FOTO Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a inspectat lucrările de reabilitare a unor tronsoane de drum de pe DJ 173 B Bistrița – Tărpiu și DJ 172 H Matei – Fântânele – DJ 151.
”În această primăvară am demarat alături de colegii mei din Consiliul Județean procedurile pentru deschiderea unui drum important, DJ 173 B, care face legătura între municipiul Bistrița și satul Tărpiu, comuna Dumitra. Până nu demult, acest drum era unul de pământ. În urma lucrărilor din ultima perioadă, pe toată lungimea tronsonului (peste 10 km), acesta a fost lărgit, au fost construite șanțuri pentru scurgere și a fost consolidată fundația. În momentul de față, urmează construirea de podețe și alte lucrări premergătoare asfaltării. Îmi doresc ca anul viitor să bugetăm asfaltarea acestui drum și până la finalul lui 2016 să avem o legătură rutieră modernă între municipiul Bistrița și satul Tărpiu”, a notat el pe Facebook.
”Ziua de luni vine cu o veste bună și pentru oamenii din satul Fântânele, comuna Matei: până la finalul verii va fi modernizată o parte importantă din Drumul Județean 172 H (Matei – Fântânele – DJ 151). Mai exact, pe cei aproximativ 5,5 km de drum din centrul comunei Matei până la ieșirea din satul Fântânele va fi turnat stratul de uzură, vor fi amplasate indicatoare rutiere și vor fi aplicate marcaje. De asemenea, pe o distanță de aproximativ 6 km (de la ieșirea din Fântânele înspre DJ 151), va fi turnat primul strat de asfalt și astfel va fi realizată o porțiune de drum care până acum era aproape impracticabilă.Până în momentul de față s-au investit în acest drum 5.300.000 lei și avem bugetat pentru următoarele lucrări încă 4.000.000 lei. Finanțarea pentru acest drum este asigurată de Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Prin această investiție, cei peste 850 de oameni din Fântânele și din Moruț vor avea acces la infrastructură de calitate”, a adăugat președintele CJ.
Fapte, nu vorbe goale. Este de apreciat modul in care Radu Moldovan, impreuna cu echipa dansului, a ales sa conduca judetul nostru. Felicitari si multa sanatate pentru a putea duce la bun sfarsit si urmatorul mandat!
Cum spuneam si in alte randuri , in judetul nostru chiar se misca lucrurile si intr.un mod foarte alert iar asta doar prin implicarea autoritatilor judetene in frunte cu dl presedinte. mult spor si succes .