Actualitate

Radu Moldovan: Nu tot timpul planul de acasă se potrivește cu cel din târg

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat, sâmbătă, în timpul congresului în care PSD și-a ales președintele, președintele executiv și secretarul general, că e un semn bun faptul că delegații stau în sală și ascultă toate discursurile candidaților, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii 20 de ani la PSD, și că este ”o competiție liberă cu foarte mulți candidați pentru toate funcțiile”.

Întrebat de Digi 24 cum vede competiția pentru funcția de președinte executiv al partidului, pentru care și-a depus candidatura și fostul său consilier Daniel Suciu, actual vicepremier și ministru, Radu Moldovan a răspuns: ”Atât Daniel Suciu, cât și Eugen Teodorovici sunt doi dintre miniștrii cabinetului care performează, conduc două ministere foarte importante. Eugen e din generația mea, Daniel e dintr-o generație mai tânără și cred că cei aproximativ 4.000 de delegați la acest congres vor alege așa cum vor ei să arate viitorul PSD. Candidatura lui Daniel Suciu este un lucru extrem de important pentru toți cei care suntem din Transilvania pentru că eu cred că, în conducerea PSD, trebuie să fie o reprezentare regională. Asta vor decide însă delegații. Eu mă bucur foarte mult că e o competiție liberă și sunt foarte mulți candidați pentru toate funcțiile. Vom vedea care va fi noua conducere pentru o durată determinată până în primăvara anului viitor. Cu cei care intră în cabinetele de vot nu va fi nimeni, iar oamenii vor vota cum vor ei, sunt convins de asta. S-ar putea ca între liderii politici să fi fost negocieri și discuții, dar nu tot timpul planul de acasă se potrivește cu cel din târg, iar eu spun că s-ar putea să fie suprize interesante astăzi, la congres”.

Întrebat dacă Daniel Suciu are o șansă în plus față de Eugen Teodorovici datorită Codului administrativ cu care i-a ”cucerit” pe primari, în timp ce ministrul Finanțelor și i-a ”pus în cap” cu bugetul, președintele PSD Bistrița-Năsăud a răspuns: ”Codul administrativ a fost semnat de Daniel Suciu ca ministru al Dezvoltării și Administrației Publice, dar a fost avizat de Eugen Teodorovici ca ministru de Finanțe, de primul ministru”.

Liderul județean al PSD a subliniat în încheierea intervenției sale în direct la Digi 24: ”Eu cred că azi oamenii votează cu gândul la PSD și la viitorul partidului. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani am văzut sala plină pe tot parcursul discuțiilor. De regulă, sala era cu mult mai goală. E o dovadă că toți cei care au venit delegați la acest congres au fost interesați să îi asculte pe cei care le vorbesc, să afle ce le propun pentru viitorul PSD. Acesta este un lucru bun că oamenii sunt interesați, în primul rând cei din PSD, iar după ce vom vedea ratingurile televiziunilor după ziua de azi vom vedea cât de interesați sunt și cetățenii de PSD”.

Unul dintre candidați, Sorin Bota, a anunțat că își retrage candidatura pentru președinte executiv și îl susține pe Eugen Teodorovici.

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a fost huiduit la congresul PSD când dorea să ţină un discurs, el a urcat pe scenă, iar în momentul când a văzut că fluierăturile nu încetează, a renunţat să mai vorbească şi a revenit în sală. Marian Oprișan este unul dintre susținătorii Vioricăi Dăncilă.

8 comentarii

  • Am inteles din stiri ca ai vrut buletinele de vot ca sa votezi tu in locul reprezentantilor din judet la congres.Nu ti rusine chelnere?

    • Bai ciumatule rosu,a strigat chelnerul la Dancila ca vrea sa voteze el pentru toti(sa aduca buletinele de vot la Bistrita)Ai priceput,sau esti batut in cap?

  • Nu i-a mers la ROBINGO la „DOI MICU”. E bine, totuși, că a intrat în rândul „CONSECVENȚILOR TIP B.”

  • Radu Moldovan va deveni istorie în curând . Pe el nu-l mai bagă nimeni în seamă , doar DNA-ul e din ce în ce mai interesat de el datorită celor 16 dosare penale pe care le are . Acum vine și dosarul 17 pentru că s-a băgat în seamă și a confiscat patrimoniul Direcției de Pază abuziv , prejudiciind bugetul CJ cu 2 milioane de lei , din niște TVA-uri INVENTATE de către el , Cristian Parasca și Marius Aurelian Negrea de la Finanțe . Radule , bumerangul pe care l-ai aruncat după mine acum 6 ani ți s-a întors fix în freză . Succes la DNA !

  • Raducule tu nu erai mare sustinator al lui ponta si dragnea????? Iar umbli dupa functii??? Lasa-te la vatra bre ca ti-ai facut facutele. Ai vila cu piscina, ai conturi, ai pamanturi… gata, lasa pe altul.

  • Pe 11 iunie, Radu Moldovan care nu are curajul răspunderii l-a scos la inaintare pe Bogdan Ivan Gruia, care în calitatea sa de lider la Tineretului Social Democrat din Bistrița-Năsăud, ne anunță pe facebook, că : „PSD-ul viitorului nu poate fi condus de Viorica Dăncilă!”.
    Evident, Radu Moldovan care se orientează după cum bate vântul, sustinea cu nonsalanta faptul că el nu a știut nimic de postare și că a citit-o doar în dimineața zilei de 11 iunie. Este greu de crezut că Radu Moldovan nu a fost pus în gardă, și că a fost luat ca din oală de acest mesaj venit din partea tânărului Bogdan Ivan , cunoscut ca purtător de cuvânt al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și mâna dreaptă a președintelui CJ BN și al PSD BN.
    Vezi: https://www.timponline.ro/un-lider-de-organizatie-din-judet-nu-o-vrea-pe-viorica-dancila-in-fruntea-psd-lista-neagra-a-personajelor-din-partid/

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui paul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS