Actualitate

Radu Moldovan: ”Nu s-a mai făcut ordine în pădure. Sunt alte interese”. De ce s-a blocat totul

Preșdintele CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, spune că odată cu plecarea deputatului Doina Pană din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor totul s-a blocat în sistemul forestier.

”Am primit foarte multe critici că ne-am găsit noi să facem ordine în pădure. Din păcate, n-am reușit să mai facem ordine în pădure pentru că a venit doamna ministru Pașca Palmer Pulmer și nu știu mai cum, care a blocat și Codul Silvic și absolut totul. Degeaba doi ani de zile oamenii de profil cu specialiștii, sub coordonarea Doinei Pană, au reușit sfătuindu-se cu toți cei implicați, proprietari, gestionari, administratori să facă o legislație prin care pădurea să se exploateze în mod corect, legal și sănătos. Pădurea este un bun care trebuie exploatat, eu nu fac parte din categoria celor care spun că trebuie să punem lanțuri și să o îngrădim. Lemnul după o anumită vârstă se degradează și trebuie exploatat în mod corect, legal, eficient. De un an de zile se pare că sunt alte interese și o companie al cărei nume nu-mi permit să-l pronunț, pentru că eu nu am imunitate parlamentară și nu-mi trebuie vreun proces ca apoi să trebuiască să stau în gazdă, se pare că este extrem de influentă și a blocat tot”, a declarat Radu Moldovan.

Reamintim că, în luna octombrie, Doina Pană i-a trimis o scrisoare premierului Dacian Cioloș în care îi sesiza faptul că s-a ajuns la o situație extrem de gravă în ceea ce privește lemnul, după cum Timp Online a scris aici.

5 comentarii

  • Lemnul de foc se poate cumpăra cu acte, nu pe sub mână, de la hoți, ca până acuma. Dar dacă nu se fură, pentru PSD nu-i mare lucru, așa-i Radule?

    • Dacă s-ar respecta legislația și normele în vigoare, omul de rand nu ar avea probleme în achiziționarea lemnului pentru foc, cât inclusiv lemnul pentru construcții. Conform HG nr. 617/2016 Art.3 (4) b) necesarul de lemn de foc pentru încălzirea locuințelor populaţiei; această cantitate se valorifică prin vânzare directă;
      VÂNZARE DIRECTĂ !!! in nici un caz licitație !!!
      Mai mult decât atât, spune la
      art.6 pct.(2) Face obiectul vânzării, prin metodele de valorificare prevăzute la art. 1 lit. t), volumul de masă lemnoasă rămasă disponibilă după asigurarea necesarului pentru consumul propriu al unităţilor de interes local finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat sau bugetul local care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, al persoanelor fizice, precum şi a necesarului pentru consumul propriu al proprietarului/administratorului fondului forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale respective.

      Mai departe la
      Art. 45. — (1) Pentru consumul propriu al instituţiilor publice, al unităţilor de interes local finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, precum şi strict pentru nevoile proprii/activitatea economică ale/a persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale, administratorii fondului forestier proprietate publică pot să vândă în mod direct, pe bază de solicitare fundamentată, fără licitaţie şi fără negociere, lemnul de lucru şi lemnul de foc provenit din partizile exploatate în regie proprie, cu forţe proprii sau cu prestatori, precum şi pomii de Crăciun. Lemnul de foc va fi vândut cu prioritate populaţiei în scopul încălzirii locuinţelor.
      (2) Lemnul de lucru fasonat, cu diametrul la capătul gros mai mare de 24 cm, poate face obiectul vânzării directe, în volum de maximum 50 mc, dacă solicitantul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
      a) deţine autorizaţie de construcţie;
      b) prezintă o copie a cărţii de identitate.

  • Deoarece Radu Moldovan și Doina Pană au făcut studii de silvicultură la Teleorman, au tot dreptul să se pronunțe despre gestiunea pădurilor din țară. Când este nevoie, le sar în ajutor și Viorel Hrebenciuc, Victor Ponta, Ilie Sârbu, cu toată gașca lor de pricepuți. Pe cine mai păcăliți, mincinoșilor?

  • Radule, deoarece tu și Doina Pană vreți să teleormanizați Bistrița, știți ce înseamnă Teleorman în limba turcă? Pădure nebună. Așa că vouă vi se potrivește. Dacă ar fi după voi, ați teleormaniza toată România, nemernicilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS