Actualitate Recomandări

PSD, de la parlamentar, la primar: Actualii guvernanți arată că au altă agendă decât cea a oamenilor (VIDEO)

Parlamentarii PSD din Bistrița-Năsăud au depus 240 de amendamente la Legea bugetului de stat pe 2021, însă ”într-un simulacru evident de democrație, au fost votate de actuala putere, în bloc, pentru a fi respinse”, a declarat deputatul Bogdan Ivan, în opinia căruia guvernarea de Dreapta ”declară război românilor din clasa de mijloc”.

”În total, PSD a depus 2626 de amendamente la Legea bugetului de stat, fundamentate după nevoile oamenilor din toată România. La nivelul județului nostru, s-au depus 240 de amendamente la Legea bugetului de stat care, într-un simulacru evident de democrație, au fost votate de actuala putere, în bloc, pentru a fi respinse. Inclusiv parlamentarii județului Bistrița-Năsăud au votat pentru respingerea acestor amendamemnte în cadrul comisiilor lor. Sunt foarte curios cum vor vota luni și marți când va avea loc dezbaterea finală pe amendamente pentru că acestea sunt discutate cu comunitățile locale, cu oamenii care au cea mai mare aplecare asupra comunităților locale, primarii, toți din județ, indiferent de culoarea politică: PSD, PNL, ALDE sau UDMR”, a declarat Bogdan Ivan.

Parlamentarul a amintit că, în timp ce PSD guverna România, au fost implementate în județul Bistrița-Năsăud 450 de proiecte de dezvoltare dintre care 124 pentru comunitățile conduse de primari PNL.

”După un an și jumătate de guvernare PNL, au fost finanțate – cu ghilimelele de rigoaremult și extrem de mult două mari proiecte: unul de la Tiha Bârgăului, accesat pe Fondul de Mediu pentru instalarea de panouri solare pentru casele izolate care nu au acces la rețeaua electrică, și bani pentru studii pentru centura ocolitoare a Becleanului care a fost pornită în timpul guvernării PSD. În rest, zero. Acesta este planul actualei guvernări: de austeritate maximă, subdezvoltare și în cazul Ministerului Dezvoltării cifrele sunt cele care nu mint. Pe noul proiect de buget, PNDL va avea cu 19,2% mai puțin decât în 2020, iar atunci a fost cu 30% mai puțin decât în 2019. Astăzi, prin ce fac actualii guvernanți, prin ignore-ul pe care îl dau primarilor, președinților de CJ și comunităților locale arată că au o cu totul altă agendă decât cea a oamenilor”, a spus deputatul PSD.

Bogdan Ivan a adăugat că sunt false informații că bugetul Ministerului Sănătății și al Educației au crescut.

”E ca într-o familie când ai 100 de lei să te gospodărești. În viziunea noastră bugetară înseamnă să-ți iei mâncare, apă și o haină de care ai nevoie. În viziunea celor de Dreapta înseamnă să-ți iei băutură și să mai vinzi și ceva din casă ca să iei și mai multă. Acolo suntem azi cu acești domni. Ce e cel mai grav e faptul că pe noul Program de Redresare și Reziliență (PRR) suntem într-o situație foarte critică. Vine președintele Klaus Iohannis care ne spune că avem 80 de miliarde pe care îi vom lua, din care 50 de miliarde oricum reveneau României. PRR trebuia să aibă implementare până la finalul anului 2022, iar dezbaterile sunt începute într-un cerc foarte restrâns și cu mare greutate a reușit domnul președinte al CJ Radu Moldovan să ajungă la aceste dezbateri și cam atât. Cu mediul de afaceri, cu sindicatele și ONG-uri nu au fost dezbateri și a rămas în stand-by. Au termen până în 30 aprilie să depună acest PRR care, în momentul de față, e total netransparent. Din acești bani, 30 de miliarde sunt credite, bani pe care noi, ca și țară, va trebui să-i dăm înapoi. Avem 14 miliarde de euro care, dacă până la finalul anului 2022, nu vor fi contractați prin administrația publică locală, prin Guvernul României sau celelalte autorități, vor dispărea. În același timp, contribuția României la UE în această perioadă – care depășește 2 miliarde de euro anual – va fi mai mare decât banii pe care îi putem încasa. Era un moment unic pentru România de a scrie istorie cu acești bani europeni – care sunt infimi în comparație cu alte state – dar a rămas în aer. Actuala guvernare de Dreapta declară război românilor din clasa de mijloc. Aceasta este concluzia mea”, a spus el.

