Politică

Radu Moldovan: Pentru mine, Consiliul Județean a fost totul

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a împlinit 31 de ani de la înființare.

”În ultimii 31 de ani, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a transformat semnificativ județul nostru, prin proiecte și idei care s-au transformat în fapte.

Pentru mine, Consiliul Județean a fost în cei 11 ani de când sunt aici, totul. Consiliul Județean mi-a fost casă, familie, nu doar un loc de muncă. Este locul în care mi-am pus sufletul, căci fără o implicare totală și fără o echipă determinată, nu există rezultate.


Mulțumesc colegilor mei din aparatul de specialitate, celor din legislativul Consiliului Județean, primarilor, instituțiilor subordonate, pentru buna colaborare și pentru că am pus mereu cetățenii pe primul loc.

Spor la muncă tuturor celor din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și din județul nostru!

La mulți ani, Bistrița-Năsăud!

Dumnezeu să binecuvânteze Poarta Transilvaniei și pe noi toți!”, a transmis președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

2 comentarii

  • . crede că lumea a inceput odată cu el. Radu Moldovan vorbeste de 31 de ani de la 31 de ani de la înființarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud , când de fapt judetul in forma actuală a luat ființă pe vremea comunistilor in anul 1968. Primul presedinte al Consiliului Popular Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost Adalbert Crişan. Prin urmare, la mai bine de 32 de ani de la Revolutia Română din Decembrie, 1989 si de la căderea comunismului România este incă un stat nereformat . Aceasta este principala cauză a prelungirii starii de tranzitie, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan economic, social si cultural. Nici după aderarea la Uniunea Europeană in anul 2007 România nu a profitat prea mult din cauza lipsei de reforme interne si a centralizarii excesive. In primul rând atragerea de fonduri europene a fost redusă pentru că România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibilă cu structurile europene. De aceea, trebuie să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu Agentii de Dezvoltere Regională (ADR) care functionează ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București. În prezent, dintre cele 3.228 de unităti administrativ-teritoriale (UAT -uri), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi de a asigura servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean. De aceea, in loc de tot felul de aniversări fără noimă trebuie făcută cât mai curând posibil reforma administrativă, dar pentru asta e nevoie de curaj politic şi de oameni cu pregătire nu de agiamii . Prin această reformă s-ar distruge un sistem clientelar vechi de 55 de ani, iar România ar putea să iasă din această stare sufocantă economic si social. „Cine are urechi de auzit, să audă”.
    Vezi: https://romania.europalibera.org/a/ocupa%C8%9Bia-sovietic%C4%83-1945-1958-reforma-administrativa-modelele-lui-stalin-ceausescu/31718873.html

    15
    6
  • Normal ca povestește despre CJ. Doar nu a povesti despre studenție sau despre servit șpriț și bere. Fratele dumnealui aprobă tacit tot. Și de viitor vorbește cu drag – în trecut cineva i-a cărat geanta mereu, i-a adunat scamele de pe haine…. va urma la cârma județului. Trainingul a fost simplu…. orice ar fi…. să zică de drumuri asfaltate. Următoarea oprire: București dimpreună cu ciolacu

    6
    8
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS