Ne ceartă un cititor, pe Facebook, că, în loc să scriem un reportaj frumos despre participantele şi câştigătoarele Raliului Femina, tot scriem despre fata fără permis care a accidentat o femeie din public, iar subiectul acesta nu ar fi deloc interesant pentru opinia publică. Nu zău?
Aşadar, aici am ajuns ca nivel de primitivism. Nu ne pasă absolut deloc de faptul că un club profesionist de automobilism organizează o competiţie de viteză – pentru că, până la urmă asta a fost – fără să-l intereseze cine sunt participantele, dacă au sau nu permis, cu ce viteză au rulat ele în viaţa asta, dacă au sau nu accidente la activ. La această mare distracţie mai invită şi oameni care stau pe unde le vine lor bine, în spatele unor panglici, fără să fie cât de cât instruiţi că există riscul ca vreo ne-şoferiţă de talia celei despre care vorbim să o ia de-a dreptul printre ei şi să omoare vreo câţiva. Să facem, zic, şi vreun concurs de tras cu arma pentru unii care nu au nici ei permis. Să ne distrăm şi mai şi când vom vedea câţiva spectatori laţi la pământ cu gloanţele în ei.
Întâmplarea face că eu chiar am vrut să scriu un reportaj frumos despre raliul cu pricina şi m-am prezentat la ora 9.00 în zona poligonului. Am vorbit cu mai multe participante care mi-au declarat că nu au făcut nici măcar o tură de recunoaştere a traseului. Habar nu aveau ce le aşteaptă. Au fost plimbate, ce-i drept, pe jos. Înscrierile s-au făcut la faţa locului, pe capota maşinilor, iar la şedinţa de grup dinainte de concurs de acum celebra Simona Maria nu fu prezentă, aşa cum se poate lesne vedea din această fotografie. Ea a apărut de niciunde, dovadă că nu şi-a dat nici măcar numele de familie.
O fi celebră în lumea ei precum Madona în cea a muzicii. Doar deţinea singurul BMW din cursă, lăudat excesiv chiar de prezentator care era foarte ocupat să denigreze la maxim maşinile diesel în loc să le spună numeroşilor gură-cască să nu se mai plimbe cu copiii pe pistă şi nici să nu mai sară gardurile ca năucii ca să filmeze cu telefoanele mobile nişte nimicuri.
Personal m-am nimerit lângă un individ cu ceafa lată, spectator desigur, care mi-a urlat în urechi preţ de minute bune: „Băăăăă! Băăăăă! Băăăă!”. Îl striga pe unul cu vestă galbenă care părea să joace ceva rol în concurs, iar respectivul, în loc să fie atent la concurente şi spectatori, îi răspundea în acelaşi mod. Cum nimeni nu a fost instruit în legătură cu nimic, am mai asistat la o scenă care s-a încheiat, din fericire, doar cu spaima unuia care flutura steaguri. O blondă, soţia unuia care scrâşnea roţi, din câte mi-a mărturisit chiar ea, era cât pe ce, înainte de start, să-l calce cu roata din faţă pe om care a sărit ca ars. Ea cică se distra, făcea giumbuşlucuri pentru scrăşnitorii de roţi de pe margine care, ce să vezi, parcaseră tot pe pistă. Niciunul nu s-a gândit la ce se poate întâmpla dacă o concurentă de-asta fără permis pierde controlul maşinii? Sau dacă vreunuia îi explodează vreun cauciuc de la atâtea roţi scrâşnite? Vă spun eu ce: un accident în lanţ.
Cu toate acestea, iată că publicului nu îi pasă. În mod normal, după accidentul cu princina, concursul trebuia oprit şi toată lumea trimisă acasă fiindcă e inadmisibil să pui garduri de la Jandarmerie ca să protejezi spectatorii, e inadmisibil să laşi maşini parcate pe pistă şi e strigător la cer să nu te asiguri că participanţii la concurs ştiu şofa. Poate că Simona Maria ştia ea să învârtă volanul şi să calce pedala de acceleraţie, dar nicio autoritate a statului nu i-a dat permis de şofer. Drept urmare, nu avea ce să caute într-un loc public în care să îşi arate neştiinţa printre oameni. Ştiu că se invocă faptul că nu era pe un „drum public” în sensul strict al legii, însă locul acesta în care ea făcea giumbuşlucuri era plin de public, nu se distra ea, drăguţa, pe un drum pustiu. Drept urmare, cineva se face vinovat pentru că a pus în pericol vieţile oamenilor nevinovaţi şi neinformaţi. Sunt convinsă că măcar o parte dintre oameni ar fi ştiut că Simonica, BMW-ista, nu are permis, nu stăteau nici pe aproape de locul ei de joacă. Dar nu a ştiut nimeni, ceea ce e revoltător şi extrem de trist.
Şi mai revoltător este că, deşi s-a produs acest regretabil incident care putea fi mult mai grav, nicio autoritate a statului nu a spus: „stop joc!”. Ba mai mult, în timp ce unii dintre poliţişti luau declaraţii, alţii filmau cu telefoanele mobile distracţia. La final, a mai venit şi reprezentantul Guvernului în teritoriu şi i-a mai felicitat pe organizatori pentru reuşită. În ce lume trăim? Exact în asta!
Interesant articolul.Din pacate raspunsul la ultima intrebare nu e „alta intrebare”. Traim intr-o lume a incompetentei si a prostiei.Iar despre bunu-simt nu stiu daca mai are rost sa vorbim.Succes in continuare!
organizatorii-cercetati,sanctionati! oare? cine a aprobat evenimentul in aceste conditii-cercetati,sanctionati! oare? asteptam raspunsul autoritatilor. oare vine?
Eu sunt persoana care a intrebat si altceva legat de concurs inafara accidentului.S-au facut poze s-au dat interviuri sa vorbit cu castigatoarea dar de postat ce sa postat..doar rautatea si nimic pt acele femei care au concurat doar de dragul zilei dedicate lor Doamnelor si domnisoarelor soferite
D-na CRISTIANA , fain scris ! In ce lume traim ? Va raspund pe loc. Traim in EUROPA cu doua viteze, dar noi am intrat direct in marsarier.
Asa este… din pacate suntem TARANOAIA, VEVERITA, PARTIA DE NOROI, RONDUL CU GHIMPI. Cum sunt posibile atatea nereguli?!
Toate aceste „actiuni” dovedesc doar interese comerciale, prostesti si fara nici o ratiune, denota dispretul fata de opinia cetatenilor, dar care ne costa mai mult decat putem duce. Si care se petrec mai ales din lipsa unei autoritati CURATE, care sa-i traga la raspundere pe „responsabilii” iresponsabili, sa-i scuture si pedepseasca pana s-or tezi la realitate si n-or mai sfida legile bunului simt si incalca legile statului (sau poate acestea nu mai exista?!).
Oare ce urmeaza???
ROMANIA PENALA IN FRUNTE CU PREFECTUL
Sucilea simona Maria…Din susenii bargaului…campioana pe sate :)))
Vezi ca te-ai infoarmat greșit!
Fraților ieși din România.uitati-va pe internet pentru a va informa mai bine. Acuzați lumea fără a avea detaliile necesare, iar de exagerat nu are rost.