Primarul comunei Maieru, Vasile Borș, a precizat că atâta timp cât PSD a fost la guvernare, atât cu Victor Ponta, cât și cu cei care au urmat la conducerea guvernelor, au alocat resurse pentru comunități.

”În fiecare sătuc era câte un mic șantier prin PNDL care s-a adresat tuturor cetățenilor din România. Nu s-a ținut cont de culoarea politică. Deși Maieru este cea mai mare comună ca număr de locuitori – 8225 – localități mai mici, cu primari PNL, au primit cel puțin dublu finanțări prin PNDL, dar nu a făcut nimeni contestație dintre noi, nu ne-am revoltat de ce s-a finanțat atât de mult acolo. Eu consider că a fost un lucru corect și la fel ar trebui să fie și acum. Dezvoltarea unui județ și a unei țări nu se pot face izolat. Toate trebuie să aibă o legătură frumoasă. Totodată, eu știu din 2016 câte proiecte am depus pe PNDR. Au fost proiecte analizate, finanțate și multe au fost finalizate până în 2020. Din cauza sistemului greoi de achiziții publice mai sunt încă multe în derulare. Bănuiesc că de aceea actuala putere se laudă că ea demonstrează ce finanțări europene vor fi. Probabil se vor lăuda cu cele de acum, la tranșa a doua sau a treia de plată și sumele decontate se înregistrează doar acum. Eu vă spun ca primar că nu am primit nicio adresă din partea ministerelor că se vor putea depune studii de fezabilitate și cereri de finanțare pentru anumite tipuri de proiecte. Nu au venit asemenea adrese. În spatele fiecărei sesiuni trebuie să existe un Ghid, iar noi stăm câte o jumătate de an până elaborăm un Ghid. Dacă nu ne mișcăm repede, nu vom lua nici 5 miliarde de euro. De aceea, cred că trebuie să se gândească bine cei care sunt la putere. Puterea nu înseamnă să îți bați joc de țară, puterea ți-o dă Dumnezeu ca să slujești oamenilor care te-au ales”.

Primarul din Căianu Mic, Paul Știr, care este și președintele Ligii Aleșilor Locali PSD Bistrița-Năsăud, a spus că, în privința bugetului de stat, el este îngrijorat de felul în care se va face plata asistenților personali angajați ai persoanelor cu handicap și plata indemnizațiilor către persoanele cu handicap.

”Dacă în guvernarea PSD știam foarte clar la începutul anului – pentru că erau cuprinse aceste lucruri în bugetul de venituri și cheltuieli – că statul va suporta 90% din totalul de cheltuieli, iar primăriei îi va reveni o cotă de 10% pe care trebuie să o suporte din bugetul local, știam să ne facem lecțiile de la început de an, și nu erau problema cu plata, în 2020 aceste lucruri s-au schimbat. Nu s-a știut cât se va plăti de la bugetul de stat, a fost un haos generalizat în majoritatea primăriilor. La Căianu Mic, am avut două luni în care oamenii nu și-au primit bănuții pentru că au fost promisiuni peste promisiuni, s-au tot trimis note de fundamentare, iar banii au venit foarte greu. Anul acesta pare că ne confruntăm cu aceeași problemă. Nu se știe cum vor fi plătiți asistenții personali și persoanele care beneficiază de indemnizație de handicap. Sunt chestiuni care ar trebui foarte bine așezate în bugetul pe 2021 și discutate în Parlament. Pe mine mă îngrijorează că guvernanții nu au fost interesați să găsească rezolvare acestei probleme în condițiile în care știm cu toții că această categorie socială nu trebuie neglijată”, a spus Paul Știr.

https://www.facebook.com/psd.bistrita.nasaud/videos/140920147891332

5 comentarii

  • In treizeci de ani ati reusit doar sa umpleti puscariile cu sefii vostri de partid!!Ati intors tara cu curul in sus!!Unde in lume castiga mai bine bugetarii dacat oamenii din privat.Bagati va intr o gaura pana va uita lumea fetele de incompetenti!!

  • Ma uit zilnic in cutia de posta si inca nu am primit nici o declaratie de razboi de la Guvern si nici un ultimatum. Mentionez ca fac parte din clasa de mijloc.De unde aceasta poveste de spariet copiii rai ai Romaniei care nu papa si nu dorm ?

    • Ce Balane?
      Tu esti in clasa de mijloc?
      Tu stii care e clasa de mijloc?
      Daca tu esti in clasa de mijloc atunci jumate din Bistrita e in clasa superioara!
      Clasa de mijloc trebuie sa aiba cel putin 3 angajati, venituri in Romania net cel putin 5000 pe luna si sa si permita de doua ori concediu pe an, menajera, masina, amanta, casa .
      PS 5000 de euro nu lei cum crezi tu!

  • Ioan Jalea nu stiu de unde dracu ai luat tu asemenea date de la tine din ceasca de cafea ? Nici vorba taticule . Clasa de mijloc transformata la ceea ce se afla pe piata romaneasca la ora asta nu consta in numarul de angajati pe care sa-i aiba o familie precum si in celelalte descrieri facute de tine in bataie de joc. Sunt cu totul alte criterii pe care nu le mai enumar aici pt. ca vad ca nu am cu cine sa intretin din start o discutie calificata si studiata deja si explicata de sociologii pe care eu i-am ascultat. Dupa cum ti-ai iesit din pepeni se vede ca esti dus !Aceasi parere o am si pt. coptul de roman horea un postac comunist depasit.

  • Motto:
    „Tot in frig si-n foame, tot cu maini intinse
    Pe la porti straine, ce ne stau inchise ”
    (Vin colindătorii)
    La mai bine de 31 de ani de la Revolutia Română din Decembrie, 1989 si de la căderea comunismului România este incă un stat nereformat . Aceasta este principala cauză a prelungirii starii de tranzitie, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan economic, social si cultural. Nici după aderarea la Uniunea Europeană in anul 2007 România nu a profitat prea mult din cauza lipsei de reforme interne si a centralizarii excesive. In primul rând atragerea de fonduri europene a fost scazută pentru că că România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibilă cu structurile europene. Este vorba de regionalizare, pentru care nu era nevoie decât de vointă politică. Uniunea Europeană nu recunoaște caracterul de regiune, decat dacă ai minim 800.000 de locuitori. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu ești considerat regiune, deci nu poți să depui singur proiecte pentru fonduri europene, nu ești eligibil pentru niciun fel de proiect. In Romania, nici un județ din cele 40 nu îndeplinește condiția de a avea 800.000 de locuitori. Din această cauză, România pierde enorm de mulți bani europeni, fiindca totul depinde de Guvernul de la București unde lucrurile se miscă foarte greu. Si asta nu e totul. Numărul mare al judetelor actuale reprezintă o frână in calea dezvoltării din cauza sistemului birocratic excesiv. De aceea, ar fi extrem de utilă o initiativă legislativă privind regionalizarea țării .
    Exista două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea Constituției și introducerea „regiunii” drept categorie administrativ-teritorială ceea ce nu există astăzi în legea fundamentală din Romania. A doua cale este mai simplă si se poate face printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor județe, ceea ce nu necesită modificarea Constituției. Aceasta presupune păstrarea denumirii de „Județ”, prevăzută in constitutie, numai că prin comasare din cele 41 de județe actuale vor rezulta un număr mai redus de unităti administrative, după modelul Poloniei, care a făcut reforma administrativă in1999, prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare judetelor de la noi) in 16 mari voievodate, pentru a corespunde cerintelor europene. Regionalizarea trebuie să aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regională. Insă regionalizarea cu păstrarea judetelor nu rezolva nimic, ba dimpotrivă adaugă un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrală si cea locală. Solutia este extrem de simplă si ea presupune desfintarea actualelor judete si trecerea unor prerogative de importantă zonală, ale acestora la regiune, iar celelalte atributii judetene care au importantă locală, să treacă la primarii, unde sunt mai aproape de cetătean. Astfel, orasele si comunele mari vor putea primi mai multe atributii in timp ce comunele mici vor ramane cu functiile actuale. In prezent exista comune care nu-si pot asigura nici macar acoperirea cheltuielilor de functionare a primariilor respective. De aceea este sunt necesare masuri care ar putea duce in timp rezonabil, la asocierea comunelor si nu la comasarea lor fortată, facută din birou după ureche.
    In concluzie, „România normală” are nevoie urgentă de 3 tipuri de reforme si anume:
    -reforma constitutională;
    -reforma administrativ-teritorială;
    -reforma morală, prin educatie.
    „Cine are urechi de auzit, să audă” (Matei 13; Luca 8; 13)

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius -Horea Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS