Prunele bistriţene, pe cale de dispariţie. Magiunul făcut din ele, mai gustos decât cel de Topoloveni

Prunele bistriţene din care se face celebra ţuică şi magiunul aproape că au dispărut. Pomicultorii au scos prunii bătrâni din livezile lor şi i-au înlocuit cu alţii care produc mai multe fructe şi mai mari. Doar prin unele gospodării au mai rămas câţiva răzleţi, iar un fermier din Braniştea s-a încăpăţânat să nu îi taie.

Eugen Szekely a fost singurul care a venit la „Toamna bistriţeană” cu prune bistriţene din ultima recoltă din acest an pe care le-a vândut cu trei lei kilogramul.

„Am două hectare cu pruni bistriţeni, dar nu plantată, de mai demult. Anul acesta am obţinut cam 20 de tone de prune la hectar maxim. Pruni mai au şi alţii, problema este că nu dau rod pentru că, după părerea mea, soluţiile astea de stropit nu mai au niciun efect. Noi, ăştia care producem, unde să mai mergem să facem analize la un pesticid sau insecticid, nu avem unde. Eu îi stropesc, că altfel nu aş avea prune bistriţene, le fac tratamente ca la orice livadă, dar costă mult tratamentele astea”, a spus bărbatul.

Anul acesta, foarte multă lume a cumpărat prune de la el pentru magiun şi ţuică.

„Anul acesta s-au vândut foarte bine pentru dulceaţă, pentru ţuică, pentru compot. Aşa aromă la ţuică, precum o dă pruna bistriţeană, nu o dă niciun alt fruct, dar oamenii nu mai ştiu aprecia acum aroma. Cei care beau orice nu mai ştiu ce gust trebuie să aibă. Eu vând litrul de ţuică cu 30 de lei, dar am văzut că unii care o iau de la mine vând litrul cu 80 de lei. La un birt costă 8 lei suta de grame”, a mai spus pomicultorul.

L-am întrebat pe directorul Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Bistriţa, Ioan Platon, de ce au dispărut prunii din soiul bistriţean.

„Prunii din soiul bistriţene sunt afectaţi de viroze, de vărsatul prunelor, o boală catastrofală. Ar trebui un program naţional de devirozare şi producere de material. Într-adevăr, dacă noi, ca judeţ, am reuşi să salvăm prunul bistriţean, Magiunul de Topoloveni ar fi la pământ faţă de magiunul din pruna bistriţeană pentru că nu are nevoie de niciun pic de zahăr. Mai există chiar şi prun bistriţean muscat, ca şi soiul de struguri, extrem de aromat. Din păcate, bolile au evoluat în pomicultură, la fel cum au evoluat şi al oameni. Pe vremuri, chiar dacă pomicultura era mai rudimentară, primele tratamente erau făcute de echipe specializate, cu nişte carosabile. Indiferent dacă aveai trei pomi în curte sau mai mulţi, cei de la Fito veneau şi făceau tratament pentru pomi. Dădeai doi lei şi îi tratau cu ce trebuia. Din păcate, după 1989, s-au lăsat livezi întregi de izbelişte care au devenit focare de boli şi dăunători”, a spus Ioan Platon.

Potrivit directorului Staţiunii, în anumiţi ani, prunii rodesc, iar în alţii le cad toate prunele pe jos. „Asta face virusul. Mai este un dăunător în sâmure: viespea prunelor. Oamenii nu prea ştiu. Dacă vor să aibă prune e important să facă tratamentul la scuturarea petalelor”.

Întrebat de ce nu face ceva Staţiunea Pomicolă ca să salveze prunul bistriţean, Ioan Platon a răspuns: „Eu am dat un elan, dar trebuie alocate fonduri pentru devirozare. Trebuie cumpărate kituri pentru analize în laborator, făcută devirozarea materialului şi, chiar dacă l-am devirusat, problema e de păstrare. Noi avem nişte depozitare unde îi ţinem. Dacă am avea fonduri, l-am putea salva”.