Peste 200 de administratori de firme sau persoane fizice autorizate iau zilnic cu asalt Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud ca să își actualizeze codurile CAEN ale firmelor. Funcționarii fac față cu greu numărului mare de solicitanți care au lăsat pe ultima sută de metri obligația stabilită de Guvern încă din martie 2025.
Termenul limită de 25 septembrie 2026 pentru preschimbarea codurilor CAEN a fost stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 284/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 257 din 25 martie 2025, care a prevăzut o perioadă de implementare de 18 luni. Cu toate acestea, mulți au spus că nu știau că au această obligație.
- ”Am lăsat pe ultima sută de metri pentru că nu am știut din timp. M-a anunțat și contabilul abia săptămâna trecută.”
- ”Am crezut că o să închid firma și de aceea am amânat. Apoi am mai primit de lucru și am decis să continui, așa că a trebuit să mă ocup și de codurile CAEN.”
- ”Sincer, nu am știut că trebuie făcută această schimbare. Contabilul m-a anunțat târziu și acum am ajuns aici.”
- ”Am aflat târziu și de aceea am rămas pe ultima sută de metri. Sper să meargă repede, pentru că este foarte multă lume.”
- ”Ar fi fost bine să fie mai multe informații despre schimbarea codurilor CAEN. Mulți oameni nu au știut și cred că ar fi trebuit o informare mai insistentă din partea statului.”
Au fost doar câteva dintre afirmațiile celor care astăzi au stat la cozi să își rezolve problema.
Firmele și PFA-urile înregistrate înainte de 1 ianuarie 2025 trebuie să depună până vineri, 25 septembrie 2026, cererea pentru actualizarea codurilor CAEN de la Rev. 2 la Rev. 3. Entitățile înființate după 1 ianuarie 2025 au fost înregistrate direct cu coduri CAEN Rev. 3 și nu mai trebuie să parcurgă această procedură.
Data de 25 septembrie 2026 reprezintă termenul-limită pentru depunerea cererii la Registrul Comerțului, nu pentru soluționarea acesteia. Prin urmare, dacă cererea a fost depusă în termen, eventualele întârzieri în procesarea dosarului de către Registrul Comerțului nu ar trebui imputate solicitantului. După expirarea termenului, actualizarea codurilor CAEN este recomandată cât mai rapid, pentru a evita eventualele dificultăți în derularea operațiunilor curente.
Neactualizarea în termen nu atrage automat amendarea sau radierea firmei, însă poate genera blocaje ori întârzieri în anumite operațiuni administrative, în relația cu băncile sau în accesarea unor surse de finanțare.
De la finalul lunii august, au început cozile la Registrul Comerțului Bistrița-Năsăud. În ultia perioadă, se depun zilnic 200 de cereri la ghișeu, la un info chioșc, prin poștă sau online în cazul în care au semnătură electronică.
Dintre acestea, pot fi procesate mai puțin de jumătate întrucât funcționarii sunt puțini, iar administratorii de firme solicită, de regulă, mai multe operațiuni decât simpla actualizare a CAEN. Unii și-au schimbat între timp sediul, alții actul de identitate.
Neactualizarea nu înseamnă automat amendă sau radiere
HG nr. 284/2025 nu prevede o sancțiune pentru simpla depășire a termenului de actualizare a codurilor CAEN. De asemenea, firma nu este radiată automat din Registrul Comerțului pentru că nu a făcut conversia la Rev. 3. Amenzile cuprinse între 5.000 și 35.000 de lei pentru persoane juridice și între 2.000 și 15.000 de lei pentru persoane fizice, prevăzute de Legea nr. 296/2023, art. LVI alin. (4) și alin. (9), vizează desfășurarea unei activități economice neautorizate și nu simpla neactualizare a codurilor CAEN.
Ce operațiuni pot fi afectate după 25 septembrie
După expirarea termenului, anumite solicitări depuse la Registrul Comerțului pentru entități care încă figurează cu CAEN Rev. 2 pot fi condiționate de efectuarea prealabilă a actualizării. În această categorie pot intra, de exemplu: schimbarea sediului social; numirea sau înlocuirea administratorilor; majorarea ori reducerea capitalului social; deschiderea sau închiderea unui punct de lucru; alte mențiuni și modificări care necesită înregistrarea la ONRC.
În practică, actualizarea poate deveni relevantă și în relația cu băncile, unele instituții verificând codurile CAEN la deschiderea conturilor sau în procesul de analiză a unui credit.
De asemenea, codurile CAEN utilizate în cadrul unor programe de finanțare trebuie să corespundă clasificării în vigoare. O neconcordanță între informațiile existente la Registrul Comerțului și cele utilizate în documentele fiscale poate determina solicitări suplimentare de clarificare sau corectare.
Transporturile și autorizațiile de mediu pot fi, de asemenea, afectate
În cazul operatorilor din domeniul transporturilor, concordanța dintre codurile CAEN înregistrate la Registrul Comerțului și activitățile pentru care există licențe sau autorizații poate deveni relevantă la anumite operațiuni administrative, inclusiv la reînnoirea copiilor conforme sau la extinderea activității.
În domeniul protecției mediului, modificarea codului CAEN poate determina apariția unor neconcordanțe între activitatea înscrisă în documentele de autorizare și cea înregistrată la Registrul Comerțului. La verificări, reînnoirea sau modificarea unei autorizații de mediu, autoritățile pot solicita clarificarea și, după caz, actualizarea informațiilor.
Cine trebuie să facă actualizarea
Obligația vizează entitățile care au înregistrate la Registrul Comerțului coduri CAEN Rev. 2, inclusiv: SRL-uri; societăți pe acțiuni; regii autonome; PFA-uri; întreprinderi individuale; întreprinderi familiale; societăți în nume colectiv; societăți în comandită simplă. Procedura se aplică indiferent dacă entitatea desfășoară în prezent activitate sau este doar formal înregistrată.
Până acum, doar o treime din firmele înregistrate în Bistrița-Năsăud și-au actualizat codurile CAEN.

















Adaugă comentariu