O parte a staţiunii Colibiţa va fi racordată la reţele de apă şi canalizare pe banii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar pentru cealaltă parte se vor solicita fonduri de la Guvern prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Chiar dacă se vor obţine banii respectivi, tot va rămâne o parte din zonă neracordată fiindcă sunt doi proprietari care nu vor să permită trecerea conductelor pe proprietăţile lor, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.
„În momentul de faţă, având în vedere întârzierea foarte mare a masterplanului de apă şi canalizare din cauza celor cinci procese pe care le-am avut pe achiziţia privind consultantul şi proiectarea tehnică, am luat decizia care s-a impus şi am pus de la noi bani şi am mărit participarea noastră în Aquabis SA, bani care sunt pentru lucrările de apă şi canalizare pe toată zona care se interferează cu această investiţie în drumul judeţean. Conform regulilor, cinci ani nu se mai atinge nimeni de nicio piatră de pe acest drum, indiferent de proiectele pe care le are. Şi atunci am luat decizia ca acele proiecte de apă şi canalizare pe toată lungimea de la baraj până la Miţa să fie făcute din resurse proprii înainte de a lucra la drum. Deja am trecut cu lucrările de Drumul Blajului. Ne apropiem de Miţa şi, până la finalul anului, dacă ne lasă vremea, sper să ajungem acolo cu ele şi să nu mai avem treabă cu acest subiect să putem preda drumul şi să înceapă organizarea de şantier şi apoi modernizarea drumului (de către Dimex 2000 Company- n.r.)”, a spus şeful CJ într-o conferinţă de presă.
Referitor la cealaltă parte a staţiunii, Radu Moldovan a menţionat că a avut o discuţie cu managementul Aquabis, cu administratorul public Florin Moldovan care este reprezentantul acţionarului majoritar în AGA la Aquabis, ca CJ să preia documentaţia de la cei care au câştigat licitaţia şi să o actualizeze pentru toată zona de Colibiţa inclusiv partea de distribuţie, conectarea cu casele, cu cabanele, şi să depună pentru finanţare prin PNDL.
„Onor companiile care fac verificările ne-au respins documentaţiile (pentru obţinerea de bani europeni -n.r.), deşi din punctul meu de vedere am făcut toate demonstraţiile de rigoare că suntem eligibili, dar ei spun că nu suntem. Atunci căutăm varianta de rezervă şi vom depune un proiect şi pe PNDL pentru a putea termina reţelele de apă şi canalizare în Colibiţa, inclusiv partea cealaltă a lacului până într-un anumit loc, nu până în capăt, pentru că doi proprietari de terenuri nu ne-au dat acceptul de trecere pe sub pământ în zona unde sunt proprietari. Din păcate, astfel văduvesc o zonă foarte importantă de utilităţi. Nu ştiu cum îi cheamă. Din păcate, modificările la legea exproprierii sunt doar pentru proiectele de interes naţional. Cele de interes regional şi local sunt pe vechea legislaţiei. Sigur că respectăm proprietatea că aşa spune Constituţia să o respectăm, dar mi-e foarte greu să înţeleg de ce se opune un om căruia i-ar creşte valoarea terenului şi ar avea acces la utilităţi. În plus era şi reţeaua electrică fiindcă e nevoie de electricitate la staţia de epurare şi la toate celelalte”, a spus Radu Moldovan.
Preşedintele susţine că a fost personal anul trecut cu primarul din Bistriţa Bârgăului şi cu proiectanţii să discute despre acest lucru cu cetăţenii care au proprietăţi la Colibiţa.
„Am stat de vorbă cu oamenii, ne-am luat angajamentele că tot terenul va fi readus la starea iniţială, că nu rămâne absolut nimic, tot ce vor ei. Toţi au fost de acord şi, până la urmă, doi nu au mai fost. Vor nişte preţuri pentru despăgubiri pe care nu numai că nu ni le permitem, dar nici nu ne dă voie legea să facem un astfel de lucru. Am luat act de acest subiect şi am sistat proiectul la limita de proprietate a celui care nu a vrut. Din păcate, sunt alţii după care ar fi de acord, dar apa o mai poţi duce şi cu buclă, însă cu reţeaua de canalizare e mai complicat”, a mai spus Radu Moldovan.
Şeful CJ a declarat că speră ca până în vara anului viitor să fie gata lucrările şi la drum.
„Aşa sperăm dacă nu apare ceva neprevăzut. Lucrările la baraj sunt, în momentul de faţă, în faza în care urmează să fie finanţat contractul. Pe urmă urmează licitaţia, iar din discuţiile pe care eu le-am purtat cu domnul ministru şi cu reprezentanţii Ministerului Apelor şi Pădurilor, am înţeles că, în varianta optimă, undeva în toamna anului 2019 începe golirea barajului. Lucrările nu prea au treabă cu drumul. Singura problemă e transportul şi traseul, dar drumul cred că va fi gata până atunci şi vor putea să îl folosească liniştiţi”, a spus Radu Moldovan.
Cu apa si canalizarea se mai descurcă lumea, problema gravă este energia electrică!
Faceti publice numele si pozele celor doi proprietari… sa ii vada tot judetul ce fel de oameni sunt… Sa iti traga cineva apa pana la locul tau.. si tu sa faci figuri… numa in Romania vezi asa ceva… nu exista scuza, chiar daca trece pe sub casa ta(ceea ce putin probabil sa fie asa oricum). Asta e rautate pura!
Nu trebuie facut public nici un nume. Statiunea fiind declarata de interes local si pe urma va fi si national, se trece la executarea lucrarilor si cu asta basta . Daca te iei dupa fiecare zahait ajungem sa ne cacam in lac in continuare. Aceste lucrari nu modifica si nu incalca proprietatea ci trec prin pamant ca oricare retea fara sa se intample nimic major in rau. Nu se distruge nimic si pamantul este adus la loc. Daca chiar trebuie atunci se arunca doua kile de iarba si inchizi gura revoltatului. Sa se puna si panselute daca-i cazul, dar lucrarea trebuie executata in numele protectiei MEDIULUI si a randuielii de viitoare statiune turistica. Ce e asa de greu de priceput. Nu inteleg de ce se mai lamenteaza domnul Presedinte CJ.
Bine ati spus Dl Balan, doar ca asa ar trebui procedat si cu centura ocolitoare, ce ziceti se mai aplica principiul dvs?
In primul rand trebuie sa se aplice principul definitiei: OCOLITOARE!
Bistriteanule, varianta prin fata spitalului de contagioase este ocolitoare?
NU! Asa ca, nu mai discuta de aberatiile si interesele tampite ale unor edili incapatinati.
Bistritene acolo nu va dau dreptate. Sunt o serie de factori periculosi privind viata padurii si a noastra. Una este sa sapi un santulet de 0,80 pe 1.50m si sa tragi apa, si una este sa faci gauri in padure la 25m si sa razi 4 ha de vegetatie . Sa nu mai vorbim de costuri si instabilitatea terenului. Acolo deste cu totul altceva. Uitati-va numai la tronsoanele de autostrada JUGOJ-DEVA-ORASTIE care au probleme si o iau la vale. D -apoi cu un deal argilos semnalizat cu probleme inca din anii 70. Sunt bistritean nascut si stiu ce vorbesc. Principiile raman ferme pe pozitie si ca ecologist nu pot vedea cu ochi buni defrisarea a 4ha de padure din vecinatatea parcului si a orasului. Am pierdut aceasta centura din cauza incapatinarii edilului care s-a cramponat pe o singura varianta. Asta sa fie clar. Nici un bistritean nu este de vina pt. ca nu suntem la comanda ci doar civic avem dreptul sa refuzam uneori aberatiile si ce ni se strecoara sub nas.