Politică

Radu Moldovan: Sunt optimist că vom câştiga alegerile în judeţ. Ghinion pentru manipulatori

Liderul PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat într-o conferinţă de presă că Victor Ponta se bucură de o largă susţinere la nivel internaţional, în timp ce Klaus Iohannis este ”un nimeni”, şi că ”manipulatorii şi mincinoşii de primă mână pe zona situaţiei economice a României” au avut ghinion.

”Sunt foarte optimist pentru duminică, aţi văzut ceea ce s-a întâmplat mai ales în dezbaterile televizate, sunt optimist că vom câştiga alegerile în Bistriţa-Năsăud. Preşedintele României are un statut special, iar România are nevoie de un preşedinte care să fie recunoscut internaţional, care să aibă prieteni la acest nivel. Iată de ce sprijin se bucură Victor Ponta: premierul Italiei, premierul Moldovei, premierul Cehiei, preşedintele Parlamentului European, premierul Serbiei, premierul Albaniei, premierul Slovaciei, premierul Georgiei, premierul Belgiei, preşedintele PES. Aceste nume grele ne-au arătat că Victor Ponta e un om politic cu greutate la nivel internaţional. Asta în comparaţie cu domnul Iohannis, care nu e cunoscut absolut deloc în mediul internaţional, aş putea spune că este chiar un nimeni din acest punct de vedere, având expertiză zero în ceea ce înseamnă politică externă. Pe lîngă liderii internaţionali sunt peste 100 de personalităţi din mediul academic, zona medicală, lumea artistică şi sportivă care îl susţin pe Victor Ponta, printre care Tudor Gheorghe, Raed Arafat, Ilie Năstase, Radu Beligan, Dorel Vişan, Helmuth Duckadam, Gabriela Szabo.

Sunt analize făcute de specialişti legate de domnul Iohannis. Cred că fiecare cetăţean a constatat că acest domn n-are niciun nivel de competenţă cerut de funcţia de preşedinte, pentru că dacă nu îi punem o cască sau un prompter n-o să poată să comunice nimic. Cei care vorbesc la cască suint cunoscuţi şi dau un singur nume: Traian Băsescu. Este nepermis să vrei să fii preşedinte şi să nu ştii care este pensia medie, să nu ştii care este salariul minim, să nu ştii Constituţia României şi să confunzi articole. Tot ne dă modelul Sibiului, dar nu spune că a primit sute de milioane de la Năstase, alte sute de milioane de la Tăriceanu ca să reabiliteze centrul oraşului.

Am văzut un cor de manipulatori şi mincinoşi de primă mână pe zona situaţiei economice a României. Ghinion, după datele Comisiei Europene avem publicate ofical datele INS legate de rezultatele economice ale Guvernului Ponta în 2014. În trimestrul III avem o creştere pe care aş putea-o numi, în situaţia de acum a Europei, una spectaculoasă, de 1,9% faţă de trimestrul II ş cu 3,2% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut. România e printre primele ţări din UE cu astfel de creştere economică. Ghinion pentru aceşti domni care latră de câteva zile că România e în recesiune, că nu face investiţii. Cresc taxele, cresc impozitele….Nişte minciuni sfruntate. Oamenii ăştia nu mai au niciun Dumnezeu, nu mai păstrează nicio limită şi fac foarte mult rău României. Premierul a spus-o: nu intră în discuţie schimbarea cotei unice, creşterea de impozite şi taxe. Pentru prima dată în cei 25 de ani de la Revoluţie avem excedent bugetar. În viziunea domnului Iohannis, un prim-ministru cu excedent bugetar e un fraier. Ghionionul lui că România şi Germania au excedent bugetar, şi prietena lui doamna Merkel e tot vreo fraieră în viziunea domnului Iohannis.

De ani de zile votăm împotriva cuiva, împotriva a ceva. Eu le-aş cere oamenilor să încerce să fie constructivi, să voteze pentru ceva. Dacă i-a convins Klaus Iohannis prin muţenie, să voteze cu el, dacă vor un preşedinte care să-i reprezinte, să voteze cu cel care a arătat deja că ştie ce are de făcut şi este pregătit să fie un bun preşedinte al românilor: Victor Ponta”.

38 comentarii

  • Principiul e clar: Basescu- primar, Boc- primar, Johannnis( ca si in scrisoarea oficiala a Angelei Merkel scria asa)..e tot un primar dar mult mai prostanac decat primii doi!

  • Si eu sunt extrem de optimist: luni vom avea demisia din fruncea partidului de Bistrita a ospatarului!
    In Bistrita nu exista suficienti prosti pe care sa-i aburiti voi, partid al penalilor!

    • Dan Sehasan, meseria de chelner e una respectabila, de postac mai putin! Daca ai ajuns sa fii postac de meserie imi dau seama cat de educat esti. Sa-l faci chelner pe presedintele PSD si al Consiliului Judetean iarasi mi se pare ca demonstreaza cat de mult intelegi tu ce se intampla in jurul tau. De fapt nici Iohannis nu prea intelegea nimic la dezbatere! Asa candidat, asa sustinator!

    • Am spus eu ca meseria de ospatar nu este una respectabila? Dimpotriva!
      Ceea ce am dorit sa insinuez e faptul ca Radu Moldovan, n-are statura necesara functiei de demnitate pe care o ocupa, caci la fel cu prietenul sau Ponta este un parvenit doar din vorbe goale, minciuni si promisiuni desarte, cu un trecut extrem de dubios si cu un prezent care nu-i face cinste.
      Cine a vazut comentariile mele stie ca nu sunt un postac plati de nimeni, nu-s de ieri, de alaltaieri p’aci, la fel ca dumneavoastra domnule Mihaim… iar in privinta tagadei dumneavoastra privind nivelul meu de educatie si de intelegere al lucrurilor, oricand, cu placere, va invit la o confruntare in orice domeniu legat de administratie, bugete, curente politice sau mai stiu eu ce doriti dumneavoastra. Alegem un arbitraj neutru si cine pierde ia pozitia ghiocelului.
      Cum ati afirmat despre mine, pot si eu: sunteti un roman verde si stiti politica, atata cata se transmite la latrina 3!

    • Ar fi probabil indicat sa participati dvs, la o confruntare cu Iohannis. Cred ca ar avea ce invata de la dvs, pentru ca, da, chiar se vede ca aveti cunostinte in domeniu, In ceea ce ma priveste pe mine eu am o alta specializare , dar imi exprim parerea pt ca vad realitatea din jurul meu, Nu trebuie sa fii mare politician sa intelegi niste lucruri

    • Eu nu resimt nici un fel de bucurie legata de politica, fiti pe pace, singurele mele satisfactii sunt legate de activitatea DNA, atunci cand mai vad ca ii mai ridica pe hoti si jigodii, de la oricare dintre partide. De asta mi-ar parea rau sa vad ca se pune batista pe tambal si hotii vor atenta mai abitir la buzunarul meu.
      Bucuriile mele sunt date de alte preocupari.

  • D-le Seharsan,sa va auda D-zeu:luni sa il vedem demis pe ospatar din fruntea judetului.Acest om si-a batut joc de multi oameni din orasul asta,aparind interese de partid si proprii.Oameni umiliti de el prin demiterea din functii si inlocuirea lor cu oamenii lui „rosii”.Jos cu psd-istii !!!!

    • PE bune acum, la ce film te uiti ? Tu iti dai seama ca tot ce e facut in ultimi ani, e facut de Cj…care defapt e Radu Moldovan ? Musti mana care te hraneste…

  • Ponta chiar este capabil sa conduca tara asta! Iohannis in schimb…nu stie nici politica, nici administratie! Si nu mai zic de cat de bine vorbeste romaneste…asta ne mai lipseste un om care nu intelege politica si nici nu se stie face inteles.

    • Rezultatele lui Ponta sint vizibile de partea nevazuta a luni,Conduce gasca angajata laDNA !! Pacat altfel vorbeste limba smecherilor (romineste) foarte bine!!!

    • Esti destept din cale afara, adica ponta se stie a se face inteles. Hai sa stam stramb si sa judecam drept. Sibiul e, dupa judetul Timis, orasul care atrage forta de munca si din alte regiuni ale tarii, acolo fiind deficit de oameni, din cauza ca omul asta despre care ziceti ca nu stie sa se faca inteles, a reusit sa atraga investitori ce au creat locuri de munca. Asta e limbajul lui Iohannis, al faptelor, nu gargara de 2 lei, minciuni si manipulare. Are 14 ani de adminsitratie, deci, implicit, 14 bugete pe care le-a propus si le-a executat. Despre omul asta se stiu putine, despre ce a facut la Sibiu stie o Europa intreaga.

  • Milioane de la Nastase si Tariceanu? Dar ce, le-au dat din buzunarul lor? S-ar fi cuvenit sa le dea, la cat au furat. Dar terminati ma cu lozincile astea… cine a dat banii. SUNT BANI PUBLICI, BANII ROMANILOR si asa este corect, sa se intoarca la ei prin investitii, infrumusetarea oraselor si conditii mai bune de trai. Ce tot vorbiti acolo? Ma mir ca va mai sufera lumea cand va aude… banii lui Nastase si Tariceanu… dar la aia cine le da banii? Caca ei banii si le dau romanilor? Voi chiar aveti nevoie de o trepanatie ca furati curent!

  • Clar ca PSD-UL va castiga…doar sunt cei mai buni si au in spate numai oameni de valoare atat la nivel national cat si international…domnul claus impreuna cu fratele base se vor bucura cu lacrimi amare duminica cand va iesi presedinte singurul candidat adevarat Victor Ponta

  • Radu a dat-o iar in gard . Il lauda pe Ponta cu prieteni gen premieri din Albania , Georgia , Serbia , Moldova , etc si la urma spune de doamna Merkel – prietena lui Iohannis . Raducule , doamna Merkel este de 100 de ori mai puterrnica decat toti tirilucii pe care i-ai mentionat tu pentru sprijinul lui Ponta , la un loc .

  • Si in primul tur erai optimist Radule . Hai sa-ti spun un secret : in turul 2 Ponta va lua in BN 41% iar Iohannis 59% . Va fi mult mai rau pentru tine decat in turul 1 cand Ponta a luat 36% si Iohannis 44% .. Ai rabdare si o sa vezi . La nivel national Iohannis va lua 52% iar Ponta 48% . Ponta a pierdut alegerile din cauza bataii de joc cu voturile din diaspora din turul 1 . Ati pierdut pe mana voastra pentru ca sunteti prostanaci ( ca Geoana acum 5 ani care tot pe mana lui a pierdut ) . Romanii din diaspora au mobilizat peste 1,5 milioane de voturi in tara pentru Iohannis . Suna telefoanele din afara intr-una Radule . Sorry!!!

  • Se promite mult, se face putin… Am participat la multe campanii electorale in care se promite mult si se face putin. Ce s-a realizat cu adevarat a fost doar atunci cand PSD-ul a fost la putere. Incepand cu Ion Iliescu, continuand cu Adrian Nastase si sfarsind cu Viorel Ponta, care noi PSD-istii il consideram un om de succes si suntem ferm convinsi ca va schimba ceva si suntem si mai convinsi ca nu aspira la ciolan. Traiasca PSD !!!

  • ACL ului ii cam tremura chilotii pentru ca vine sfarsitul!!! Inca 2 zile mai rezistati si o sa avem si rezultatele alegerilor. SA va convingeti si voi ca nu iese Iohannis! Ca inca constat cu stupoare ca va imbati cu apa rece!

  • Faptul ca ati acceptat sa fiti postaci de meserie demonstreaza multe! Si mai demonstreaza ca nu sunteti deloc ambitiosi, ca nu aveti nicio pregatire profesionala, nu mi se pare un job ok sa postezi ca un bezmetic atunci cand apare ceva in presa pt un leu, 2.

  • Cica ”oamenii lui Basescu vreau sa ajunga la putere” zice un post TV ,dar ”oamenii lui Ponta unde naiba vreau sa ajunga ” ,nu tot la putere .Cat de mizerabil se poate manipula ?

  • Există viaţă şi după alegeri!
    O să fie de bine de iese nemţălăul, o să fie vai de noi de îşi consolidează puterea absolută pâna la maxim hoţii şi borfaşii dinPSD, prin intermediul plagiatorului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS