7 iunie, se vor lupta favorita Corvinul Hunedoara și surpriza Unirea Ungheni, care a trecut de FC Bihor după 1-1 acasă și 3-2 la Oradea.

Gloria și FC Bihor au făcut parte din Seria 10 a Ligii a 3-a (locul 2 respectiv locul 1), în timp ce Corvinul Hunedoara a dominat Seria 9, urmată în clasament de Unirea Ungheni.

”Din păcate, ne oprim aici! Ne-am dorit, am luptat, am sperat, dar nu a fost de ajuns… Ne-am propus la începutul sezonului să jucăm barajul de promovare în Liga a 2-a, am trăit împreună cu dvs. atât bucurii, cât și momente mai dificile… așa cum este cel de astăzi. Știm că nu e ușor, dar o vom lua de la capăt, ne vor pregati mai bine și vom reveni pe același drum cu mai multă determinare și încredere că putem reuși. Și o vom face!”, a transmis pe Facebook gruparea bistrițeană.

Etichete

3 comentarii

  • de la mijloc in sus echipa arata foarte bine,se va promova la anul fluierind.apararea e praf si pulbere.cu aceasta aparare nu se poate promova in veci.cu rei fundasi ok,adusi in vara asta si cu aceeasi la mijloc si inca un varf se va promova fara probleme.

    5
    12
  • Bună seara,
    Am văzut și meciul acesta…Am remarcat doar organizarea superioara în primele minute .Cred ca acesta promovare s.a pierdut pe mana domnului Falub deoarece dansul a selectat jucători aduși. Din acest lot as păstra 5 JUCĂTORI…BODEA,MANOLACHE,ABDUL,FRIDRICH,GONDIU
    Tuturor celorlalți domnii : antrenorii, preparator fizic,le.as mulțumi ptr munca depusa …
    Nu sunt multe de spus pentru ca nu meritam sa promovam…
    Corvinul are 3 jucătorii de atac buni ,Avem si noi 3 jucători doar ca defensivi…un recuperator și doi fundași…cine sa de.a gol…
    O luam de la capăt cu încredere…
    Seara buna…

    10
    6
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS