Actualitate

Protest spontan în faţa spitalului din Năsăud. S-au adunat prieteni ai familiei care şi-a pierdut fetiţa

Peste 25 de persoane rude şi prieteni ai familiei Mureşan căreia i-a murit fetiţa de patru ani s-au adunat, miercuri, în faţa Spitalului Orăşenesc „George Trifon” din Năsăud să manifesteze, însă nu au scandat lozinci împotriva nimănui, doar au stat de vorbă.

Lt. col. Florin Furnea, adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, a declarat pentru Timp Online, că oamenii s-au adunat în jurul orei 15.00 în afara spitalului şi, timp de o oră, au stat de vorbă între ei şi au acordat interviuri unor jurnaliştio prezenţi acolo.

„S-au adunat rude şi prieteni ai familiei căreia i-a murit fetiţa de patru ani după ce a făcut o entorsă. Au venit mămici cu copii, nu au scandat nimic, doar au stat de vorbă cu jurnaliştii care erau acolo. Au plecat după circa o oră. E un protest spontan dacă vreţi, deşi nu s-a scandat nimic. S-a încheiat fără incidente. Nu a intrat nimeni în spital. A ieşit liderul de sindicat al angajaţilor din spital şi a stat de vorbă cu ei, apoi au plecat”, a declarat lt. col. Furnea.

Contactat în legătură cu acest subiect, dr. Adrian George, directorul spitalului năsăudean, a spus că nu se află în localitate, dar că a fost informat de cei aflaţi în instituţie că se protestează.

„Sunt la Bistriţa, m-au sunat cei din spital şi mi-au spus că se adună lumea. Nu au intrat în spital. E urât să facă aşa ceva. Nu ştiu a cui a fost ideea şi nici nu mă interesează. Cum să organizezi aşa ceva? Ei vor să spună că noi suntem vinovaţi când nu s-a pronunţat nimeni în legătură cu acest lucru? Nu se poate aşa ceva”, a declarat dr. Adrian George.

Fetiţa de patru ani din Năsăud care a murit într-o sală de operaţie din Cluj a făcut un şoc toxico-septic, potrivit concluziilor preliminare din raportul medico-legal, dat publicităţii, miercuri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Fetiţa de patru ani a familiei Mureşan din Năsăud a decedat, luni, la Cluj-Napoca, după ce suferise săptămâna trecută, joi, un traumatism, iar familia s-a prezentat cu ea la Spitalul Orăşenesc „George Trifon” din Năsăud.

Foto: Mesagerul de Bistriţa-Năsăud

nas 2 nas 3 nas 4

4 comentarii

  • Asteptati ancheta specialistilor, oameni buni. Justitia se face de institutii abilitate, iar voi arucnati cu pietre in medici. Aveti rabdare si o sa iasa adevarul la suprafata si o sa aveti surprize.

    • A fi om in Romania inseamna, pentru multi, a intoarce un serviciu in momente grele, a pacali sistemul, a pune o vorba buna sus, a gasi pe cineva care te scapa, “te rezolva” sarind peste lege si rand. Scopul imediat este “sa te descurci” iar tinta finala este “sa te realizezi”. Nu neaparat ca om, ci ca un mic animal social pentru care succesul in viata inseamna capacitatea de a invinge mereu sistemul, de a-l utiliza pentru a stoarce cat mai multe beneficii de pe urma lui, de a-l calca in picioare, de a fi mereu un privilegiat intr-o lume de condamnati. Exista totusi o raza de speranta la noile generatii. Pentru ele trebuie luptat ca institutiile care astazi scot putregaiul la lumina sa ramana in viata. Macar urmasii nostri sa aiba sentimentul ca traiesc, cu adevarat, printre oameni. Actuala generatie incepe (parca) sa imprastie ceata in care se afla intreaga societate romaneasca… este inca in deriva, cauta aproape cu disperare acea stare ce echilibru fireasca si normala a omului in societate, a societatii (Romaniei) in lume.

    • Ioane,nu trebuie ca justitia sa ne spuna cum suntem tratati noi,copiii sau parintii nostri !!! O simtim pe propria piele asa ca daca o sa avem surprize,o sa fie in tonul minciunii si ticalosiei in care traim !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS