Actualitate

Radu Moldovan: Îmi doresc ca noul Guvern să schimbe fundamental viziunea administrării ţării

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că strategia de dezvoltare a judeţului, în care turismul ocupă un loc important, trebuie să fie dezbătută în toate zonele pentru a stabili direcţia de urmat, iar dacă nu va exista o pregătire adecvată pentru exerciţiul financiar 2014-2020 şansele de a o realiza devin nule.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovean, le-a vorbit studenţilor la deschiderea anului academic în cadrul Universităţii ”Babeş Bolyai”, extensia Bistriţa.

”Primul sentiment pe care îl am este de invidie. Ce mult mi-aş dori să fiu alături de voi, acolo în bancă, şi să privesc spre prezidiu. Îmi aduc aminte de perioada anilor 1997-2000, când erau foarte multe dezbateri în Bistriţa legate de ce o să se întâmple cu această clădire, care va fi destinaţia ei. Mă bucur că administraţia de atunci a făcut această alegere, iar alegerea ca acest patrimoniu să fie trecut la UBB s-a dovedit înţeleaptă şi benefică pentru comunitatea noastră. Sunt deja 15 ani de când învăţământul universitar şi-a făcut loc în municipiul nostru, pentru o perioadă de vreo cinci ani colegiu, iar din 2005 sunt studii cu posibilitate de obţinere a licenţei”, a spus el.

Radu Moldovan a subliniat că este nevoie de o nouă viziune în administrarea ţării.

”Sunt patru specializări: administraţie, geografie-turism, management, educaţie fizică şi sport. Dacă m-aş lua după mine, fiind absolvent de management, cred că e nevoie de mulţi manageri bine pregătiţi, atât în domeniul privat, cât şi în instituţiile publice. Revenind la administraţie, îmi doresc foarte mult ca viitorul Guvern, care se va forma după 9 decembrie, să schimbe fundamental viziunea administrării ţării, tratamentului faţă de administraţie, pentru că degeaba pregătim foarte buni profesionişti în administraţie şi deja de ceva ani avem blocate toate posturile. Pregătim oameni pentru administraţie care pe urmă să facă ce? Viziunea este total greşită, în administraţie este foarte mare nevoie de voi, de oameni noi, cu altă mentalitate, pentru a se putea face un alt tip de administraţie”, a menţionat preşedintele CJ.

Emil Radu Moldovan a adăugat că turismul a fost foarte puţin exploatat în Bistriţa-Năsăud. ”Avem un potenţial extraordinar la nivelul judeţului, care din păcate a fost tratat cu foarte mare indiferenţă. În noua organigramă aprobată la CJ a fost înfiinţat un compartiment special de turism unde vor lucre cel puţin trei tineri sau oameni mai mature care vor câştiga concursurile respective. Îmi doresc ca împreună cu firmele de specialitate, cu administraţiile locale, să promovăm şi să exploatăm acest potenţial. Subprefectul Ovidiu Frenţ este unul dintre coordonatorii grupului de lucru împreună cu vicepreşedintele CJ Stelian Dolha a unei strategii de dezvoltare a judeţului. Am ratat, din păcate, ca judeţ o perioadă extrem de importantă, exerciţiul financiar 2007-2013 şi niciun proiect important nu a fost accesat. Principala resursă pentru dezvoltarea judeţului nostru sunt fondurile europene şi îmi doresc foarte mult ca împreună cu voi, cu Universitatea, cu firmele, cu ONG-uri, să facem o strategie care să fie dezbătută în toate zonele, agreată de un număr cât mai larg de entităţi şi persoane şi să fie direcţia noastră pentru etapa următoare. În condiţiile în care nu vom reuşi să fim pregătiţi pentru exerciţiul financiar 2014-2020 şansele de dezvoltare ale judeţului se reduc spre zero. Fondurile guvernamentale pe care se bazau vechile administraţii vor fi din ce în ce mai puţine şi viziunea noastră despre administraţie, despre modul în care putem dezvolta judeţul trebuie să se schimbe fundamental”, a spus Radu Moldovan.

Preşedintele Consiliului Judeţean speră să vadă cât mai mulţi oameni făcând sport în oraş: ”Educaţia fizică şi sportul are rol în toate domeniile. Trebuie să promovaţi sportul, trebuie să vă ţinem pe cât mai mulţi dintre voi în sălile şi pe terenurile de sport. În condiţiile în care parcul care se modernizează acum va fi plin şi lumea va face jogging, iar sălile şi terenurile vor fi pline, vom avea mult mai puţine problem cu sistemul de sănătate. Îmi doresc foarte mult ca proporţia care există astăzi în rândul cadrelor universitare, aproximativ 70% cadre care vin de la Cluj, să se inverseze într-un timp foarte scurt. Avem tradiţie, noi ca administraţie avem toată deschiderea pentru a sprijini învăţământul universitar în Bistriţa”.

1 comentariu

  • Eu, numai de curios, aş cerceta puţin arhivele consiliului judeţean, pentru a descoperi câţi bani au fost cheltuiţti cu planurile de dezvoltare a judeţului, pe sute de direcţii şi domenii, în care politicienii si funcţionarii s-au socotit a fi competenţi, elaborându-le într-o voioşie plină de elan capitalisto-ştiinţifico-fantastic. Câte hârţoage, câte schiţe, planuri, măsuratori, detalii, câtă poezie şi frenezie, cât copy/paste de la o administraţie la alta. O-ho! Să fiu posesor al unui mic procent din banii aruncaţi pe tot felul de studii şi parastudii de dezvoltare, si eu aş fi extrem de mulţumit.
    Aceste bla-bla-uri se perpetuează de la o administraţie la alta, unii sunt mai convingători decât alţii, funcţie de procentele din sondajele de opinie. Da, domnule Moldovan Radu, nu de planuri se duce lipsă, ci de proiecte veritabile şi sustenabile, coordonate de manageri adevaraţi, nu de politruci numiţi pe criterii de afinitate politică, care încearcă sa-ţi tragă toată spuza pe turta personală şi a partidului din care fac parte. Fiţi doar o administraţie corectă, realizaţi pentru judeţ o infrastructură demna de mileniul asta, nu puneti comisioane la tot ceea ce se poate realiza prin parteneriate public – private, incercaţi să faceţi publicitate necosmetizata acestui judeţ, fără parti-prisuri, iar lucrurile se vor aseza în matca lor normală, în beneficiul tuturor celor ce pot să-şi dorească a mai trai pe aste meleaguri.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS